Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania - „Mărturie prin prietenie“
Noul context social din România postdecembristă este caracterizat de exodul românilor în ţările occidentale. Mulţi tineri au plecat la studii, la muncă ori s-au stabilit definitiv în ţări precum Germania, Spania, Italia. Deşi din punct de vedere economic au obţinut o oarecare stabilitate, din punct de vedere religios au intrat puţin în derută. Refugiul l-au găsit în bisericile româneşti şi, mai apoi, în asociaţiile ce au început a funcţiona în cadrul eparhiilor din diaspora.
În Germania, cea mai tânără asociaţie ortodoxă pentru tineret îşi desfăşoară misiunea sub motto-ul "Mărturie prin prietenie". Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG) a fost înfiinţată în anul 2008 din iniţiativa unor tineri ortodocşi români, rezidenţi în Germania, cu preocupări şi interese comune. Ea funcţionează în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, cu sediul la Nürnberg. Momentan, ATORG are filii la Konstanz, Hamburg, Tübingen, München, Regensburg, Offenbach, Darmstadt şi Leipzig. Atorgiştii sunt tineri din Timişoara, Sebeş, Blaj, Bucureşti, Slatina, Tulcea, Iaşi, Bacău, care locuiesc, lucrează sau studiază în Germania. Se întâlnesc săptămânal în Liturghie, bilunar la cercul biblic şi bianual în cadrul unor conferinţe care sunt organizate în diverse locaţii din Germania. Religie, culturăşi filantropie În cadrul asociaţiei se mai desfăşoară diverse întâlniri, conferinţe şi colocvii, care au ca bază dialogul deschis între tineri sau convorbiri cu duhovnici sau teologi. De asemenea, organizează expoziţii şi alte evenimente culturale cu caracter religios, precum şi pelerinaje în România şi în alte ţări ortodoxe, în Germania sau în alte locuri cu relevanţă duhovnicească. Prin intermediul ATORG sunt sprijiniţi mai mulţi elevi şi studenţi cu posibilităţi materiale reduse, orfani sau familii sărace din Germania şi România. "Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania a fost înfiinţată în anul 2008 în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, din necesităţi pastoral-misionare. Principalele obiective au fost crearea de legături între tinerii din mitropolie şi întărirea comuniunii dintre ei, implicarea lor în viaţa parohiilor din care fac parte, sub îndrumarea preoţilor parohi, şi angajarea lor în promovarea cântării bisericeşti, cultivarea identităţii ortodoxe române a tinerilor, cu deschidere faţă de cultura spaţiului în care trăim, precum şi implicarea mai activă faţă de ortodocşii de origine germană care nu înţeleg limba în care se desfăşoară Sfânta Liturghie sau celelalte slujbe oficiate în parohiile ortodoxe", ne-a spus Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi preşedinte ATORG. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania cultivă legături de colaborare cu alte asociaţii sau societăţi culturale şi religioase, în general ortodoxe, dar şi ale altor confesiuni creştine în scopuri caritative sau culturale. ATORG - Filiala München organizează periodic şi un cerc biblic, în care oferă răspunsuri la întrebările tinerilor ortodocşi români din oraşul german. În cadrul întâlnirii sunt supuse dezbaterii o temă aleasă în prealabil şi un citat corespunzător din Sfânta Scriptură. În prima parte a întâlnirii, cei prezenţi citesc împreună pasajul din Biblie şi lămuresc întrebările pe text, iar în a doua parte, "îndrumătorul" întâlnirii susţine o prelegere, după care urmează discuţii cu tinerii. Cultivarea identităţii ortodoxe a tinerilor români Preasfinţitul Sofian ne-a mai spus că activităţile cele mai iubite din cadrul asociaţiei sunt conferinţele. Acestea se organizează în fiecare filială, iar la nivelul întregii Germanii se realizează de două ori pe an. "Conferinţele pe care aceşti tineri le organizează în mai multe oraşe sunt importante pentru ei din punct de vedere duhovnicesc, dar şi din punct de vedere al interacţiunii şi coeziunii sociale, pentru că mulţi dintre ei sunt angajaţi în studiu sau în muncă şi sunt destul de izolaţi de ceilalţi. Aceste întâlniri îi ajută să interacţionze unii cu ceilalţi, să se cunoască, să se împrietenească şi să se încurajeze reciproc în trăirea unei vieţi duhovniceşti. Această apropiere este un factor substanţial în diaspora, unde oamenii noştri trăiesc în împrăştiere din pricina condiţiilor de viaţă destul de grele. Din acest punct de vedere, ATORG are un rol important în păstrarea conştiinţei naţionale. Identitatea noastră ca români este dată de identitatea de membri ai Bisericii Ortodoxe Române şi doar cultivându-ne identitatea religioasă ne putem păstra şi identitatea naţională. Cei care aici, în Vest, se depărtează de Biserică, în general, îşi diminuează şi conştiinţa naţională. Sunt foarte mulţi români cu complexe de inferioritate care îşi reneagă identitatea şi pe urmă suferă drama acestei atitudini pe care au avut-o. Biserica este factorul principal în diaspora al menţinerii şi promovării conştiinţei religioase şi naţionale a românilor. Cultivarea identităţii este foarte importantă deoarece mulţi dintre tinerii care vin în spaţiul occidental, dacă trăiesc departe de Biserică, se pierd în cultura de aici", ne-a mărturisit PS Sofian. Prilej de aprofundare a credinţei Următoarea întâlnire anuală a filialelor ATORG va avea loc, la invitaţia filialei ATORG München, în perioada 15-17 octombrie, la Castelul Falkenstein, lângă parcul natural Bayerischer Wald. Invitatul acestei ediţii a întâlnirilor anuale este părintele profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, care va susţine conferinţa "Cred Doamne, ajută necredinţei mele! Credinţa ca taină a nemuririi". La eveniment va participa şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Programul întâlnirii prevede, pe lângă conferinţă, o sesiune de lucru pe grupuri de discuţie şi plimbări în aer liber în preajma castelului şi în Regensburg.