Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat sâmbătă, 25 iulie,
Comuna Războieni din județul Neamț a găzduit, în aceste zile, o serie de manifestări religioase, culturale și comemorative dedicate împlinirii a 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, una dintre cele mai
Sâmbătă, 25 iulie 2026, la Schitul „Sfânta Ana”‑Cota 1.400 de la Sinaia, județul Prahova, a fost oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi sub protia arhimandritului David Petrovici, Exarh
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit astăzi, 26 iulie 2026, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Techirghiol, stavropighie
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 27-30 iulie 2026, cea de-a 8-a ediție a atelierelor de interpretare a textului „CreativLit”, concepute ca o
Personalitatea poetului transilvănean Andrei Mureşanu, pașoptist cunoscut, al cărui poem „Un răsunet” a devenit, peste timp, Imnul Naţional al României, va fi evocată la 29 iulie 2026, în cadrul unei
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Salariile personalului din Ministerul Afacerilor Externe rămân la nivelul actual, acestea fiind îngheţate, a declarat Valeriu Smadu, unul dintre vicepreşedinţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, du
Programul de concedieri colective al E.ON Gaz Distribuţie urmează să fie implementat în cazul în care programul de plecare voluntară şi cel de pensionare anticipată nu va da rezultate, a declarat, joi,
Oficiali ai Băncii Naţionale estimează că vârful de creditelor neperformante va fi atins în lunile septembrie-octombrie, pe segmentul creditelor de valoare mică negarantate, care reprezintă 70% din restanţe.
Lucrătorii vamali din Sighet au reţinut, în vederea confiscării, bijuterii din metal alb şi galben, presupus a fi aur şi argint, nedeclarate la controlul vamal. Acţionând în baza analizei de risc, inspectorii va
Aproape 40% din suprafaţa contractată pentru irigaţii, în 2009, a fost udată până la mijlocul lunii iunie, respectiv 217.480 de hectare, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională de
În contextul actual al crizei mondiale, când dezvoltatorii din domeniul imobiliar şi de retail traversează o perioadă dificilă, compania Iulius Group analizează noile tendinţe ale pieţei şi reconsideră
▲ Toţi cei care deţin o locuinţă trebuie să o asigure de anul viitor, în caz contrar sunt pasibili de sancţiuni ▲ Pentru asigurarea unei locuinţe se va plăti 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de
Europenii se uită la televizor, în medie, 3 ore şi 37 de minute pe zi, în timp ce consumul TV la nivel internaţional este de 3 ore şi 8 minute zilnic, potrivit unei cercetări realizate de compania de cercetare
Ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea îmbunătăţi prognoza privind evoluţia din 2010, a declarat directorul general adjunct al FMI, John
Reprezentanţi ai Coreii de Nord şi cei ai Coreii de Sud au reluat, ieri, negocierile privind viitorul complexului industrial transfrontalier din Kaesong, în pofida tensiunilor între Phenian şi comunitatea
Senatul american a adoptat, joi, în unanimitate, o rezoluţie prin care cere scuze pentru sclavia şi segregarea rasială din Statele Unite ale Americii, relatează Associated Press. Măsura a fost introdusă iniţial
▲ „Până la această oră, Uniunea Europeană nu a văzut nici un fel de probe care ar demonstra contrariul şi este trist că relaţiile moldo-române s-au degradat astfel“, a declarat reprezentantul special al
Liderii europeni şi-au exprimat joi susţinerea faţă de realegerea la conducerea Comisiei Europene a lui José Manuel Barroso, care va trebui să acţioneze totuşi cu prudenţă pentru a obţine confirmarea
Comisia Europeană a adoptat comunicarea privind viitorul transporturilor, prin care se doreşte încurajarea dezbaterii în vederea identificării propunerilor strategice concrete pentru următoarea Carte albă în
Directoratul General de Comunicare de la Parlamentul European a lansat o cerere de oferte pentru a identifica proiecte care contribuie la o mai bună înţelegere a rolului Parlamentului European, a funcţionării sale,
În cadrul Anului european al creativităţii şi inovării (AECI) 2009, Comisia Europeană a lansat concursul de fotografie cu tema „Imaginaţi o lume nouă“, la care sunt aşteptaţi să participe fotografi
Pe 14 iulie, deputaţii europeni îşi vor alege un nou preşedinte, ce va reprezenta Parlamentul pe scena internaţională. Grupurile politice nu au anunţat încă oficial candidaţii pentru preşedinţie, deşi unii
▲ Săptămâna aceasta, la Geneva, a avut loc conferinţa Organizaţiei Internaţionale pentru Muncă (OIM) privind piaţa mondială a muncii ▲ Potrivit OIM, numărul şomerilor va creşte masiv la nivel mondial,
▲ Zeci de mii de iranieni, susţinători ai candidatului Mir Hossein Moussavi, care a pierdut recentele alegeri prezidenţiale, s-au reunit joi, pentru a şasea zi consecutiv, pentru a protesta împotriva realegerii
Omenirea se va confrunta cu „un risc crescut“ de producere a unor schimbări climatice „abrupte şi ireversibile“ dacă nu-şi va reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că partea română susţine, la lucrările Consiliului European, necesitatea unui regim întărit de reglementare şi supraveghere a sistemului bancar şi îşi propune să
Următoarea rundă de convorbiri ruso-americane privind dezarmarea nucleară va avea loc pe 23-24 iunie la Geneva, un prim bilanţ al acestor discuţii urmând să fie prezentat la începutul lunii iulie, la summitul
Ministerul iranian de Externe l-a convocat pe ambasadorul Elveţiei, care reprezintă interesele Statelor Unite în Iran, pentru a protesta faţă de „ingerinţele“ americane în afacerile sale interne, a anunţat te
Liderii din Uniunea Europeană s-au reunit la Bruxelles, pentru a susţine un al doilea mandat pentru José Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene şi pentru a acorda Irlandei asigurările necesare în vederea or
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (†305) a trăit în Nicomidia pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 49 „Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


