Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Ce fel de părinţi sunteţi?
Părinţii voştri v-au impus multe restricţii? Sau aţi hotărât voi înşivă în ceea ce vă privea? V-au iubit şi v-au sprijinit? Sau, din când în când, simţeaţi că nimănui nu-i pasă de voi? Felul în care v-au tratat părinţii a influenţat trăsăturile voastre de caracter. Puteţi să nu ţineţi cont de influenţa lor şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vă remodelaţi caracterul, dar odată ce influenţa a avut loc, schimbarea este dificilă.
Acum vi s-a dat ocazia să modelaţi o altă fiinţă umană. Este o misiune de o importanţă copleşitoare - una pe care nu aţi dori să o îndepliniţi cu superficialitate. Conform unuia dintre primele studii asupra stilurilor de educaţie, publicat în 1964, tipul de părinte în care te încadrezi va determina trăsăturile pe care le va avea copilul tău. Ce spuneţi, părinţii voştri v-au "imprimat" anumite trăsături de-ale lor, pe care voi le transmiteţi copiilor voştri? Dragostea este elementul-cheie în creşterea copiilor În numeroase studii se confirmă faptul că părinţii iubitori au cele mai mari şanse ca fiii şi fiicele lor să ajungă oameni de nădejde, sănătoşi şi eficienţi. Dar părinţii ajung să aibă probleme atunci când copiii îi privesc ca fiind ostili şi respingători. Dacă nu se simt iubiţi, dacă părinţii lor sunt prea severi, dictatori, copiii vor deveni excesiv de ascultători, incapabili să ia decizii care îi privesc pe ei înşişi. Nu sunt siguri pe ei, foarte timizi printre cei de aceeaşi vârstă şi adesea au probleme de sănătate mintală. Copiii ai căror părinţi sunt ostili, autoritari, au nevoie de ajutor profesionist pentru a depăşi rănile psihologice pe care le-au suferit crescând într-un cămin care nu a funcţionat aşa cum trebuie. La cealaltă extremă, dacă părinţii sunt indiferenţi şi îngăduitori, copiii tind să fie neascultători şi extrem de agresivi, mergând, uneori, până la delincvenţă. Aceşti părinţi sunt denumiţi părinţi neglijenţi. Dragostea este elementul-cheie în creşterea unor copii care să fie capabili să se poarte normal în societate. Dacă părinţii sunt iubitori, indiferent că sunt mai autoritari sau mai îngăduitori, copiii se vor descurca bine. Nu prea multă dragoste răsfaţă un copil, ci prea puţină disciplină! Deci, voi, ca părinţi, aveţi o influenţă definitorie asupra comportamentului copilului. Desigur, ştiai deja asta! Dar, în mod deosebit, dragostea reprezintă diferenţa crucială! Îţi doreşti multă dragoste în relaţia cu copilul tău şi doreşti să eviţi orice comportament care ar putea fi interpretat de el ca ostil sau respingător. Vechea poveste, cum că un copil răsfăţat este un copil iubit, este doar o poveste. Nu prea multă dragoste răsfaţă un copil, ci prea puţină disciplină! Este imposibil să oferi unui copil prea multă dragoste adevărată. Copiilor le merge bine dacă primesc o dragoste care le poartă de grijă, care îi respectă, îi acceptă, îi iartă şi le acordă încredere. De fapt, cu cât mai multă dragoste de acest fel le oferi, cu atât mai bine. Dacă dragostea oferită este insuficientă, greşelile părinţilor îl vor lovi şi îl vor afecta din punct de vedere emoţional pe copil. Dacă dragostea este din belşug, se poate întâmpla şi ca părinţii să greşească, însă copiii se vor întoarce tot spre ei. Ei sunt atât de convinşi în inimă de dragostea părinţilor lor, încât nimic nu-i poate supăra iremediabil. Disciplina eficientă depinde de echilibrul între dragoste şi autoritate Ultimele cercetări au arătat că acei părinţi cu tendinţe autoritare, dar care aveau un nivel înalt în ceea ce priveşte atât dragostea, cât şi sprijinul, aveau cele mai mari şanse de a avea copii bine educaţi. Aceşti copii vor avea conştiinţa valorii de sine şi sunt mai puţin implicaţi în comportamente antisociale, cum ar fi bandele, chiulul, drogurile şi promiscuitatea. Acest lucru era de aşteptat, căci ei ştiu că părinţii lor îi iubesc şi cred în ei. Deci, părinţii cu tendinţe autoritare s-ar situa pe locul întâi (dacă ar fi să facem un clasament), părinţii îngăduitori, care manifestă dragoste, însă nu prea mult sprijin, sunt pe poziţia a doua; părinţii indiferenţi şi cei dictatori, care manifestă puţină dragoste, sunt plasaţi ultimii. Disciplina eficientă depinde de capacitatea părintelui de a realiza un echilibru între dragoste şi autoritate, de a fi blând şi hotărât. Este extraordinar să te distrezi cu copiii tăi, să râzi de lucrurile nostime şi să faci jocuri trăsnite, dar copiii pot duce, uneori, aceste lucruri în extremis. În acel moment, s-ar putea să fie nevoie să spui cu fermitate: "Destul!". Alteori trebuie ca, după o pedeapsă strictă, să urmeze o îmbrăţişare, pentru a arăta că totul a fost iertat şi uitat. Echilibrul funcţionează cel mai bine atunci când dragostea şi autoritatea se îmbină într-o abordare totală - când poţi spune cu amabilitate şi cu fermitate în acelaşi timp: "Să ştii că nu glumesc!". Pretenţiile mari, nedrepte, nu-şi au locul în comportamentul unui părinte care aplică disciplina aşa cum trebuie. Dar, dacă eşti intransigent într-o anumită ocazie, o scuză şi puţină dragoste vor ajuta la vindecarea rănii sufleteşti. "Să nu le îngăduim să facă nimic din cele plăcute şi vătămătoare" Pentru a avea nişte copii buni, echilibraţi, cu frică de Dumnezeu, e nevoie să-i creştem în primul rând în duhul creştin-ortodox, să-i aducem în biserică de la cea mai fragedă vârstă, să nu neglijăm perspectiva duhovnicească şi morală a creşterii lor. Şi nu vom putea face asta, decât ascultând noi înşine şi trăind noi înşine, ca părinţi, poruncile lui Dumnezeu. Referindu-se la aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "dacă un bărbat şi o femeie se supun Legii, atunci nu-i nevoie de multă osteneală ca să-i facă şi pe copiii lor să i se supună. Dacă educaţia începe bine, statornic şi hotărât, atunci foarte uşor vor merge pe drumul Legii. Cel mai greu e să pui temelia". Tot acest mare Sfânt Părinte arată că iubirea pentru propriii copii a fost sădită în inimile părinţilor ca o lege a firii. Astfel, el spune în omilia Despre Ana: "Dumnezeu a lăsat ca iubirea părinţilor pentru copii să fie o necesitate naturală, o lege a firii, dar, pe de altă parte, să şi depindă de purtarea copiilor. Părinţii îşi iartă copiii când greşesc, pentru că natura însăşi îi îndeamnă s-o facă. Chiar şi atunci când copiii devin de nerecunoscut şi sunt iremediabil atraşi de rău, tot natura este aceea care îi obligă pe părinţi să le poarte de grijă şi să nu-i părăsească, oricât de vicioşi ar fi devenit". Dar, tocmai pentru a-i feri de acestea, sunt importante restricţiile, al căror rol l-am întâlnit şi în Omilia IX la Comentariul la Epistola I către Timotei: "Deci, dacă de la început şi din cea dintâi vârstă, îi fixăm nişte hotare bune, nu vom avea nevoie de multă osteneală după aceea, ci obişnuinţa le va fi copiilor, pe mai departe, lege. Să nu le îngăduim să facă nimic din cele plăcute şi vătămătoare şi nici să nu-i răsfăţăm şi să fim indulgenţi cu ei sub motiv că sunt copii. Căci acest lucru, mai mult decât toate, le ruinează integritatea tinereţii. Cu acest lucru trebuie să ducem multe lupte cu mare-mare luare aminte". @Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe adresa de e-mail: sturzucristina@gmail.com