Clientul nostru, stăpânul nostru

O meserie aparent banală, ba chiar rău-văzută de multă lume, meseria de instructor auto poate să-ţi dezvăluie o întreagă panoplie de fenomene psihologice şi laturi spirituale nebănuite.

Mulţi au impresia despre instructorul auto că e un tip care nu se gândeşte decât la cum să facă să te escrocheze, să fure carburantul plătit de tine, elev, să te ducă prin locurile cele mai fără probleme pentru el, să îţi ciuntească din timp.

Dar să privim şi din oglinda retrovizoare a instructorului auto.

Marius Andra s-a făcut instructor auto fiind un pasionat maşini şi, în general, de tehnică încă din copilărie. Pe vremea când nu existau semnalizatoare cu leduri, el vorbea despre aşa ceva, i se părea lui că ar fi o soluţie foarte bună. Avea vreo 13 ani la momentul acela. Unii râdeau de el când auzeau ideile lui de inovare, dar astăzi acele idei au fost puse în practică de marile companii auto ale lumii şi nu se miră nimeni, e normal să fie aşa. Desigur, nu el a făcut invenţiile, el se gândea doar că s-ar putea face aşa ceva. Între timp, a devenit electrician auto, apoi şofer profesionist şi instructor auto. A condus în viaţa lui (nu are decât 36 de ani) cam un milion de kilometri. Însă din relaţia cu unii elevi de-ai lui ies la iveală lucruri la care avem de meditat: lipsa de respect care se amplifică tot mai mult în societatea de astăzi, suspiciunea omului faţă de cel de lângă el, răsplătirea binelui cu rău, intoleranţa, mândria.

Să le luăm pe rând şi să încercăm câteva legături cu lucrarea interioară pe care orice creştin este dator să o aibă.

Suspiciunea, boală grea

Pentru ca elevilor să le fie mai uşor să deprindă conducerea automobilului, instructorul Andra le propune ca la început să îi ducă într-o zonă mai îndepărtată de locurile în care şcoala de şoferi îşi are sediul, într-un alt cartier, unde traficul este redus şi elevii pot învăţa pe îndelete lucrurile, fără stresul pe care îl presupune traficul intens - imagine ce te şochează când te urci prima oară la volan şi ai impresia că toţi ceilalţi intră cu maşinile în tine.

Unii acceptă, alţii însă manifestă fie suspiciune ("Ce interes ascuns o avea instructorul să mă cheme acolo, în loc să facă prima oră pe bulevardele din Drumul Taberei, ca toţi ceilalţi instructori?"), fie lene şi dezinteres, atunci când instructorul îi cheamă sâmbăta.

Aici detectăm cu uşurinţă o manieră plină de neîncredere în raportarea la celălalt, care cu sufletul curat îţi propune cea mai bună soluţie pentru tine, în acel moment. Pentru că văd prin lentila suspiciunii, unii elevi se privează singuri de un bun început în taina condusului maşinii.

Alţii au maniera de-l pune pe instructor la punct încă de la prima oră: "Ştiţi, eu am mai făcut o dată şcoala!", iar tonul pe care se spune nu este unul pur informativ, ci ca o reacţie la anumite explicaţii. Când numai câteva minute mai târziu reiese că, de fapt elevul cu pricina nu ştie nimic, în loc să-şi schimbe atitudinea fundamental, o întoarce: "Eu nu ştiam aşa, celălalt instructor nu mi-a spus..."

Un caz ieşit din comun prin obrăznicie este al unei doamne care a venit la prima oră cu fiica, fata urmând să înceapă şcoala, şi în loc de o socializare sănătoasă cu instructorul, a spus din prima: "Eu sunt Cutare, aveţi grijă că vă ştiu eu pe voi, ăştia, instructorii!"

Cât de greu este ca instructor onest să auzi aşa ceva şi ce lupte trebuie să dai apoi cu tine ca să învingi ispita de a te răzbuna pe fată, făcând o şcolarizare în dorul lelii şi nedându-i informaţii esenţiale! În treacăt fie spus, fata s-a dovedit a fi la fel de obraznică precum mama.

Dacă ştim, de ce mai mergem la şcoală?

Alte aspecte foarte interesante reies din comportamentul celor din trafic faţă de maşina de şcoală.

"Eu merg cu 40 la oră cu maşina de şcoală şi unii mă claxonează, mă depăşesc chiar şi ilegal, mă înjură!", spune instructorul Marius Andra. Au uitat că şi ei au fost elevi la şcoala de şoferi şi se poartă de parcă s-ar născut învăţaţi. Nimeni să nu le greşească, să

nu-i ţină pe loc din alergarea lor. Şi chiar dacă nu au dreptate, ţin să arate că sunt mai presus de ceilalţi. Femei care cu puţin timp în urmă tremurau la volanul maşinii de şcoală, cum s-au văzut cu permisul şi a trecut o jumătate de an de şoferie, devin intolerante, agresive, chiar înjură şi claxonează o maşină de şcoală care merge regulamentar.

O maşină în care un om ca şi ea învaţă ceea ce ea acum ştie cât de cât. Dar nu mai acceptă că alţii abia acum învaţă!

Aici ne întâlnim cu aceleaşi patimi ca şi în apropierea de creştinism a unora: mândrie, intoleranţă, răutate.

Chiar dacă timp de 20-30 de ani n-ai avut nici o treabă cu creştinismul, după primul post pe care te-ai apucat să-l ţii în viaţă, începi să-i judeci pe toţi care nu postesc sau fac greşeli pe care le-ai făcut şi tu atât timp. Cum te laşi de fumat,

nu-i mai înţelegi pe fumătorii care afirmă că nu se pot lăsa. Asta fiindcă tu te-ai lăsat (dar după ani şi ani în care ai zis exact ca ei, că nu te poţi lăsa).

Mai este o categorie de oameni, mai ales cei mai tineri, cărora le-a intrat în cap un principiu al economiei de piaţă: "Clientul nostru, stăpânul nostru!", şi se poartă ca atare dar în felul lor, egoist. Habar nu au că instructorul vine uneori la şcoală ca să câştige doar 10 lei pentru un singur elev, iar dacă şcoala îi programează într-o zi doar unul, el trebuie să vină la ora cu elevul respectiv. Pentru aceşti bani, elevul consideră că el e stăpân, iar instructorul trebuie să fie un fel de sclav, că nu merită respect. Cam astfel observi cum sunt oamenii când îi cunoşti în situaţii ce presupun un minimum de omenie, respect şi atitudine măcar binevoitoare. De fapt, ar fi util pentru orice creştin să fie conştient că în orice situaţie trebuie să fie măcar omenos, încercând să ajungă acolo unde suntem chemaţi cu toţii, la desăvârşire.