În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Moda sinistră a asasinatelor din campusurile universitare americane revine. Un bărbat a deschis focul, joi, într-o sală de curs în care se aflau studenţi ai universităţii Northern Illinois, provocând moartea a
Dezbatere ştiinţă şi religie la Paris Institutul Cultural Român din Paris (ICR) va găzdui marţi, 19 februarie, o dezbatere asupra raportului dintre ştiinţă şi religie. Pornind de la prezentarea colecţiei
Miniştrii educaţiei din ţările membre ale Uniunii Europene au dezbătut ieri, la Bruxelles, posibilele modalităţi de frânare a abandonului şcolar prematur, informează agenţia spaniolă de presă EFE. Potrivit
Europa riscă să se confrunte cu o criză a cărnii datorită întârzierilor şi a opoziţiei politice de la Bruxelles faţă de utilizarea de proteine modificate genetic în alimentaţia animalelor, scrie, în
▲ Executivul de la Bucureşti intenţionează să stimuleze reîntoarcerea muncitorilor români din Italia şi Spania, aceasta pentru că, spune premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la ora actuală, există o
10 mii de autorizaţii de muncă pentru străini În anul 2008 vor fi eliberate 10.000 de autorizaţii de muncă noi pentru străinii care doresc să se încadreze în muncă în România, conform unei hotărâri
Plafon de îndatorare: limita maximă de îndatorare în raport cu veniturile lunare. Procent din totalul de venituri acceptat de o bancă atunci când se calculează ratei lunare. (ex. O persoană cu un salariu de
Populaţia României a continuat să scadă şi în 2007, numărul de locuitori fiind de 21,53 milioane, la 31 decembrie 2007, comparativ cu 21,57 milioane în 2006, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional
▲ Ministerul Mediului va propune un nou tip al taxei de poluare auto, care să coreleze nivelul acesteia cu cel de poluare al unui automobil ▲ Noua taxă va fi supusă dezbaterii publice, urmând să intre în vigoa
Bosnia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo Bosnia ar putea să nu recunoască niciodată independenţa Kosovo, având în vedere „complexa situaţie din ţară“ şi deosebirile de opinie interne în
Liderul Partidului Popular spaniol (de opoziţie), Mariano Rajoy, a propus miercuri la Berlin ca Uniunea Europeană să ceară imigranţilor să se angajeze prin contract că se vor integra în societatea de adopţie. Ra
Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat joi, la conferinţa sa anuală cu presa rusă şi internaţională, că va fi noul premier al Rusiei, după victoria prim-vicepremierului Dmitri Medvedev la alegerile
Număr record de vizitatori la Turnul Eiffel Turnul Eiffel, cel mai vizitat monument cu plată din întreaga lume, a înregistrat, anul trecut, un nou număr record de 6,893 milioane de vizitatori, cu 78.000 mai mult
▲ Măsura ar veni în ajutorul securizării înalte a frontierelor Uniunii ▲ Amprentarea electronică şi înregistrarea tuturor cetăţenilor necomunitari se va face atunci când aceştia vor vizita cele 24 de
▲ Trenul de mare viteză Madrid - Barcelona va fi inaugurat pe 20 februarie şi va parcurge această distanţă în două ore jumătate, informează AFP ▲ Şi România vrea să construiască o linie de mare
Ultima zi pentru depunerea declaraţiilor de venit Persoanele juridice au obligaţia de a depune declaraţiile fiscale anuale, respectiv Declaraţia 101 privind impozitul pe profit pentru anul 2007, până la data de
Rovinietă: document prin care se atestă, de către automobilişti, dreptul de utilizare a reţelei de drumuri în unele ţări. Se prezintă, de regulă, sub forma unui abţibild care se lipeşte pe parbriz şi are o
Autorităţile vor elibera un nou tip de roviniete din vara acestui an, a declarat miercuri, pentru Rompres, directorul comercial al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Ecaterina
▲ Baza lunară de calcul asupra căreia angajatorii vor avea obligaţia de a reţine şi de a vira contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj este reprezentată de venitul brut realizat lunar de
Un puternic cutremur de pământ s-a produs ieri în sudul Greciei, transmite postul de televiziune ABC, citând serviciul pentru geodezie din SUA. Agenţia AFP relatează, citând Institutul de geodinamică al
Putin ar putea îndrepta rachetele nucleare spre Ucraina „Rusia ar putea fi obligată să direcţioneze rachete nucleare spre Ucraina, dacă această ţară se va alătura Alianţei Nord-Atlantice şi va accepta
Cel puţin 120 de români au fost arestaţi, ieri, în Spania, în cursul unei operaţiuni internaţionale împotriva falsificării şi utilizării frauduloase a cardurilor de credit, coordonată de Europol. Arestările
România şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din Europa Potrivit ultimului studiu publicat de Biroul european de Statistică, Eurostat, România şi Bulgaria au cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, în ter
Creditare (împrumutare): Relaţie economică bănească ce se stabileşte între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, şi o
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


