Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În cadrul Zilelor Șaguniene 2017, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc luni, 27 noiembrie, ceremonia de acordare a titlului de „Doctor Honoris Causa” episcopului
Manifestările puse sub egida Zilelor Șaguniene au continuat luni, 27 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu cu un moment de omagiere și o lansare de carte dedicată pr.
În Parohia Bătrâna din cadrul Protopopiatului Deva, prin grija parohului Florin Puf și a autorităților locale, în mijlocul credincioșilor a poposit un grup de tineri de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță”
Elevii Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva și elevii Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” au colaborat la realizarea unei acțiuni social-filantropice. Astfel, vineri, 24 noiembrie, elevii
Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu a susținut duminică, 26 noiembrie, un concert educativ pentru elevi. Corala dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza a interpretat mai
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României, vor fi sărbătorite, în Protopopiatul Gherla, printr-un spectacol caritabil intitulat: „De Crăciun, dăruiește!”, care va avea loc joi,
În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor), credincioşii au fost îndemnaţi să nu se lase stăpâniţi de bogăţiile materiale sau de grija exclusivă pentru problemele de ordin mat
La Liceul Tehnologic Special „SAMUS” din Cluj-Napoca s-a desfăşurat, joi, 23 noiembrie, a VII-a ediţie a Proiectului concurs interjudeţean „Icoana Sfântului Andrei oglindită în sufletul românilor” la
Întâlnirea anuală a tinerilor din municipiul Sebeș, eveniment organizat de Grupul de inițiativă pentru tineret din cadrul Protopopiatului Sebeș, în colaborare cu Colegiul Național „Lucian Blaga” din localita
Cercul pedagogic pentru disciplina religie, al profesorilor din județul Sălaj, cu tema „Sfânta Scriptură și rolul ei în ora de religie”, a avut loc joi, 23 noiembrie. Părintele Mihai Dobocan, consilierul
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat vineri 24 noiembrie, Sfânta Liturghie în Paraclisul de la Centrul Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au
Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918 au început la Oradea vineri, 24 noiembrie, printr-o serie de evenimente religioase, cultural-comemorative și științifice organizate de Primăria Municipiului
În ziua pomenirii Sfintei Mare Mucenică Ecaterina, sâmbătă, 25 noiembrie, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul enoriașilor din Parohia Alba Iulia „Sfânta
La sediul Protopopiatului Mediaș, județul Sibiu, a fost vernisată vineri, 24 noiembrie, o expoziție permanentă cu imagini și portrete ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. La
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local
Muzeul ASTRA, instituție din cadrul Consiliului Județean Sibiu, organizează expoziția „Saloanele ASTREI – Ediția a V-a. Tineri pictori emergenți”. În cadrul acestui eveniment își vor expune lucrările 13 t
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a câştigat un nou proiect de finanţare prin Fondul Cultural Naţional care va avea ca scop crearea unei arhive cu baladele populare din zona folclorică a Albei. Proiectul
Protopopiatul Cluj I, prin biroul de asistență socială, condus de asistentul social pr. Florin Ignat, cu sprijinul unor oameni cu potențial material, a împărțit celor nevoiași și lipsiți, alimente, haine, rechi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Cluj Napoca îl va avea invitat în a treia săptămână din Postul Naşterii Domnului pe părintele Constantin Ciprian Grădinaru, preot misionar al
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din Parohia Sântimbru, Protopopiatul Alba Iulia. Această comunitate parohială este păstorită de
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, a avut loc miercuri, 22 noiembrie, evenimentul cultural „Tribut Eroilor, în Sălaj, la Centenar”, în cadrul căruia a fost lansat „Anul Centenarulu
Întâlnirea responsabililor cu catehizarea şi cu preşedinţii asociaţiilor de tineret din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a avut loc la Baia Mare. 297 de parohii din eparhie implementează proiectul
Studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, alături de preoții și credincioșii din cetatea transilvană au avut posibilitatea să-l asculte pe
Cea de-a doua ediție a proiectului „Icoana – cuvânt în culori”, se desfășoară începând din 21 noiembrie, în sala multifuncțională a Protopopiatului Huedin. Acest proiect are ca scop
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


