Copiii-victimă ai noului mileniu

Fără voia lor, copiii noştri deschid ochii într-o lume din ce în ce mai tulbure. Reuşesc să trăiască doar aceia cărora li se inoculează de la vârste mici valorile spirituale, pur-morale. Supravieţuiesc, biologic vorbind, şi nimic mai mult, cei lipsiţi de temelia unei educaţii sănătoase. Ce e de făcut, acceptăm să ne lăsăm pruncii sfârtecaţi de colţii acestui modernism feroce? Înfometaţi cum suntem de bani şi de plăceri otrăvitoare, când ne vom trezi şi vom avea timp pentru propriii copii care se ofilesc neputincioşi?

Fie că sunt bogaţi, ori sunt săraci, toţi copiii sunt la fel. Sunt frumoşi, sinceri, adevăraţi! Trăiesc într-o capsulă a timpului lor, ireversibil. Spre deosebire de copii, există părinţi şi părinţi. În funcţie de educaţia primită, de mediul în care trăiesc, de genele pe care le moştenesc, şi toate acestea independent de voinţa sau dorinţa lor, copiii se pot alege în viaţă boabe de grâu sau boabe de neghină.

Banii nu sunt totul pe lume

"Se evidenţiază, mai nou, generaţia părinţilor de 35-45 de ani (segmentul de vârstă poate fi extins) care, pe vremea când erau copii, din păcate, nu au avut posibilităţi materiale. Mai târziu, le-au fost îngrădite tot felul de lucruri care să le asigure posibilitatea de a pătrunde în mediul social în care îşi doreau să ajungă. Cu timpul, au acumulat frustrări şi încearcă acum să se împlinească şi prin copiii lor. Au reuşit să-şi înjghebe o afacere, au bani, aşa că le oferă copiilor totul pe tavă, fără nici o condiţie", declară Carmen Lucov, psiholog clinician, psihoterapeut.

Categoria copiilor de bani gata, cum sunt recunoscuţi de marea masă, se disting de cei mulţi, care trăiesc sub limita modestiei. De la vestimentaţie până la modul de a se comporta, unii dintre copiii bogaţi expiră, încă de la cele mai fragede vârste, crase aere de superioritate. Adesea, sunt reprezentările în oglindă ale propriilor părinţi.

Alina Popa este educatoare la o grădiniţă particulară din Capitală, unde doar copiii ai căror părinţi au foarte mulţi bani îşi permit să o frecventeze. Educatoarea spune: "Ceea ce le oferă părinţii, nenumărate şanse de a se afirma – cursuri de înot, actorie, tenis, pictură, karate –, fără să le refuze, în plus, cele mai frumoase, mai elegante şi mai costisitoare jucării, hăinuţe, îi formează mai dezinvolţi. Sunt dominatori, cu fel de fel de pretenţii, toţi trebuie să le stea la picioare. Ei, pur şi simplu, vor. Sunt copii fidele ale părinţilor. La înscrierea de început de an şcolar, poţi să-ţi dai seama după părinte ce copil va aduce, şi în funcţie de copil, poţi şti ce părinte are."

Copiii din sistemul instituţionalizat, din cămine şi centre de plasament, lipsiţi de părinţi, cum percep realitatea? "Aceşti copii ţin foarte mult la etichetă, vor ca hainele lor să fie de firmă. Ei consideră că o haină bună, curată, îi ajută să îşi găsească mai uşor un loc în societate, printre copiii de la şcoală. Cei mai mulţi nu preţuiesc ceea ce au, pentru că primesc totul de-a gata, ştiu că cineva le poartă de grijă, că nu vor rămâne goi niciodată", este de părere Camelia Niţă, instructor-educator la Centrul de plasament în regim de urgenţă Pinocchio, din sectorul 1.

Singurătate

Când mama şi tata îi oferă odraslei totul de-a gata, necondiţionat, acesta va crede că şi în viaţă, dacă bate din picior, totul i se va îndeplini. Cum realitatea este mereu surprinzătoare, copilul va ajunge, pe viitor, să dezvolte tulburări de comportament, de personalitate. Ca şi în viaţă, în creşterea copiilor trebuie măsură. Chiar dacă dragostea părinţilor pentru puii lor este nemăsurată, pentru binele lor trebuie să găsească de fiecare dată soluţia corectă şi să se ferească de erori grave în educaţie, de superficialitate, de lipsă de interes şi de timp. Fie că este bogat ori sărac, un copil are nevoie de prezenţa fizică a părintele său. Tristeţea mare a copiilor noştri este că se simt din ce în ce mai singuri. Fie că mama şi tata sunt plecaţi în străinătate, sau lucrează până târziu, ori trebuie să se ocupe de afacerile familiei, micuţii rămân cu bunicii, se izolează în faţa televizorului, a calculatorului, îşi trăiesc copilăria sub un clopot de sticlă.

"Îţi dai seama care copil nu petrece suficient timp cu părintele lui. Fie este retras, fie este foarte iubitor şi acceptă afecţiune din partea tuturor. Suportul material nu poate înlocui timpul şi dragostea care trebuie acordate copilului", completează educatoarea Alina Popa. În zilele noastre, părinţii care conştientizează că urmaşii lor au probleme comportamentale cer ajutorul specialiştilor, merg la consiliere, se informează. Alţi părinţi, dimpotrivă, se încăpăţânează şi spune că doar el ştie să-şi crească copilul cum se cuvine.

"Copilul trebuie să aibă demnitatea lui"

Cu adevărat grave sunt situaţiile în care părinţii îşi exploatează propriii copii. Iar acest fenomen a devenit astăzi o afacere în toată regula. Vorbim aici de o anumită categorie, despre paria societăţii, care îşi trimit copiii la cerşit, îi vând pentru organe, îi exploatează la munci brute, îi abuzează sexual. Sunt "oameni" care se ghidează în viaţă după "principiul": "Moare unul, îl vând pe celălalt, care-i treaba, copii nu se fac?"

Tot o formă de prostituţie infantilă, dar mult mai rasată şi subtilă, practică părinţii-vedetă, care fac din Taina Botezului propriului copil un circ televizat, de prost-gust. Sunt pline ziarele şi ecranele televizoarelor de asemenea exemple. Sub masca dorinţei de a împărţi bucuria cu cât mai multă lume, aceşti părinţi nu urmăresc decât să câştige un plus de imagine. Pentru ei viaţa personală este o tarabă cu de toate, expusă în văzul lumii.

Există, mai nou, o modă printre părinţi ca ai lor copii să poarte lucruri de firmă şi chiar bijuterii. Contează eticheta hainelor, calitatea metalului din care sunt făcuţi cerceii, lanţul sau brăţara bebeluşului. Când e vorba să ne etalăm, nimeni nu ne întrece, iar copiii, fără vina lor, cad în troaca snobilor.

Părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti zice: "Copilul trebuie să aibă demnitatea lui, frumuseţea lui, trăsăturile caracteristice vârstei. Dacă îl îmbrăcăm ca pe o păpuşă fără rost şi fără gust, nu facem bine. Părinţii îi obişnuiesc rău, şi copilul va cere mereu şi mereu. Este timp toată viaţa să poarte tot felul de bijuterii, dacă chiar asta îşi vor dori. Există o lipsă de educaţie şi din partea părinţilor. Aceştia gândesc că prin preţiozităţile pe care le oferă copiilor arată cât de bogaţi sunt faţă de ceilalţi. Asemenea gesturi sfidează bunul-simţ şi omenia, e un fel de a epata, de a fi mai moţat decât celălalt, şi nu trebuie deloc încurajate."

Dacă nu vom avea grijă de copiii noştri, de sănătatea lor sufletească, fizică şi mentală, nu putem spera la un viitor luminos. Suntem prea săraci ca să ne permitem să ave copii bolnavi.

" Un copil care nu petrece suficient timp cu părintele lui fie este retras, fie este iubitor şi acceptă afecţiune din partea tuturor. Suportul material nu poate înlocui timpul şi dragostea care trebuie acordate copilului."

Alina Pop, educatoare