Conflict sau ruptură între generaţii?

Se vorbeşte de foarte mult timp despre un conflict între generaţii, existând chiar păreri că acest conflict a existat dintotdeauna, că macină societatea actuală şi ne vom izbi de el şi pe viitor. Sunt puţini cei care consideră că s-a ajuns la o exagerare a acestui fenomen social, pentru majoritatea persoanelor conflictul dintre generaţii devenind aproape un sofism, dovadă că auzim peste tot această expresie, pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau oriunde se întâlnesc reprezentanţi a două generaţii, tineri şi persoane mai în vârstă.

În susţinerea şi mai ales întreţinerea acestui conflict s-au format două tabere distincte: pe de o parte, tinerii spun că adulţii nu-i înţeleg şi nu-i mai ascultă, că-i judecă în permanenţă fără a mai analiza faptele, că se leagă de tot ce fac ei, fie bun, fie rău; pe de altă parte, adulţii vin şi ei cu acuze, că tinerii nu mai sunt respectuoşi, nu mai învaţă, că se îmbracă cât mai extravagant, aşa cum văd la televizor, vorbesc urât cu cei din jur, nu au respect faţă de bătrâni şi i-au adus pe ei, oameni în toată firea, care au muncit pentru ţara asta, în situaţia de a se plânge că "nu mai este ca pe vremea lor". Am ascultat părerile mai multor persoane, tineri şi mai puţin tineri, încercând să creionăm, în căutarea adevărului despre acest subiect, o schiţă de lucru care să ne ajute să ne răspundem, măcar în parte, la întrebarea: despre ce vorbim, conflict sau ruptură între generaţii?

Ce vor adolescenţii?

"Nimeni nu ne întreabă asta!", mi-a tăiat brusc întrebarea Adrian Popescu, elev în clasa a XI-a, pasionat de informatică şi de tot ce înseamnă gadget. "Eu îmi respect părinţii pentru munca pe care o fac, dar nu înţeleg de ce trebuie să devină cicălitori şi să mă suspecteze la tot pasul: că am prieteni dubioşi, că voi ajunge să fac lucruri rele, că nu voi mai învăţa etc. Chiar am rezultate bune, şi prietenii mei sunt ca şi mine pasionaţi de IT şi vrem să mergem la aceeaşi facultate de informatică. Nu dorim decât să fim înţeleşi, ascultaţi înainte de a fi judecaţi, iar părinţii să ne acorde mai mult credit, să aibă încredere în noi", ne-a mărturisit Adrian, iar Mihai, cel mai bun prieten al lui, crede că de vină e frica părinţilor ca ei să nu ajungă ca acei pe care îi văd zilnic la televizor. "Mama se uită la ştiri şi apoi începe să îmi ţină o oră de morală despre ce nu trebuie să fac pentru a nu ajunge în situaţia copiilor pe care îi vede la "ştirile de la ora 5". Eu o înţeleg - părinţii văd pe stradă copii de vârsta mea care fac lucruri urâte, tot felul de gesturi obscene şi îi apucă frica - dacă voi face şi eu aşa?"

Cum să te "împrieteneşti" cu părinţii

Pentru a învinge toate aceste temeri şi a înlătura orice suspiciune, este nevoie de o bună comunicare ce trebuie să înceapă din sânul familiei şi apoi extinsă la nivelul întregii societăţi, într-un dialog "paşnic" între generaţii diferite ca vârstă. Trebuie să ne facem din părinţi nişte buni prieteni. La acest stadiu nu putem ajunge decât în momentul în care le-am câştigat încrederea. Tinerii vor să li se acorde încredere, dar puţini îşi pun problema că această încredere nu este întotdeauna un dar, ci un merit. Merit eu să mi se acorde încredere sau nu cumva faptele mele de până acum mă vădesc drept un "mic cerşetor emoţional"? Luiza Ungureanu, profesoară la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Capitală, crede că misiunea pe care o are un adolescent şi de care depinde relaţia cu părinţii este de a-şi dovedi responsabilitatea. "Este un lucru greu şi este nevoie de timp şi de multă dăruire din partea adolescentului, care trebuie să înţeleagă faptul că are şi îndatoriri, nu doar drepturi. Efortul său constă în fapte şi dovezi concrete ale capacităţii de decizie şi responsabilitate. Părinţii vor aprecia asta. Dar nu trebuie să se oprească aici - odată câştigată, încrederea trebuie şi menţinută. Lupta mare a unui adolescent este cu minciunile "nevinovate" prin care încearcă să îşi fenteze părinţii. Aceste minciuni sunt descoperite mai târziu şi sporesc neîncrederea părinţilor în copiii lor. Şi mai este un aspect important de care trebuie să se ţină seamă: adolescenţii nu spun uşor adevărul, nu au acest "antrenament", se ruşinează să vorbească despre ei înşişi în faţa părinţilor, preferând să vorbească cu un profesor de care se simt mai ataşaţi. Aici trebuie lucrat mai mult şi cred că părinţii au o misiune dificilă, fiind necesar să dea dovadă de mult tact şi mai ales să aleagă dragostea părintească în a-i motiva şi determina pe copiii lor să îşi deschidă sufletul faţă de ei. "Mustrarea cu dragoste" - cred că avem nevoie să o învăţăm cu toţii, ca metodă pedagogică de urmat în educaţia copiilor noştri", consideră doamna profesoară Ungureanu.

Conflictul, doar o scuză?

Gabriela Căliman, o mamă de 42 de ani, director de bancă, este de părere că această expresie atât de des invocată, "conflictul între generaţii", a devenit mai mult o scuză în spatele căreia se ascund carenţe majore ale societăţii noastre: lipsa de comunicare, tendinţa de excludere a celuilalt, născută dintr-un sentiment egoist de superioritate, lipsa de încredere a părinţilor în copiii lor, dar şi dezvoltarea şi promovarea în rândul tinerilor a unei atitudini de neîncredere în deciziile părinţilor, pe considerentul că "sunt depăşiţi". "Niciodată nu am privit diferenţele de idei şi păreri dintre mine şi fiica mea, care acum are 20 de ani, ca pe un conflict între generaţii. Cred că este vorba doar de lipsa comunicării dintre persoane aparţinând unor generaţii diferite. Văd asta la prieteni care au transformat conflictul dintre ei şi copiii lor adolescenţi în adevărate rupturi, nu mai găsesc linii de comunicare cu aceştia, ajungându-se la un refugiu al tinerilor în lumea lor şi la refuzul sfaturilor, părerilor şi chiar al dragostei părinţilor. Şi nu, nu cred că este un conflict al generaţiilor, ci ar trebui să vorbim de libera alegere. Tinerii au libertatea de a alege, şi este poate şi vina noastră că nu aleg întotdeauna calea cea mai bună. Trăim totuşi nişte vremuri suficient de confuze ca să nu fim noi cei dintâi care ridică degetul şi arată spre celălalt. Tinerii sunt dezorientaţi, nu ştiu ce să aleagă, nu ştiu ce să facă cu viaţa lor; sistemul lor de valori este dat peste cap. Personal, nu ştiu ce aş fi făcut la vârsta lor dacă m-aş fi confruntat cu problemele societăţii de astăzi: droguri, pornografie, violenţă".

Părerea că între generaţii nu există conflicte, ci doar diferenţe, mai mici sau mai mari, importante sau doar închipuite, am întâlnit-o şi la un fost militar de carieră, Gheorghe P., în vârstă de 85 de ani, care consideră că şi tinerii, şi cei în vârstă trebuie să înveţe să accepte diferenţele şi să treacă peste orgoliul dat de sentimentul de superioritate. "Acum, moda s-a schimbat, dar fiecare generaţie are specificul ei şi oamenii ei frumoşi, tineri sau bătrâni, însă, pentru a înţelege şi a accepta diferenţele, trebuie să ai o structură sufletească aparte", spune bătrânul.

Unirea în Hristos înlătură diferenţele

"Adevăratul conflict nu este între generaţii, ci între tinerii care nu sunt mulţumiţi cu statutul pe care îl au în societate, îşi doresc mai mult şi iau decizii nu tocmai bune şi părinţii care, din dorinţa de mai bine pentru copiii lor, îi sufocă, de cele mai multe ori, cu o grijă şi temere nejustificate", ne-a explicat părintele Bogdan Tudose, slujitor la Biserica "Înălţarea Domnului" din cartierul Drumul Taberei. Părintele Tudose crede că dacă părinţii şi-ar lua copiii de mână şi ar veni împreună la biserică şi ar căuta să facă mai întâi voia lui Dumnezeu şi apoi voia lor, s-ar mărturisi şi şi-ar împlini viaţa prin gustarea din Sângele şi Trupul lui Hristos, Cel ce toate le uneşte şi plineşte, şi unii, şi alţii ar reuşi să aibă viziuni comune asupra vieţii, ar înmulţi dragostea şi înţelegerea, iar conflictele nu şi-ar mai găsi cuib în casa şi viaţa lor.