Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a târnosit sâmbătă, 17 octombrie, biserica parohiei vrâncene Vidra, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Sfințit
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a târnosit sâmbătă, 17 octombrie, biserica parohiei vrâncene Vidra, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Sfințit
Biserica Parohiei Moțoiești, din comuna Bărăști, județul Olt, a fost resfințită duminică, 18 octombrie, de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. Ierarhul a săvârșit în
Duminică, 18 octombrie, a avut loc resfințirea bisericii Parohiei Săpata‑Bănărești, Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității București, Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră, invită publicul la vernisajul expoziției „Din atelierele
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a resfințit duminică, 18 octombrie, biserica ortodoxă din Chereluș, Protopopiatul Ineu, judeţul Arad,
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Condiţiile nefavorabile din industria auto globală au afectat încă doi producători, BMW, care a avertizat că nu îşi va îndeplini obiectivele pentru 2008, şi Nissan Motor, al cărui profit operaţional
▲ Utilizatorii cardurilor de credit, care achită lunar doar suma minimă de plată, pot ajunge să constate că, la expirarea cardului, datoria către bancă nu s-a diminuat deloc ▲ Mulţi clienţi au impresia că,
Site cu plajele murdare din lume Agenţia Europeană de Mediu (EEA) a lansat site-ul internet „Water Wtach - Eye on the Earth“ - care le va permite turiştilor să verifice cât de poluate sunt plajele pe care
▲ Doar 1,3% din PIB-ul Uniunii Europene se îndreaptă spre învăţământul superior, faţă de 3,3%, cât alocă Statele Unite ale Americii ▲ Aceasta se traduce într-o medie de 8.700 de euro pentru un student,
▲ Firmele româneşti din sectorul agroalimentar şi-au reafirmat dorinţa de reluare a exporturilor cu produse din carne de porc, astfel că experţii Comisiei Europene vor evalua condiţiile de procesare ▲
Rompetrol reduce preţul benzinei Rompetrol a redus, ieri, preţul benzinei cu opt bani pe litru, şi pe cel al motorinei cu cinci bani pe litru, a anunţat compania petrolieră controlată de grupul KazMunaiGaz, din
Pentru judeţul Bacău a fost aprobată suma de 595.500 de lei, pentru judeţul Botoşani - 39.500 de lei, pentru judeţul Iaşi - 192.000 de lei, iar pentru judeţul Neamţ - 265.000 de lei Guvernul a alocat 5,5
Începând de ieri, conducătorii auto, care vor fi depistaţi fără roviniete pe drumurile naţionale, vor fi iar sancţionaţi. În urma modificărilor apărute în procesul de distribuţie şi eliberare a
▲ Potrivit unui comunicat al Executivului, de acest sprijin financiar vor beneficia producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, care exploatează suprafeţe de teren agricol, individual sau în forme de
Turcia: Guvernul renunţă la eşarfele islamice Unul dintre liderii Patidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) aflat la putere în Turcia a declarat joi că formaţiunea cu rădăcini islamiste îşi va suspenda
Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic, inculpat de genocid acum 13 ani, a compărut pentru prima dată, joi, în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie şi a
▲ Marile jurnale din Italia relatează despre neînţelegerile româno-italiene în privinţa nomazilor ▲ Presa de la Roma este surprinsă de tonul dur folosit de Băsescu la conferinţa de presă oficială ▲ Preş
Acţiuni pentru salvarea codului şi a tonului Ţările UE lansează patrule maritime comune, în lupta pentru salvarea speciilor aflate pe cale de dispariţie. Pe parcursul a două săptămâni, inspectori din
▲ Stocurile actuale de grâu, deţinute de procesatorii din industria de morărit şi panificaţie, de circa 100.000 de tone, sunt suficiente pentru asigurarea consumului de pâine până la mijlocul lunii septembrie,
Se prelungeşte programul „O săptămână la mare“ Patronatele din turismul românesc au hotărât continuarea programului „O săptămâna la mare“ în perioada 1-15 septembrie 2008, în condiţii atractive.
▲ „După accidentele de la Baia Mare şi Baia Borşa, oamenii se află iarăşi în situaţia în care nu pot decât să spere că ploile se vor opri înainte ca barajele să cedeze. Acest lucru este inacceptabil! A
Banca Naţională a României (BNR) a majorat dobânda de politică monetară pentru a şaptea oară consecutiv, cu 0,25 puncte procentuale, la 10,25% pe an, şi a decis să păstreze neschimbat nivelul ratelor
Ucraina cere ajutor internaţional pentru inundaţii Kievul va solicita asistenţă internaţională pentru a putea face faţă consecinţelor gravelor inundaţii din Ucraina, care au făcut deja 30 de morţi în
Premierul israelian, Ehud Olmert, renunţă la funcţie, după ce luni de zile au planat asupra sa acuzaţii şi suspiciuni de corupţie. El a anunţat, ieri, că va demisiona în clipa în care partidul său, Kadima, va
Curtea Constituţională de la Ankara a respins miercuri cererea de scoatere în afara legii a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), formaţiunea care se află la putere în Turcia şi care este acuzată de
▲ Până la sfârşitul acestui an, specialiştii din domeniul imobiliar estimează, pentru apartamentele vechi din Bucureşti, o scădere de până la 15% a preţurilor, în timp ce, în provincie, scăderea va fi
▲ Agricultorii vor putea fi creditaţi cu sume pentru dezvoltarea unor afaceri în acest sector ▲ Ministerul Agriculturii a scos la licitaţie, în acest sens, 760 de milioane de lei către băncile comerciale, bani
Turcia atacă PKK după atentate Aviaţia turcă a bombardat, marţi, poziţiile rebelilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK, separatişti kurzi din Turcia) în nordul Irakului, ucigând un număr
Trupe irakiene şi americane au lansat o amplă operaţiune de securitate împotriva insurgenţilor din provincia Diyala, unul din ultimele bastioane ale Al-Qaeda, în Irak. În întreaga provincie s-a instituit starea
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


