Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Incendii şi focuri de armă, în capitala Tibetului Violenţe şi incendii voluntare, care s-au soldat cu mai mulţi răniţi, au zguduit ieri centrul istoric al Lhassei, capitala Tibetului (regiune administrativă
40 de milioane de euro pentru adaptarea firmelor mici BERD vrea să acorde băncilor din România un împrumut de cel mult 40 milioane de euro, pe care acestea să îl acorde la rândul lor firmelor mici din sectorul
Venit disponibil al populaţiei: venitul care poate fi utilizat de populaţie pentru consum sau pentru economisire în cadrul unei anumite perioade de timp (de obicei, trimestru sau an). Acesta include, pe lângă
Poliţia din judeţul Ilfov a descoperit joi mai multe arme de foc, arme neletale, dar şi cuţite şi topoare, într-o locuinţă din oraşul Popeşti-Leordeni. „Au mai fost găsite arme de foc fără documente
▲ Ministerul Locuinţelor are în dezbatere publică un proiect de lege nou cu privire la chirii, urmând să treacă în perioada următoare de plenul Parlamentului şi apoi să intre în vigoare ▲ Potrivit
▲ 15 martie a fost declarată Ziua Internaţională a Consumatorului şi a fost marcată, pentru prima dată, în anul 1983 ▲ În ideea că prezenţa pe piaţă a unor consumatori bine informaţi contribuie la
Macedonia devine instabilă, din cauza Kosovo Conducerea unui partid al etnicilor albanezi din Macedonia a ameninţat că va părăsi coaliţia de guvernământ dacă premierul nu le îndeplineşte o serie de
Bulgarii ar putea înapoia banii de la UE Michael Mann, purtător de cuvânt pentru agricultură şi dezvoltare rurală al Comisiei Europene, a declarat, pentru Deutsche Welle, că Bulgaria ar putea returna anumite
Uniunea Europeană a pus la punct un sistem de sancţiuni pentru fermierii care nu-şi declară corect suprafeţele pentru care ar putea primi subvenţii. Astfel, în cazul în care suprafaţa declarată depăşeşte
Parlamentul European a adoptat în această săptămână un regulament care vizează asigurarea unor standarde comune de securitate în aviaţia civilă în întreaga Uniune Europeană. Regulamentul stabileşte reguli
▲ Cele două ţări baltice, Estonia şi Letonia, au semnat miercuri, cu SUA, acorduri bilaterale pentru eliminarea vizelor şi cu privire la securitatea aeriană, ignorând protestele Comisiei Europene, transmite
Valoarea punctului de pensie, 741 de lei în 2009 Valoarea punctului de pensie va ajunge la 741 lei, în 2009, reprezentând 45% din salariul mediu brut pe economie, a arătat miercuri, ministrul Muncii, Paul
Deficit de cont curent: suma cu care cheltuielile sau plăţile făcute de o firmă sau de stat depăşesc veniturile sau încasările. În România, deficitul de cont curent este cauzat în proporţie de 40% de
Ministrul Mediului Attila Korodi a declarat, ieri, că Grădina Zoologică de la Bucureşti nu se închide, iar în perioada următoare vor fi făcute investiţii, apreciind că până în vara aceasta va îndeplini
▲ Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a sărit din nou în apărarea taxei de primă înmatriculare, susţinând că taxele sunt singurele metode de a convinge oamenii să nu mai polueze ▲ Premierul Călin
▲ Agricultura românească va beneficia de 10 miliarde de euro până în 2013 (8 miliarde de euro - fonduri europene - şi 2 miliarde - contribuţie românească), fonduri ce vor fi destinate proiectelor de
Obama o învinge pe Clinton şi în Mississippi Senatorul Barack Obama a câştigat alegerile primare din Mississippi, victorie care îl aduce un pas mai aproape de învestitura democrată la preşedinţia Statelor Un
După discuţiile purtate marţi în Duma de Stat cu preşedintele Vladimir Putin, liderul Partidului Liberal-Democrat (PLD) Vladimir Jirinovski a trebuit să cheme o ambulanţă şi a fost dus la spital, el acuzând
Amiralul militar William Fallon, şeful forţelor americane din Irak şi Afganistan, a demisionat, după ce o publicaţie a dezvăluit că s-ar împotrivi planurilor preşedintelui Bush în ceea ce priveşte Iranul.
▲ UE încearcă să responsabilizeze Ucraina în privinţa Deltei Dunării ▲ Kievului i se cere să-şi respecte obligaţiile în materie de mediu ▲ În ciuda protestelor, ucrainenii continuă lucrările la
▲ Aproape 800 de şcoli sunt înscrise, în acest moment, în programul Eco-şcoala ▲ După evaluarea activităţii de protejare a mediului, şcolile primesc drept recompensă un steag verde, pe care îl
Aeroportul Otopeni investeşte 1 milion de euro în restaurant Aeroportul International „Henri Coandă“ Bucureşti va începe, la sfârşitul lunii martie, procedurile prin care vor fi atribuite serviciile de
Concesiune: convenţie prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândeşte dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din
Persoanele care în perioada 22 decembrie 1989-15 februarie 1992 şi-au transferat la BRD depunerile de la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme ar urma să beneficieze de despăgubiri, potrivit unui
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


