Ziua de 29 august a fost un moment de sărbătoare pentru Mănăstirea Timișeni‑Șag, judeţul Timiş, nu doar pentru că și‑a prăznuit hramul, ci mai ales pentru că sute de credincioși din părțile Banatului
Ziua de 29 august a fost un moment de sărbătoare pentru Mănăstirea Timișeni‑Șag, judeţul Timiş, nu doar pentru că și‑a prăznuit hramul, ci mai ales pentru că sute de credincioși din părțile Banatului
Credincioșii din Mitropolia Olteniei au trăit duminică, 30 august, bucuria duhovnicească a cinstirii, pentru prima dată, a Icoanei Maicii Domnului de la Craiova, odată cu trecerea acestei sărbători în
Biserica Parohiei Valea Ursului, judeţul Argeş, a fost sfințită duminică, 30 august, la împlinirea a 18 ani de la slujba de așezare a pietrei de temelie pentru acest lăcaş. Biserica a fost ridicată prin
Aşezământul monahal‑social de lângă Bozovici, județul Caraș‑Severin, ce a luat fiinţă din dragostea unor credincioşi almăjeni, și‑a sărbătorit hramul în ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat duminică, 30 august, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Radu Negru” din judeţul Călărași, unde a săvârșit
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate „Sfântul Stelian”. În to
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, desfășoară, în perioada 15-30 august, campania „Din dar în dar, spre școală!”, inițiativă prin care comunitatea parohială își propune
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, urmând o preocupare mai veche din Arhiepiscopia Dunării de Jos, se desfăşoară la început de an şcolar o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.
Pe aleile Parcului Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca va avea loc, în data de 10 octombrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimilor Mari, un eveniment sportiv-caritabil organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ordodocşi Români (ASCOR) Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, sub egida Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de-a 10-a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, informează TRINITAS TV.
De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți
Autoritățile județene fac ultimele verificări în școli, astfel ca acestea să se deschidă în 7 septembrie cu toate avizele necesare și cu asigurarea celor mai bune condiții elevilor și corpului
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
La Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal este deschisă expoziția de pictură „Megalos Aselinos - Golful Regăsit”, semnată de artistul Ioan Aurel Mureșan. Pânzele reunite în acest proiect
După Bucureşti şi extinderea din 2026 către Braşov şi Timişoara, Harta Literară continuă să construiască o reţea naţională de oraşe literare şi adaugă Iaşiul pe harta sa digitală, unde va fi lansată,
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
Aproximativ 1,4 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani sufereau de hipertensiune arterială la nivel mondial, în anul 2025, conform datelor publicate de Organizația Mondială a
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Cumpărătorii pot reclama comercianţii care nu emit bon fiscal la un număr de telefon de tip Telverde pus la dispoziţie de Administraţia Naţională pentru Administrare Fiscală. Magazinele vor avea obligaţia ca,
Mai multe mii de debitori au solicitat din nou în stradă găsirea unei soluţii unitare la problema creditelor în franci elveţieni. Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, a declarat ieri că deşi
Beneficiarii Centrului pentru persoane vârstnice „Renaşterea“ al Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat săptămâna trecută Muzeul Olteniei, secţia Etnografie, însoţiţi de preotul
Oamenii străzii din municipiul Suceava au de cinci ani un loc unde se pot adăposti pe timpul nopţii şi nu numai. Ei beneficiază de hrană caldă şi primesc îmbrăcăminte, atât de la bunii credincioşi
Guvernul a aprobat la mijocul săptămânii trecute un Memorandum pentru contractarea unui împrumut de 175 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în vederea
Lucrarea lui George Enescu „Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21“ a fost interpretată sâmbătă în premieră în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre de către
Comisia Europeană a anunţat că va propune deblocarea, începând cu acest an, a sumei de un milliard de euro prin proiectul „Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul
Conform site-ului oficial al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi - www.uaic.ro, Robert Constantin Arbore, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Direcţia Silvică (DS) Vaslui a exportat în cursul anului trecut peste 230 tone de fructe de pădure, în valoare de 501.000 de lei, instituţia fiind cel mai mare exportator de măceşe, porumbe şi
Cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014 se depun până la 27 februarie 2015, informează Agenţia de Plăţi ş
Fermierii români au la dispoziţie, în următorii şapte ani, aproape 900 de milioane de euro din fonduri europene şi naţionale pentru investiţii în ferme. Proiectele integrate urmând să fie
Mai mulţi părinţi şi profesori vin cu o alternativă la manualele digitale ce urmează a fi introduse în şcoli despre care susţin că vor dezvolta atât probleme de atenţie şi de învăţare, vor
Minorii pot presta, în anumite condiţii, activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Activităţile
În acest an, programul pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit va avea un plafon de garantare de 10 milioane de lei, potrivit unei hotărâri a Executivului, adoptată în şedinţa de
7 februarie 2005, ziua în care ieşea din tipar numărul 1 al primului cotidian creştin din istoria presei româneşti, Ziarul Lumina. Atunci, în acea zi, membrii unei mici redacţii din Iaşi au
În ultima perioadă, primăria comunei vâlcene Popeşti a iniţiat alături de organizaţii neguvernamentale mai multe proiecte turistice prin care se scot la iveală tradiţii şi meşteşuguri uitate. Prin
Şeful diplomaţiei române crede în valoarea tinerilor români care studiază sau se află temporar în străinătate şi excelează în domeniile lor de activitate, acestora urmând să
Competiţiile şcolare cu taxă nu vor mai putea fi organizate în şcolile de stat, potrivit unui ordin al ministrului educaţiei, ci în locaţii precum şcoli private, centre educaţionale sau chiar
Organizaţia World Wide Fund România (WWF-România) a atras atenţia, cu ocazia celebrării, în data de 2 februarie, a Zilei Mondiale a Zonelor Umede, asupra faptului că Lunca Dunării are nevoie de
Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite, începând din acest an, de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate, potrivit unui anunţ făcut de Ministerul Muncii,
În luna ianuarie 2015, preţul locuinţelor a crescut cu 2,1% faţă de luna decembrie 2014, tendinţa fiind valabilă la nivelul întregii ţări mai puţin Capitală, unde s-a înregistrat o scădere de
Lipsa infrastructurii din ţara noastră s-ar putea transforma într-un avantaj din punct de vedere turistic, având în vedere că se observă o creştere a unui anume tip de turist care nu caută
Autorităţile din Bulgaria au declarat stare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice, numeroase oraşe fiind afectate de inundaţii şi rafale puternice de vânt care au provocat şi cel puţin două
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a îndemnat la soluţii raţionale şi echilibrate care să se aplice individual în cazul clienţilor care au contractat credite în
Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe
„În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele
Fraților, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați si
Cinstitul brâu al Preacuratei Maici a lui Dumnezeu a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol şi aşezat într-o raclă de aur, care a fost pusă în biserica zidită de împăratul Teodosie al II-lea (408-450),
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 378 „La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie (Protopsaltul) a început opera de traducere din
În temniţa de la Mislea erau închise tinerele fete. Acolo era o tânără studentă numită Aspazia. Ea primea liniştită toată suferinţa. Şi înfrunta toate bătăile şi suferinţele cu mult curaj, urmându-L pe
Vreme a căutărilor, a întrebărilor interioare, a forjării discernământului și a așezării în faptă, cu entuziasm, a multor planuri și idealuri, tinerețea se aseamănă adesea cu un diamant în proces de
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, sfânt contemporan, mutat la Domnul în anul 1994, canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2015 și având ca zi de prăznuire în calendarul ortodox data de 12 iulie a fiecărui
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


