În câte feluri şi chipuri nu au încercat părinţii noştri să ne explice şi să sădească în noi sentimentul de respect şi bun-simţ? Şi de câte ori nu am rămas reci la aceste învăţături, crezând că mai bine ne descurcăm cu tupeul decât cu sfaturile "alea îmbătrânite"? Chiar se dezvoltă şi ni se recomandă ideea că în ziua de astăzi trebuie să fii îndrăzneţ, că altfel te calcă alţii în picioare. Oare nu se ajunge de la îndrăzneală la obrăznicie, lăsând de fapt cu mult în urmă bunul-simţ?
Nu avem nevoie de o definiţie a ceea ce înseamnă respect, fiind un sentiment cu care creştem de mici şi pe care îl simţim ca făcând parte din personalitatea noastră. Cu siguranţă, mulţi ne amintim de sfaturile părinţilor care ne spuneau cum să ne comportăm când vine cineva în vizită, cum să dăm bineţe celui pe lângă care trecem sau care ne îndemnau să ducem sacoşa prea grea pentru un bătrân. Acum să zicem că nu mai facem aceste lucruri, că sunt trecute, vremurile sunt altele, copiilor nu trebuie să li se îngrădească dezvoltarea personalităţii, suntem liberi să ne exprimăm cum vrem noi. Dreptul la opinie este de necontestat, dar la fel de necontestat este respectul pe care îl datorăm celorlalţi, din simplul motiv că trăim sub acelaşi "acoperiş" - în aceeaşi societate.
Săraci în respect şi bun-simţ
De la a trece cu vederea unele acte de bun-simţ până la a sfida tot ce înseamnă respectul pentru cei din jur şi de ce nu respectul de sine este o realitate greu de acceptat. Nu mai spune nimeni nimic dacă nu îl ajuţi pe celălalt cu un scaun oferit într-o sală de aşteptare, dar când în loc de bună ziua celui pe lângă care treci îi oferi o replică de genul "Ce nu te mişti mai repede, că poate unii se grăbesc", şi apoi o îmbrânceală aşa ca din greşeală - aceasta este o faptă care trece din registrul ignorării celorlalţi în sfera lipsei de bun-simţ. Aceste realităţi nu au cum să nu fie catalogate ca acte de încălcare a valorilor normale şi de bază pe care trebuie să le promoveze o societate în care fiecare este dator să-l respecte pe celălalt.
Respectul oferit celorlalţi, condiţionat de respectul de sine
Lipsa de respect pe care o întâlnim la tot pasul poate denotă lipsa unei educaţii adecvate, poate lipsa modelelor potrivite pentru copii, dar în primul rând lipsa respectului de sine. Înjosindu-i pe ceilalţi, jignind, nu facem altceva decât să întoarcem toate acestea asupra noastră, nu poate exista respect pentru cei din jur atâta timp cât nu suntem în stare să ne respectăm pe noi înşine. Legătura dintre acestea două este provocată de sentimentul de inferioritate care apare ca o consecinţă a lipsei respectului de sine. În interacţiunea cu ceilalţi intrăm atât cu calităţile noastre, cât şi cu defectele, iar acest complex de inferioritate se manifestă prin acte în care încercăm să ne convingem de contrariu prin jigniri, crezând că înjosirea celuilalt aduce vreun plus personalităţii noastre imature şi greşit construită.
Incontestabil, fiecare persoană are o anumită valoare, importanţă şi demnitate, de aceea nu cred să fie cineva îndreptăţit să arate cu degetul, trebuie să-i acceptăm aşa cum sunt şi să-i respectăm pe cei din jur. De cele mai multe ori, prin gesturi prin care-i umilim pe ceilalţi, îi învinovăţim inconştient de frustrările noastre provenite din faptul că nu suntem în stare să ne acceptăm aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi, cu eşecurile şi reuşitele noastre. Dacă nu reuşim să ne măsurăm cu aceeaşi unitate de măsură realizările şi greşelile, vom trăi sentimente de inadecvare şi inferioritate, devenim ostili şi greu de abordat, de aici plecând şi reţinerea de a-i accepta pe cei din jur aşa cum sunt ei, oferindu-le respectul cuvenit.
A respecta pe celălalt, lucru care implică a-i respecta opiniile şi modul de viaţă, nu înseamnă neapărat a le accepta ca şi conduita ta de viaţă. Respectul, după cum îl găsim în literatura psihologică, "este abilitatea de a vedea o persoană aşa cum este, de a fi conştient de individualitatea sa unică. Respectul înseamnă a accepta ca cealaltă persoană să crească şi să se dezvolte aşa cum este".
Cuvintele, arme împotriva bunului-simţ
Am ajuns să vorbim nu doar despre lipsa bunului-simţ în ceea ce priveşte unele comportamente sociale dezirabile, cum ar fi cedarea locului celui mai în vârstă în mijloacele de transport în comun, ci lipsă de respect în ceea ce priveşte şi o discuţie banală care vizează preferinţele cuiva în privinţa unui lucru. A putea susţine o convorbire în care să îţi poţi expune ideile tale, care sunt în contradictoriu cu ale celuilalt, fără să jigneşti şi să desconsideri, acesta înseamnă respect. Libertatea de exprimare este un drept incontestabil şi este un lucru foarte bun, doar interpretarea acestui concept este uneori greşită şi ajunge să se transforme într-o formă grosolană de lipsă de respect.
Dreptul la opinie este înţeles ca un drept la obrăznicie şi la supremaţia ideilor proprii care nu au cum să nu fie mai bune şi mai corecte decât ale celuilalt. În aceste discuţii, de cele mai multe ori îţi este tăiată orice încercare de a aduce vreun argument în sprijinul ideilor tale de cei care "ştiu ei mai bine". Nu asta este problema, ci modul arogant în care ceilalţi îşi proclamă superioritatea ideilor lor în defavoarea ideilor tale.
Vorbirea creştinului să fie curată
Lipsă de respect este atunci când nu eşti capabil să accepţi şi alte păreri şi cu aroganţă declari prin asta că eşti mai deştept decât celălalt, crezându-l astfel inferior ţie. Despre vorbele care deranjează pe celălalt sau, dimpotrivă, care îl bucură ne vorbeşte foarte frumos profesorul Teodor Popescu: "Vorbirea creştinului trebuie să fie curată, frumoasă, plăcută creştineşte, lipsită de cuvinte urâte, necuviincioase, nerespectuoase, care nu fac
cinste nici celui care le rosteşte, nici plăcere celor care le aud. Creştinul trebuie să se exprime gândind bine cuvintele, alegându-le pe cele bune şi potrivite, alungându-le pe cele urâte, necuviincioase şi neplăcute. Este curat şi sfânt, şi adevărat pentru totdeauna cuvântul Mântuitorului: "Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om".
