Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Credinţele limitatoare, ziduri care ne încătuşează libertatea

Credinţele limitatoare, ziduri care ne încătuşează libertatea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Andreea Hefco - 12 Septembrie 2011

Sunt daruri pe care deşi le avem, deşi credem că le folosim la măsura lor, rămân timp prea îndelungat neatinse cu adevărat. Doar la nivel de cuvinte neînsufleţite. Unul dintre acestea este libertatea.

Credeţi că suntem liberi? Presupunând că nu suntem închişi cu lacăte, că nu avem lanţuri care ne ţintuiesc în celule de închisoare, că putem merge unde dorim şi să facem cam tot ce putem, chiar şi în aceste condiţii, suntem liberi?

Acest articol îşi propune să privească libertatea din afara unor limite măsurabile, a unor constrângeri concrete, materiale, care ne pot îngrădi fizic.

Credinţele sunt o forţă în sine

Cunosc mulţi oameni care au o anume lejeritate de a se mişca în viaţă, permisă de o stare de sănătate bună, de condiţii materiale decente, de un anume statut social şi de educaţie. Cu toate acestea, au momente în care se simt încarceraţi în ei înşişi şi în relaţiile din viaţa lor. Simt că nu vor să se întoarcă fie la vechiul loc de muncă sau în casa proprie, că ar renunţa chiar şi la prieteniile vechi, la familie, numai cu gândul să o ia de la capăt, să se simtă cumva... liberi de toţi şi de toate. Se referă la o libertate de obligaţiile şi aşteptările din partea celor din jur şi uneori, mai dureros, de limitele impuse chiar de fiecare în parte. Manifestările care nu pot duce la o despărţire concretă se rezumă în special la un fel de închidere, izolare autoimpusă, una care creează noi ziduri virtuale, care să ţină viaţa şi oamenii la distanţă. Aceste ziduri sunt construite temeinic, în timp, chiar de la începutul vieţii şi într-un singur cuvânt ele se numesc credinţe. Ele sunt un tip de concluzii, pe care le-am gândit şi crezut la un moment dat, ca rezultat al evenimentelor trăite. La naşterea lor, credinţele ne-au ajutat să integrăm cumva cele trăite, să trecem printr-un fel de acceptare, înţelegere, care a dat posibilitatea să ne continuăm cumva viaţa. Problema acestor credinţe stă în faptul că în majoritate sunt limitatoare şi că ele ne guvernează existenţa, cu mult mai mult decât am bănui. Pe scurt, ele ne scriu povestea vieţii, fie că asta ne place sau nu, prin scenarii paradoxal de asemănătoare, care au ca şi concluzii tocmai aceste credinţe: "Nu merit să fiu iubită, eu sunt de vină, nu poţi pune bază pe afirmaţiile celorlalţi, viaţa e complicată, totul se câştigă greu, nu am noroc, am un destin potrivnic, nimic nu îmi iese, ceva e în neregulă cu mine" etc. Aceste credinţe sunt o forţă în sine, sunt o putere, care provine din energia cuvântului şi din libertatea noastră de a alege, libertate care ne-a fost dăruită de Cel care ne-a creat.

"Legi" în regatul în care noi conducem

Din punct de vedere neuronal, credinţele sunt memorii fixate adânc ca urmare a trăirii intense din momentele în care noi le-am instaurat ca şi credinţe de viaţă. Sunt ca nişte "legi" în regatul în care noi conducem. Noi ne dictăm propria viaţă prin aceste credinţe. Avem astfel o putere enormă, de la care am vrea de multe ori să abdicăm, cu atât mai mult cu cât ceea ce trăim nu este şi ceea ce ne dorim cu adevărat. În plus, aceste credinţe care determină "formatări mentale" sau "hărţi" de circuite privilegiate prin folosirea lor constantă în creierul nostru, ne "închid" în închisori virtuale, dar având ziduri mai puternice decât cele din betoane şi fier. Pericolul stă şi în aceea că închisorile în care ne trăim viaţa, deşi ne dor, deşi se arată prin efectele lor, în fapt nu se văd. Noi părem liberi să ne mişcăm oriunde, să comunicăm cu ceilalţi, să-i ascultăm, să le vorbim, să-i atingem, fără să bănuim că deşi suntem faţă către faţă, de fapt nu-i vedem cu adevărat şi că trăim după ziduri din programe de credinţe şi comportamente, care ne fac surzi şi orbi, la noi şi la celălalt. Putem fi acuzaţi oricând de minciună şi absenţă.

Conspiraţia care ne vizează pe toţi

Putem să începem de azi să înţelegem că suntem prizonieri în cuşti strâmte de credinţe limitatoare. Că în fapt nu suntem liberi şi chiar mai mult, că suntem propriii noştri temniceri. Că ne lovim cu ceea ce am creat, mai adânc şi mai dureros ca nişte torţionari renumiţi, fără să lăsăm urme de violenţă pe corp, decât cicatrice adânci pe suflet. Că deşi folosim cuvinte înţelese, vorbim limbi diferite şi că, deşi părem că ne adresăm cuiva din afara noastră, noi vorbim, de multe ori, numai credinţelor din noi. O conspiraţie mai grea decât orice ar putea gândi grupurile de influenţă mondiale, cu atât mai mult cu cât se ascunde într-o libertate aparentă şi este creaţia noastră proprie. Privind aşa, se înţelege poate că libertatea adevărată nu e în fapt ceva care să ne poată fi luat sau oferit vreodată de altcineva. E un Dar cu care ne naştem şi pe care îl redescoperim în noi, urmând o cale lăuntrică care în fapt este o relaţie. O relaţie cu noi înşine şi cu Dumnezeu, prin care ne descoperim credinţele limitatoare (păcatele) şi ne curăţăm de acestea. Doar prin El, doar în relaţie cu El, putem să înţelegem ce înseamnă cu adevărat a fi liber şi să trăim aceasta. O libertate care nu se schimbă şi nu depinde de nici un tip de îngrădire exterioară şi care nu poate fi luată sau oferită de nimeni în afara noastră.

Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: "Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit" (Coloseni 3, 9-10).