Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Picu Pătruț, țăranul-artist, misionar de vocație

Picu Pătruț, țăranul-artist, misionar de vocație

Un articol de: Daniela Șontică - 22 Oct, 2019

Monahul Procopie Pătruţ, cunoscut mai ales drept Picu Pătruţ, rămâne un exemplu de copil de oieri care s-a ridicat şi a ajuns celebru - deşi nu asta a urmărit - pentru dragostea sa de învăţătură.

S-a născut la Săliştea Sibiului şi a trăit între anii 1818 şi 1872.

Părinţii săi erau oieri şi au avut înţelepciunea să-l lase să înveţe carte pe copilul lor Oprea, alintat Picu, şi să nu-l trimită cu oile, după obiceiul satului. A ajutat la aceasta şi faptul că băiatul era mai firav şi bolnăvicios.

Dragostea de carte l-a atras foarte mult, dar, în acelaşi timp, şi viaţa bisericească. Încă de la vârsta de 11 ani a îndeplinit cu stricteţe pravila vieţii călugăreşti şi, chiar dacă mai târziu a fost tuns în viaţa monahală, el s-a întors în sat, unde a dus o viaţă de misionar. Așa cum spunea Onisifor Ghibu, „Picu nu s-a putut hotărî să trăiască în mănăstire, a cărei viață contemplativă îi părea insuficientă și a cărei disciplină o găsea și prea slabă, și de prisos. El nu simțea nevoia unei constrângeri venite din afară, ci voia să se stăpânească singur și să trăiască nu numai pentru sine și pentru Dumnezeu, ci și pentru oameni, și nu numai în rugăciune, ci mai ales în dragoste obștească și în muncă”.

În sat, le vorbea oamenilor despre Dumnezeu şi despre viaţa curată, fiind mereu neobosit creator de scrieri cu caracter moral şi religios.

Prin intermediul oierilor din Mărginimea Sibiului care practicau transhumanţa, a reuşit să-şi procure toate ediţiile de Biblie tipărite în celelalte provincii româneşti, ba chiar şi Biblia de la Sankt Petersburg. Aşa a ajuns Picu Pătruţ să deţină o bibliotecă uriaşă pentru vremea aceea, de 200 de volume, lucru rar mai ales pentru un ţăran.

Monahul Pătruţ Procopie avea un talent deosebit în scrierea versurilor, dar şi la desen, caligrafie și la compunerea melodiilor pentru poeziile sale religioase. A scris mii de poeme şi a copiat sute de cărţi de folos duhovnicesc, pe care le realiza măiestrit, cu letrine şi decoraţiuni colorate. Au rămas de la el peste 3.000 de desene miniaturale, unele constituind în urmă cu câţiva ani obiectul unor expoziţii.

După moartea sa, lucrările originale și cele caligrafiate au fost descoperite de Onisifor Ghibu, în 1905, care i-a promovat opera. Nicolae Cartojan l-a numit pe Procopie Picu Pătruţ „un Anton Pann al Ardealului”.

Cea mai cunoscută lucrare a sa este intitulată „Stihos adică viers” şi cuprinde peste 1.400 de pagini cu sute de cântări, imnuri, miniaturi şi vignete.

Părintele Ioanichie Bălan scria despre el în „Patericul românesc”: „Literatura bisericească româ­nească cred că n-a avut niciodată un mai setos cititor, tălmăcitor şi următor ca pe monahul Procopie (Picu) Pătruţ”, în timp ce acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: „Crâsnicul acesta din Săliștea Sibiului a ieșit în lumea artei din matca largă, generoasă, a unui subconștient colectiv bătrân de când lumea. De aceea îl putem asemui oricărui înaintaș, știut ori anonim, de aceea regăsim în arta lui reperele unei durate de veacuri, perma­nen­țele de statut ontic și spiritual al unui popor vechi, cu o creativitate tur­nată în tipare inconfundabile, imprimând o unitate de netăgăduit la nivelul imaginii”.

Muzeul Național al Țăranului Român deţine 21 dintre manuscrisele țăranului-artist, precum şi tiparul literelor iniţiale lucrate de el manual, din lemn. Alte astfel de manuscrise se află în colecțiile Bibliotecii Naţionale a României, Bibliotecii Academiei Române şi Mănăstirii Stavropoleos din București. Unele dintre creațiile lui Picu Pă­truț se mai păstrează încă în Să­liș­te, sub forma unor obiceiuri locale, având ca sursă cele două poeme dramatice ale acestuia: Craii sau Irozii, prezentat de copii în perioada Crăciunului, și obiceiul Mi­ro­nosițelor, manifestat în bisericile din Săliște și din Mărginimea Sibiului în săptămânile de după Paști.

Mormântul său se află în cimitirul bisericii mari din Săliştea Sibiului, alături de al fratelui său mai mic, Nicolae Pătruţ.

În anul 1948 a fost propus pentru canonizare.