Creierul şi abilităţile speciale

Acest articol este despre abilităţile speciale care apar la unele persoane după leziuni cerebrale severe. În continuare voi prezenta câteva dintre cazurile cunoscute, cum este cel al lui Alonzo Clemons, care a suferit în copilărie un accident grav cu afectarea importantă a emisferei stângi. Astfel el a devenit incapabil să mănânce singur, să îşi lege şireturile de la pantofi sau să vorbească clar.

Cu toate acestea, în urma accidentului, Alonzo a căpătat o abilitate extraordinară: poate reproduce în argilă, lut sau ceară orice animal, până în cele mai mici amănunte. Este capabil să reproducă tridimensional animale pe care nu le-a văzut niciodată, fiindu-i suficient să privească o fotografie a acestora doar câteva secunde. Sculpturile sale se vând cu zeci de mii de dolari şi sunt adevărate opere de artă. În decursul anilor, Alonzo Clemons a spus că „Dumnezeu ia, dar tot Dumnezeu oferă înapoi atât de mult“, iar îngrijitoarea sa socială descrie că „toate deficienţele îi dispar atunci când sculptează“.

Jon Sarkin a absolvit biologia, dar la vârsta de 36 de ani, după o operaţie complicată cu hemoragie cerebrală şi accident vascular, s-a impus eliminarea unor porţiuni din emisfera stângă a creierului. După operaţie, Jon s-a trezit cu obsesia de a desena şi a picta. Lucrările sale au început să fie cunoscute şi apreciate, iar astăzi este unul dintre cei mai prolifici artişti contemporani americani, lucrările sale fiind expuse în galerii din întreaga lume.

De la accident la talent

Tony Cicoria, un chirurg ortoped respectat, la vârsta de 42 de ani a fost lovit de un fulger care i-a determinat şi pierderi de memorie. La puţin timp de la accident, a descoperit că are o nevoie imperioasă de a asculta muzică de pian. Aşa că şi-a cumpărat un pian şi a început să înveţe singur să cânte, deşi până atunci nu fusese interesat de muzică. El descrie cum muzica îi venea nestăvilit în minte şi astfel a început să compună propriile partituri, şi astăzi susţine concerte.

După un accident cerebral hemoragic sever, cu o comă prelungită, Tommy McHugh s-a trezit cuprins de dorinţa de a crea, aşa că a început să scrie poezii, să picteze pereţii întregii case şi să transforme în sculpturi obiectele care i-au ieşit în cale, manifestând abilităţi artistice complet noi pentru el. Neputându-şi explica aceste porniri, a început să scrie doctorilor, în versuri, rugându-i să vină să îl consulte. Echipa de specialişti care l-a examinat a concluzionat că setea creativă a lui Tommy McHugh este probabil cauzată de distrugerile pe care hemoragia le-a determinat lobului frontal. Operele sale de artă au fost recunoscute şi expuse în galerii renumite din Marea Britanie.

Jason Padgett este un contabil care la vârsta de 31 de ani a suferit o comoţie cerebrală în urma unor lovituri la cap. La câteva zile de la incident, Jason a început să vadă tipare geometrice în urma fiecărui obiect aflat în mişcare. Şi cum imaginile nu se opreau, a început să le deseneze, mai târziu aflând că sunt fractali şi că este singurul om din lume capabil să deseneze aşa ceva. Cu toate că nu are nici un fel de specializare în domeniul matematicii superioare, el poate reprezenta grafic noţiuni foarte complexe.

O conştiinţă conectată la conştiinţa comună

Acum se ridică firesc întrebarea dacă aceste leziuni cerebrale sunt cauza abilităţilor dezvoltate de cei prezentaţi mai sus, nişte oameni obişnuiţi care s-au transformat peste noapte în genii? Aparent da, dar asta duce la şi mai multe întrebări. Cu atât mai mult cu cât nu la toţi oamenii leziuni cerebrale similare determină manifestări identice. Poate asistăm la o confirmare în plus a rolului de receptor, decodor al conştiinţei pe care îl are creierul uman şi la faptul că în noi sunt toate abilităţile la nivel de geniu, dar că ele sunt inhibate. De cine? Tot de noi, rezultat la adaptarea pe care o trăim şi care privită aşa confirmă „căderea“ primordială. O altă ipoteză ia în calcul faptul că leziunile descrise mai sus interesează predominant partea stângă a creierului, care gândeşte liniar şi metodic, cea care se axează pe trecut şi pe viitor, şi gândeşte în detalii despre detalii. Apoi le aşază pe categorii, le organizează, le asociază cu tot ceea ce am învăţat în trecut şi proiectează în viitor toate posibilităţile.

Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni lingvistici. Ea e sediul acelui taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine şi lumea mea interioară cu cea exterioară. Dar dacă ea tace, atunci „vorbeşte“ doar emisfera dreaptă care este dedicată momentului prezent. Totul este „aici şi acum“. Gândeşte în imagini şi are un mod de a învăţa prin mişcarea corpurilor noastre. Ea preia informaţia în formă de energie, informaţie care izvorăşte simultan prin toate sistemele noastre senzoriale şi apoi explodează în acest imens colaj despre cum arată momentul prezent, despre cum miroase prezentul şi ce gust are, cum îl simţim şi cum sună, după cum descrie din experienţă proprie neurologul Jill Bolte Taylor. Şi această emisferă se poate conecta la conştiiţa tuturor, care în fapt este una singură, o conştiinţă unde fiecare abilitate avută vreodată de cineva este ca o bază de date pe care o putem accesa instantaneu, ca fiind dintotdeauna a noastră. Privind aşa, nu simţiţi recunoştinţă pentru existenţa fiecărui om, inclusiv a voastră, ca fiind o contribuţie unică şi inimitabilă la o bogăţie comună, a tuturor?