Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a plantat 21,8 milioane de puieţi forestieri în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, regenerând în total în această primăvară 10.420 de hectare fond
Grupul Renault a raportat o creştere de 24,5% în primul semestru a vânzărilor de automobile marca Dacia, până la 262.814 unităţi, graţie noului Sandero, care a fost cel mai bine vândut model de pe piaţa de
Tichetele sociale în valoare de 180 de lei lunar, emise în cadrul programului „Mese Calde”, derulat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) în perioada septembrie 2020 - iunie 2021, pot fi
Ploile torenţiale şi inundaţiile au provocat în Germania cea mai gravă catastrofă de la cel de-al Doilea Război Mondial, cu cel puţin 93 de morţi, potrivit unui bilanț provizoriu, relatează BBC. Belgia, unde
Reforma taxării multinaţionalelor, menită să oprească unele state să atragă cu taxe mici mutarea pe teritoriul lor a marilor corporații, stârnește nemulțumire. Irlanda, unde taxa aplicată companiilor este de
Regimul comunist de la Havana a fost zdruncinat, zilele trecute, de manifestaţii fără precedent, soldate, oficial, cu un deces şi aproximativ 100 de arestări, scrie AFP. Autorităţile cubaneze au negat că este
Belgianul de 11 ani Laurent Simons este cel mai tânăr european cu studii superioare. El a absolvit „summa cum laude”, într-un singur an, Fizica la Universitatea din Anvers, unde va continua să învețe pentru
Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a impus o amendă de 500 de milioane de euro motorului de căutare Google, pentru că acesta nu a respectat o hotărâre din aprilie 2020 a instituţiei cu privire la
Noul pachet de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE propus de Comisia Europeană include o redistribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ținta de reducere
Concursurile de admitere pe care ar putea să le organizeze liceele înaintea Evaluării Naţionale vor fi voluntare şi vor avea loc în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, nu mai devreme de 2023, a explicat ministrul
Festivalul Dinozaurilor revine în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului în perioada 30 iulie - 1 august, după un an de pauză impus de pandemie. Evenimentul va cuprinde activităţi pentru toate
Peste 1.000 de copii harghiteni sunt implicaţi, în această vară, în activităţi și tabere derulate de serviciul de salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, care au rolul de a-i învăţa pe aceştia
Municipiul brașovean Făgăraş va avea un complex sportiv de înot şi agrement, cu un bazin semiolimpic, lucrările la acesta demarând recent, după mai bine de cinci ani de la iniţierea, de către primărie, a
Preţurile chiriilor vor crește în următorii ani în România, ca şi în restul țărilor Europei Centrale şi de Est, cei mai importanţi factori care vor determina acest lucru fiind rata supraaglomerării şi
Miniştrii economiei şi finanţelor din Uniunea Europeană au adoptat, acum două zile, prima serie de decizii ale Consiliului UE privind aprobarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, indică un
Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte, de la 1 august, la 3 lei, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat Ministerul Transporturilor. Un abonament de 24
La sfârşitul acestei luni vor fi lansate câteva măsuri din programul de tranziţie, care nu au suferit modificări, respectiv cele legate de înfiinţarea grupurilor de producători şi de primele de asigurare, a
Toţi pasagerii care sosesc pe Aeroportul Henri Coandă din ţări aflate pe lista galbenă pot utiliza fluxul verde (fără control DSP) dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu
Cinci viticultori din Sălaj şi-au pus laolaltă priceperea de podgoreni şi dragul de dealurile încărcate cu viță-de-vie de acasă şi au înfiinţat, recent, prima cooperativă agricolă din judeţ în domeniul
Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pot admira până în 12 septembrie, în grădina muzeului, o expoziție de fluturi vii din zonele tropicale. În sera din curtea muzeului
Peste 150 de meşteri populari din diferite zone geografice şi etnografice ale ţării vor participa, în perioada 16-18 iulie, la Târgul meşterilor populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor
Legea zonelor metropolitane şi posibilitatea formării unor consorţii administrative între mai multe unităţi administrativ-teritoriale sunt prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat
Autorităţile de sănătate publică au identificat, la nivel naţional, 50 de zone de îmbăiere, dintre care 49 sunt localizate la Marea Neagră (de la Gura Portiţei la Vama Veche), iar una este în oraşul Tulcea (l
Populaţia rezidentă a României era de 19,32 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2020, iar în mediul urban locuiesc 10,45 milioane de persoane, arată cele mai recente date INS. Populaţia vârstnică, de peste 65 de
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


