Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Primăria Sectorului 3 organizează la sfârşitul acestei săptămâni Târgul de Paşti, care se va desfăşura în parcul "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală. Evenimentul va avea loc la intersecţia Câmpia
Leul s-a depreciat uşor, vineri, cu 0,07 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,0682 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,29 de bani
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti va găzdui sâmbătă acţiunea de caritate "România ajută Chile", organizată împreună cu Ambasada Chile în România şi Camera de Comerţ si Industrie Ro
Trenurile de pe ruta Bucureşti-Constanţa circulă, vineri, cu restricţii de viteză de 30 de kilometri pe oră între staţiile Cernavodă Pod şi Saligny şi vor ajunge la destinaţie cu întârzieri de maximum 20 de
România trece, în noaptea de 27 spre 28 martie, la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00. Potrivit site-ului Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, trecerea la ora de vară survine la o
Expomall Auto MEGAfun, primul eveniment comercial din domeniul auto organizat şi promovat sub brandul Expomall, oferă bucureştenilor interesaţi de achiziţia unui automobil posibilitatea de a vedea, testa şi
Prima etapă din acest an a campaniei "Marea Debarasare" debutează vineri în 42 de oraşe, inclusiv municipiul Bucureşti, şi se va derula pe durata a două zile. Acţiunea vizează colectarea deşeurilor de
Preşedintele Barack Obama a promulgat, marţi, o reformă istorică a sistemului de sănătate american, vizând extinderea asigurărilor de sănătate la aproximativ 32 milioane de cetăţeni americani care nu
Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR) se dezice de declaraţiile preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, pe care le consideră în afara
Guvernul a decis, miercuri, ca intrarea în vigoare a plăţii anticipate a impozitului pe profit să fie amânată până în anul 2012, a anunţat premierul Emil Boc, la sfârşitul şedinţei de miercuri a
România ar putea relua exporturile de porci începând cu luna iulie, după ce o comisie a Uniunii Europene va verifica dacă mai există focare de pestă, a declarat, ieri, la un seminar, Adrian Rădulescu, secretar de
Guvernul va reveni asupra deciziei de impozitare a persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi va stabili că veniturile din salarii realizate de aceştia nu sunt impozabile, conform sistemului aplicat până la
La sfârşitul lunii februarie, prim-ministrul declara că peste o sută de angajaţi ai AVAS au intrat în concediu medical, încercând astfel să scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitară, prin care
Zece trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulaţie, în perioada 31 martie-6 aprilie, cu prilejul sărbătorilor pascale, pentru destinaţiile cele mai solicitate, informează CFR Călători.
O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice de la populaţie va avea loc mâine, 27 martie, între orele 9:00-14:00, anunţă un comunicat de presă al Primăriei sectorului 2. Populaţia
Inspectorii sanitar-veterinari ai Direcţiei Sanitar-Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bucureşti au confiscat marţi sute de kilograme de peşte şi preparate din carne cu termenul de valabilitate
Perioada premergătoare sărbătorii Sfintelor Paşti reprezintă un moment de vârf pentru activitatea comercială, produsele alimentare cele mai solicitate fiind carnea de miel, ouăle, cozonacii şi vinul. După
Unul din 10 articole de îmbrăcăminte destinate copiilor a încălcat cerinţele europene de siguranţă, relevă un studiu realizat în 11 state europene, publicat de Comisia Europeană. Studiul a mai scos la iveală
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. CFR Călători a anunţat că trecerea la
Cozonac şi pască moldovenească, vinuri româneşti, sortimente de brânză, produse din carne specifice diferitelor zone geografice din ţară, cadouri şi numeroase suveniruri tradiţionale hand made, toate
Cursul euro a coborât la un minim al anului 2010 şi la cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni, ajungând la 4,0653 lei, o cotaţie mai joasă fiind stabilită pe 6 ianuarie 2009, când moneda europeană a fost
CFR Călători va introduce duminică în circulaţie, suplimentar, un tren Accelerat pe ruta Braşov-Bucureşti, informează compania. Trenul Accelerat 1930 va pleca din Braşov la ora 15.30 şi va sosi în Bucureşti
Un număr de 58 de blocuri din sectorul 6 al Capitalei, situate în zonele Calea Giuleşti, bulevardul Timişoara şi strada Drumul Taberei, rămân joi fără apă caldă şi agent termic, din cauza unor lucrări de
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Centrul Tradiţiei şi Creaţiei Populare, îi invită pe bucureşteni, începând de vineri, la o expoziţie de flori, un târg de meşteşuguri, plimbări gratuite cu
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


