În societatea noastră se pune foarte mult accent pe trăsăturile individuale, pe capacitatea pe care o are fiecare de a prelua controlul asupra propriei existenţe, de a lua deciziile cele mai bune, de a stabili propriile priorităţi. Există teorii psihologice bine argumentate, care ne arată cum omul îşi poate crea propria stare de bine, gândind pozitiv asupra evenimentelor, precum şi asupra atuurilor personale.
Există tendinţa de a oferi cel mai mare credit propriei intuiţii, modului de a gândi şi interpreta lucrurile, propriilor convingeri. Şi toate acestea sunt parţial adevărate. De cele mai multe ori suntem creatorii propriilor vieţi, visuri şi destine. În majoritatea cazurilor, sunt extrem de importante voinţa, sentimentele şi convingerile noastre. Riscul acestei abordări individualiste este însă de a ne pune pe noi înşine în centrul universului, de a deveni proprii dumnezei, de a nu mai lăsa loc în viaţa noastră relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi toate acestea se pot întâmpla chiar în condiţiile în care noi continuăm să trăim printre oameni, să avem familii, să desfăşurăm activităţi diverse, să frecventăm biserica.
Celălalt e partener egal în relaţie ori simplu pretext?
Deşi facem toate acestea, putem rămâne prizonieri în continuare ai propriilor concepţii şi interpretări şi să nu ne întâlnim în mod autentic cu ceilalţi. De câte ori nu se întâmplă ca, angajaţi fiind într-o discuţie aprinsă cu cineva, să nu fim de fapt mult mai absorbiţi de dialogul nostru interior?! De câte ori nu se întâmplă ca, fiind foarte îndrăgostiţi, implicaţi în relaţia cu partenerul, să fim de fapt mult mai preocupaţi de părerea pe care acesta şi-o face despre noi, de modul în care acesta vine în întâmpinarea nevoilor noastre sau corespunde criteriilor noastre?! Prinşi fiind, aşa cum deseori se întâmplă, în aceste mecanisme de gândire, ceilalţi nu sunt parteneri egali în relaţie, ci devin simple pretexte. Singura modalitate de a avea o relaţie adevărată cu ceilalţi semeni este de a avea în primul rând o relaţie autentică cu Dumnezeu. Iată de ce se spune, pe bună dreptate, că în momentul în care Îl punem pe Dumnezeu în centrul existenţei noastre, cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât devenim mai apropiaţi unii de alţii.
În relaţia de cuplu, dacă nu reuşim să iubim partenerul din iubire pentru Dumnezeu, vom ajunge din nefericire să îl iubim din iubire pentru propria persoană. În aceste condiţii este foarte uşor ca sentimentele noastre să devină fluctuante în momentul în care partenerul nu ne mai îndeplineşte nevoile, nu ne mai confirmă convingerile şi valorile.
Nu uitaţi să lăsaţi loc în relaţie pentru voia lui Dumnezeu
Într-o familie, există trei persoane: soţul, soţia şi Dumnezeu. Pentru a exista bucurie şi armonie, este benefic pentru fiecare dintre aceste relaţii - a soţilor cu ei înşişi, a soţilor între ei şi a fiecăruia dintre ei cu Dumnezeu - să progreseze. Este important ca fiecare dintre soţi să se regăsească în relaţia cu celălalt şi să simtă că îşi poate împlini potenţialul personal. Iată de ce este important ca, încă de la început, înainte de căsătorie, cei doi să discute şi să cunoască unul despre altul aspecte despre: câţi copii doresc să aibă fiecare dintre ei, cum doresc să îi crească, ce gen de educaţie doresc să le ofere, modul în care fiecare dintre soţi se raportează la valori precum adevărul, corectitudinea, altruismul, modul în care fiecare priveşte participarea la viaţa Bisericii. Vorbiţi cu deschidere cu partenerul despre toate acestea şi stabiliţi câteva puncte de reper comune, în care să vă regăsiţi fiecare dintre voi, însă nu uitaţi să lăsaţi loc şi pentru voia lui Dumnezeu, să Îi lăsaţi spaţiu să lucreze atât în inimile, cât şi în relaţia voastră.
Ulterior, după căsătorie, iată câteva modalităţi prin care vă puteţi asigura că relaţia voastră progresează în toate cele trei planuri - personal, cuplu, relaţia cu Dumnezeu. Deşi este arhicunoscută ideea de a căuta, a descoperi şi a desfăşura activităţi în comun, ea tinde să fie uneori ignorată. Nu neglijaţi rugăciunea în comun, lectura în comun şi discutarea ecoului pe care cele citite l-a avut pentru voi, plimbările şi împărtăşirea impresiilor, sentimentelor de peste zi. Chiar dacă uneori sunteţi copleşiţi de grijile cotidiene, rezervaţi-vă măcar câteva momente pentru aceste activităţi care v-ar putea hrăni sufleteşte şi ar putea împrospăta starea de spirit în relaţie.
Stabiliţi câteva reguli ale relaţiei
Nu în ultimul rând, stabiliţi câteva reguli de igienă ale relaţiei, care pot duce la evitarea unor tensiuni inutile. Cu siguranţă că fiecare dintre voi puteţi identifica repere care să vă fie de folos, care să vă ajute să evitaţi punctele de vulnerabilitate ale soţului/soţiei. Din acest motiv voi prezenta, cu titlu exemplificativ, doar câteva dintre acestea: dacă aveţi ritmuri şi niveluri de energie diferite, unul dintre voi fiind persoană nocturnă, iar celălalt o persoană matinală, evitaţi discutarea subiectelor contradictorii după o anumită oră, când ar putea să intervină oboseala, în timp ce amânaţi discutarea subiectului pentru momentul în care amândoi sunteţi în formă, rugaţi-vă pentru soţ/soţie, apreciaţi gradul de oboseală sau încărcătura psihică a partenerului şi încercaţi în acele momente să nu îl supraîncărcaţi cu probleme suplimentare - acordaţi prioritate nevoii sale de linişte, odihnă, urmând ca discutarea problemelor să fie amânată pentru a doua zi.
