Dacă vrem să înţelegem ce înseamnă agresivitatea, nu trebuie să căutăm în cărţile de specialitate în mod neapărat, este suficient să stăm ceva timp pe o bancă în parc sau să avem curajul să ne urcăm dimineaţa în tramvai. Vom vedea în aceste cadre cam tot ce am vrea să ştim despre agresivitate, în special manifestările ei. Este obositor să suporţi în fiecare zi manifestările agresive ale celor din jur, dar este trist când vezi toate acestea şi la copii.
De ce ne comportăm de multe ori agresiv? Putem găsi tot felul de scuze: că sunt obosit, am avut o zi grea la serviciu, m-a enervat şoferul care nu m-a aşteptat să ajung în staţie, şi lista poate continua. Astfel încercăm să scăpăm de vina pe care o simţim când ne dăm seama că poate am întristat pe cineva cu atitudinea noastră. Dar ce îi face pe copii să se comporte agresiv? Îi stresează cineva, sunt obosiţi, ce se întâmplă cu ei?
Copiii agresivi sunt victimele educaţiei greşite
Eram într-una din zile la o biserică aşteptând să înceapă un concert de colinde. A venit o fetiţă care era "de-a casei" şi luând un pix şi o foaie pentru pomelnice a venit spre mine întrebându-mă dacă îi dau voie să mă deseneze. Nu acesta a fost gestul care mi-a îndreptat atenţia spre ea, ci privirea debordând de naturaleţe, sinceritate şi linişte. Era un copil "al străzii", cum am spune noi. De obicei, în ochii acestor copii poţi vedea tristeţe, uneori un licăr de bucurie care apare după ce i-ai pus ceva în mânuţă, dar de cele mai multe ori observi comportamente destul de agresive. Ştim fără să ne gândim prea mult de ce şi-au ales acest mod de manifestare: condiţia socială, mediul, anturajul. Ce a împiedicat-o pe această fetiţă să devină un copil agresiv? Cu siguranţă faptul că a crescut mai pe lângă biserică, unde ea se simţea ca acasă, întro casă mai mare.
Însă am văzut şi copii care, în magazinul cu jucării, fac crize de isterie, devin foarte agresivi dacă nu primesc ce vor ei. Şi abia aici intervine o oarecare nedumerire: de ce se manifestă aşa? Cred că nedumerirea nu vine doar din partea celor care asistă la aceste scene, ci şi din partea părinţilor, dintre care mulţi se întreabă unde au greşit. Un rol foarte important îl joacă educaţia primită, mediul familial şi anturajul. Alfred Adler spunea că "agresivitatea apare ca un răspuns la ceea ce a avut impact traumatic asupra copilului şi nu a putut fi exprimat, elaborat, ci a luat această formă afectivă nestructurată, dar extrem de intensă. Ceea ce este însă de reţinut este faptul că niciodată nu va apărea brusc sau din senin, ruptă de relaţia cu ceea ce este în mediul de viaţă sau de educaţie al copilului".
Din toate acestea, balanţa înclină spre educaţie ca fiind factorul cel mai important care direcţionează comportamentul copilului spre manifestări violente. Dacă i s-au tolerat aproape toate capriciile, iar la un moment dat acestea devenind exagerate nu i-au mai fost satisfăcute, frustrările au devenit inevitabile şi atunci a apărut şi răspunsul lui agresiv sau, cazul opus, în care copilul a fost tratat foarte sever şi atunci agresivitatea lui se transformă într-o formă de răzbunare.
Factorii sociali şi biologici pot predispune
Din literatura de specialitate aflăm că agresivitatea este disponibilitatea pentru diferite acţiuni agresive, înclinaţia către utilizarea forţei fizice şi a violenţei, aplecarea spre duritate, certuri şi bătăi. Această disponibilitate spre agresivitate apare şi datorită bagajului genetic cu care este înzestrat copilul. Factorii biologici joacă un rol important, însă aceştia pot rămâne în stare latentă dacă mediul social nu îi favorizează. Mediul din familiile cu probleme poate transforma predispoziţia spre agresivitate într-un temperament agresiv, iar la maturitate copilul poate ajunge să fie un adult cu tendinţe antisociale. Psihologul Erich Fromm spunea că "agresivitatea se diminuează sau sporeşte odată cu vârsta şi în corelaţie cu educaţia. Copiii agresivi care au o comunicare deficitară cu cei din jur, devenind maturi, demonstrează un comportament agresiv şi antisocial".
Fiind un mod de exprimare pentru cei mici, agresivitatea lor poate fi interpretată ca o modalitate de a atrage atenţia, de a obţine un beneficiu sau poate fi un impuls neplanificat. De multe ori este şi un răspuns la sentimentul de frică, sentiment care apare pe fondul unei educaţii greşite, mult prea severe. Aceşti copii simt teama de a nu fi acceptaţi de cei din jur, le este frică de ceilalţi şi de aceea răspund într-un mod agresiv. Aşteaptă respect şi recunoaştere de la ceilalţi, iar când obţin aceste lucruri cu ajutorul acestor comportamente, agresivitatea lor creşte şi se manifestă în tot mai multe ocazii.
Trebuie ajutaţi să îşi găsească echilibrul
Dacă comportamentul agresiv al copilului apare în copilăria timpurie, părinţii trebuie să ia măsuri de corectare, în caz contrar, pe viitor, copilului îi vor lipsi abilităţile de socializare, de empatizare cu ajutorul cărora să se poată integra în grup. Dacă părinţii nu acordă atenţia necesară acestor comportamente, copilul agresiv va fi respins de ceilalţi, se va simţi izolat social, pot apărea probleme şcolare, iar în final va încerca să îşi găsească prieteni care au aceleaşi probleme ca şi el. Odată intrat în acest cerc vicios este foarte dificil pentru părinţi să mai găsească o cale de revenire la normal. Trebuie ajutaţi să se corecteze, să îşi găsească un echilibru şi acest lucru este o datorie, deoarece aceşti copii nu poartă nici o vină, comportamentul lor fiind determinat de factori independenţi de ei.
Liniştiţi, senini sau agresivi, în final sunt doar copii care trebuie sprijiniţi dacă dintr-o greşeală a părinţilor sau din cauza vitregiilor vieţii au luat calea unei direcţii greşite. Să-i învăţam aşa cum ne-a îndrumat Mântuitorul Iisus Hristos: "Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre".
