Cine n-are timp de viaţa reală o trăieşte virtual

Una dintre cele mai mari afaceri la nivel mondial în acest moment se numeşte Facebook şi este o reţea de socializare pe internet. Acest fenomen al reţelelor sociale este foarte interesant şi ar merita chiar analizat profesionist de un colectiv care să cuprindă psihologi, sociologi, specialişti în antropologie culturală, teologi.

Pe vremea când încă nu ştiam bine ce este cu reţeaua Facebook mi-am făcut şi eu cont şi am găsit acolo persoane despre care nu mai ştiam nimic de multă vreme. M-am bucurat. De fapt, în primele zile am fost chiar încântat la gândul că voi fi într-un spaţiu comun cu oameni care mă interesează, eram convins că dacă "îmi bag în lista de prieteni" oameni serioşi, cu activităţi impotante în "viaţa reală", voi fi informat, voi şti mereu cu ce se ocupă aceştia, ce cărţi mai publică, ce conferinţe şi cenacluri literare se mai organizează.

După vreo două săptămâni eram total dezgustat, fiindcă de fapt se întâmpla cu totul altceva decât credeam eu la început. Este un fel de Turn Babel unde totul e amestecat, fiecare vorbeşte sau ţipă pe limba lui, preocupat în primul rând parcă de ceea emite el, deşi asta se petrece în numele socializării.

Butoane care te invită la glume ciudate

Utilizatorii aruncă într-un sac fără fund tot felul de lucruri: poze personale, clipuri cu muzica preferată, mici articolaşe despre una-alta. Se mai hârjonesc cu tentă de flirt, apreciindu-şi remarcile, se invită la diverse jocuri.

Ca să mă pregătesc pentru acest articol, am făcut greaua ascultare de a sta pe Facebook mai mult timp şi a cerceta ce-i acolo, ocazie cu care am constatat că o veche amică m-a ciupit! Da, aşa scria negru pe alb: "X te-a ciupit. Ciupeşte şi tu!" Adică e aşa, un fel de glumă, de ghiont prietenesc - apeşi un buton şi celuilalt îi apare informaţia că "l-ai ciupit". Să ignori ciupitura unei amice, parcă nu se face, aşa că mi-am chemat soţia şi i-am arătat: "Uite, n-am făcut nimic şi m-a ciupit! Dacă n-o ciupesc şi eu e cu supărare, adică o ignor! Pot s-o ciupesc? Deşi nu vreau..." "Ciupeşte-o!", zice soţia. Până la urmă, ca un simbol al seriozităţii mele, a apăsat ea pe butonul pe care scria: "ciupiţi".

Chiabur la ferma electronică

Printre facilităţile oferite de această platformă de socializare se numără şi posibilitatea de a invita alţi utilizatori la tot feluri de lucruri, cum ar fi campanii online pentru diverse cauze, precum şi jocuri. Unul din cele mai îndrăgite jocuri este Ferma. Ai un spaţiu pe care îl cultivi cu ce seminţe alegi, apoi culegi roadele, cumperi utilaje, faci case şi te extinzi, iar munca ţi-e răsplătită în timp, devenind un fel de chiabur al Facebook-ului.

Alţii văd că tu ai mai mult ca ei, deja se naşte concurenţa, care are mai mult, care e mai harnic, şi uite aşa ajung oameni în toată firea să dea click de mii de ori pe zi, pierzând câte un ceas-două pe tarlaua virtuală care nu-ţi aduce de fapt nici un colţ de pâine uscată.

Dacă ar vedea bunicul Gheorghe - Dumnezeu să-l odihnească! - aşa ceva, s-ar pune cu parul pe ei! Păi el se trezea la 3 dimineaţa, în timpul verii, şi începea munca. În timpul cât unii culeg porumbul pe Facebook, el dădea de mâncare la vaca reală, cu care îşi hrănea copiii.

Foarte interesant este faptul că majoritatea utilizatorilor dedicaţi de pe Facebook sunt oameni cu studii şi cu pretenţii. Adică nu vezi un muncitor să se dea jos de pe schelă şi să fugă în baracă la laptop, ca să mai stea pe Facebook, asta o fac oamenii care lucrează în birouri şi au ferestre de timp pe care aleg să le folosească astfel.

Ce îi face pe aceşti oameni să piardă timp îndelungat cu astfel de lucruri care, la prima vedere, ar putea încânta doar nişte copii - e greu de spus.

Un fenomen de cercetat serios

De aceea îmi pun problema că acest fenomen important al zilelor noastre ar merita studiat de un colectiv de specialişti care să scrie o lucrare pe tema asta, lucrare ce ar fi şi un document foarte valoros pentru generaţiile care vor urma, fiindcă vreau să cred că aceste mode vor trece.

Eu pot doar să fac anumite speculaţii: e posibil să fie vorba de o formă de apărare şi de scăpare din ritmul şi programul sufocant al acestui timp, când practic omul a ajuns să trăiască pentru serviciu, viaţa lui să fie 90% serviciu.

Astfel, construirea unei realităţi paralele în care eşti în contact cu oameni pe care nu îi vezi toată vremea (ba chiar niciodată, pe majoritatea), faci lucruri total diferite decât cele pe care le faci obligatoriu, ca să poţi trăi, se poate constitui într-un debuşeu eficient al tensiunilor date de activităţile impuse la serviciu şi acasă.

Eşti "fermier", faci şi avere, mai schimbi o glumă cu unul, uite aşa uiţi că viaţa e grea, că alţii fac averi reale. Eşti mereu în contact cu "prieteni", iar asta îţi dă senzaţia de normalitate, uiţi că de fapt trec luni de zile şi nu te mai vezi pe îndelete cu un prieten drag, ca pe vremuri. Acum totul e pe fugă, fiecare aleargă la treburile lui, timpul liber este foarte puţin, abia dacă ai o zi la sfârşit de săptămână când să mai stai cu familia ta. Ai telefonul în buzunar, dar nu vorbeşti cu săptămânile cu prietenii adevăraţi şi reali, fiindcă ştii că imediat s-ar pune problema să te vezi cu ei şi nici ei, nici tu n-aveţi timp.

Mi se pare clar că o astfel de afacere planetară nu s-ar fi putut ridica şi nu s-ar putea menţine dacă ea nu s-ar articula pe nişte nevoi foarte profunde ale oamenilor.

Se pare că nevoia de fugă este cea mai bună plasă.