Indiferent de epocă, ţară, cultură sau educaţie, conflictul dintre generaţii a existat dintotdeauna. De-a lungul timpului, el a îmbrăcat şi forma unui fenomen în masă, cum a fost mişcarea hippie de exemplu. Acest conflict, care este de fapt o ruptură între generaţii, este cu siguranţă una dintre problemele acute şi actuale ale societăţii.
Tinerii se simt dezorientaţi şi neînţeleşi, iar părinţii par să nu găsească soluţii să rezolve acest litigiu. În timpurile noastre, adolescenţii dispun de toate mijloacele pentru a-şi da viaţa peste cap, iar libertatea prost-înţeleasă nu poate avea decât efecte negative asupra lor. Există două tabere care se "războiesc" dintotdeauna: pe de-o parte, tinerii, nonconformişti, dornici de a fi independenţi, iar pe de alta, părinţii, bunicii, profesorii, care nu le înţeleg rebeliunea, nemulţumirile şi care, uneori, din prea multă dragoste, riscă să-i protejeze excesiv şi chiar să-i sufoce.
De câte ori nu am auzit părinţi spunând despre copiii lor că sunt superficiali, iresponsabili, că nu se gândesc decât la distracţii? Nici tinerii nu sunt mai prejos, au şi ei nemulţumirile lor, simţindu-se neînţeleşi, obligaţi să execute indicaţiile părinţilor, pe care le percep ca pe nişte porunci. În acest dezechilibru dintre cele două tabere, de cele mai multe ori, nimeni nu reuşeşte să găsească o cale amiabilă, ajungându-se la adevărate războaie.
Comunicare şi calmitate
În aceste divergenţe, părinţii ar trebui să dea dovadă de mult tact şi de o mai mare flexibilitate. Însă adulţii de cele mai multe ori sunt surmenaţi, stresaţi, îngrijoraţi de nesiguranţa zilei de mâine şi nu mai au răbdarea necesară pentru a comunica cu tinerii şi a rezolva cu calm orice problemă. Acest fapt are un rezultat nefavorabil: fie situaţia se menţine conflictuală, cu certuri şi restricţii impuse de adulţi, fie părinţii îşi lasă copiii de capul lor, să decidă cum cred ei de cuviinţă.
Soluţia ideală pentru a rezolva aceste neînţelegeri este o bună comunicare între cele două părţi. Părinţii ar trebui să-şi facă timp să discute cu copiii. În acest mod, vor şti întotdeauna ce doresc aceştia, cum gândesc tinerii şi nu vor fi luaţi pe nepregătite sau puşi în faţa unui fapt împlinit. Astfel, orice acţiune greşită a copilului va putea fi stopată dacă adultul îi va explica cu argumente convingătoare de ce nu este bine să facă acel lucru. Dacă părintele nu-şi va asculta copilul, nu-i va da dreptul de a-şi exprima dorinţele, atunci acesta va căuta soluţii şi înţelegere la cei din gaşca lui, care sunt, ca şi el, imaturi şi teribilişti. Cea mai înţeleaptă decizie este să se ajungă la o cale de mijloc, acceptată de ambele părţi. Dacă adultul va încerca să-şi impună punctul de vedere, nu va face altceva decât să-i creeze copilului o stare de frustrare şi nemulţumire care, chiar dacă nu va răbufni pe moment, va strânge amărăciunea în suflet şi tot va izbucni la un moment dat.
Dorinţa de independenţă, motiv de conflict
O altă greşeală pe care o fac părinţii este să nu ofere acea independenţă de care are nevoie orice tânăr. Bineînţeles, trebuie creată iluzia de independenţă, pentru că adolescentul va fi vegheat din umbră. Dorinţa de independenţă este unul din motivele principale ale conflictelor dintre adulţi şi copii. Părintele trebuie să încerce să-i sugereze soluţiile la rezolvarea problemelor pe care le are într-un mod destul de discret, în aşa fel încât să creadă că a descoperit singur calea corectă. Dacă se va impune brutal, copilul nu va reacţiona favorabil, din contră, va face complet diferit de ceea ce i s-a spus, în acest fel încercând să se răzbune pentru că a fost obligat să facă acel lucru. Părinţii ar trebui să ţină cont că adolescentul este într-o perioadă de mari nelinişti sufleteşti şi are o mare dificultate să-şi deschidă sufletul în faţa lor, nu neapărat din cauza eventualelor pedepse, ci de ruşine. Cel puţin la începutul anilor de liceu tinerilor le e teribil de ruşine dacă părinţii ar afla că fumează, că au făcut o pasiune pentru cineva sau că au băut alcool.
Câştigarea încrederii părinţilor
Pe de altă parte, şi tinerii trebuie să facă nişte eforturi pentru a avea o relaţie bună cu cei mari. Adesea, ei îşi pun întrebarea cum să-şi facă din părinţi nişte prieteni. Răspunsul este simplu: câştigându-le încrederea, demonstrându-le că sunt maturi şi responsabili, fapt ce implică timp şi efort.
Odată câştigată, încrederea părinţilor trebuie menţinută mereu. Un părinte care a prins încredere în fiul său adolescent nu va fi suspicios în legătură cu gaşca sa de tineri gălăgioşi sau cu locurile pe care le frecventează.
Orice tânăr ar trebui să fie sincer cu sine şi să plece de la premisa că părinţii îi vor binele. De fapt, adevăratul conflict este între tinerii care vor să urmeze o cale greşită şi părinţii care încearcă să-i menţină pe drumul drept. Cu siguranţă, dacă adolescenţii ar avea activităţi normale pentru vârsta lor, părinţii nu i-ar mai controla atât de mult, nu ar mai fi suspicioşi, iar acest conflict între generaţii nu ar mai avea o conotaţie atât de dramatică.
Unicul model adevărat deplin este Hristos
Despre problema spinoasă a conflictului dintre generaţii, ne-a spus câteva cuvinte referentul cultural al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, pr. prof. Romeo Ene: "Acest divergent se naşte din cauza teribilismului adolescentin care decurge din lipsa educaţiei. Am putea spune că şi adulţii, şi tinerii sunt vinovaţi: copiii se lamentează prietenilor că părinţii nu-i înţeleg, iar părinţii se plâng rudelor că nu se mai înţeleg cu propriii copii. Odată cu pubertatea şi conturarea personalităţii, tinerii se lasă foarte uşor seduşi de falsele modele oferite mai ales de mass-media şi devin umbre ale aşa-numitelor celebrităţi de duzină. Adolescenţii zilelor noastre au impresia că, dacă se tund ciudat, poartă haine rupte, piercinguri, se tatuează sau se comportă altfel, sunt catalogaţi ca fiind "rebeli". Eu aş îndrăzni să spun că a fi rebel astăzi nu mai este deloc la modă. Azi, toţi vor să fie rebeli, deci, dacă vor să se revolte împotriva tiparelor lumii în care trăim, ar trebui să fie altfel, adică să revină la normalitate. Să-L descopere pe unicul model adevărat deplin - Hristos. Un tânăr necredincios, care nu ştie de Dumnezeu, nu-şi va respecta credinţa, familia şi va ajunge la săvârşirea unor nelegiuiri în numele unei libertăţi prost-înţelese. Când libertatea devine libertinaj, tânărul se înrobeşte de patimi. Ar trebui să ne gândim mai mult la tineri, la educaţia lor creştinească şi să le oferim mai multe posibilităţi de reuşită în viaţă, mai multă dragoste, pentru ca "nimeni să nu (le) dispreţuiască tinereţile..." (I Timotei 4, 12). Şi să nu uităm: sănătatea morală a unui popor ţine întotdeauna de gradul de educaţie al tinerilor!"
