Fiecare dintre noi îşi împarte o bună parte din timp cu colegii de la serviciu, după familie, locul de muncă fiind a doua comunitate în care convieţuim, ca întindere de timp. Iar uneori serviciul este "privilegiat" în detrimentul familiei. Ce atitudine trebuie să aibă un creştin la locul de muncă, atunci când şefii, colegii sau subordonaţii săi au o atitudine ostilă şi îl pun în situaţii "jenante"?
Locul de muncă devine loc al mântuirii noastre, deoarece aici ne petrecem o bună parte din viaţă, iar colegii de muncă sunt "aproapele nostru". Însă nu de fiecare dată "aproapele" de la serviciu este unul favorabil sau care să ne sprijine duhovniceşte. Nu puţine sunt cazurile în care colegii devin unelte ale ispitirii, provocările lor punându-ne nu de puţine ori în situaţii catalogate drept "jenante" sau chiar umilitoare când este vorba să ne manifestăm credinţa. Uneori, locul de muncă poate deveni un loc pe care îl urâm pentru neplăcerile şi tulburările duhovniceşti pe care ni le poate aduce.
Dacă nu bârfeşti împreună cu cei care se îndeletnicesc cu asemenea practică poţi deveni chiar tu un subiect de bârfă, iar dacă posteşti eşti luat drept "sfântul", "pocăitul" şi, culmea!, chiar "sectantul". Eşti, în orice caz, ţinta unor glume de acest gen.
Te întrebi: cum trebuie să se raporteze un creştin la colegii lui de muncă, ce atitudine trebuie să adopţi pentru a nu te tulbura? Să te ascunzi de ceilalţi sau să îţi continui comportamentul cu riscul de a fi exclus din grup, marginalizat?
Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef când subordonaţii lui sunt neascultători? Sau cum îşi poate păstra pacea sufletească un subordonat atunci când şefii lui sunt arţăgoşi şi răi?
Despre acest subiect ne vorbeşte părintele Vasile Gavrilă, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti şi paroh la Biserica Rusă "Sfântul Nicolae" - Paraclis Universitar din Bucureşti.
"Indiferent de mediul în care este, cred că un creştin trebuie să aibă un comportament firesc, obişnuit. Este foarte adevărat că este un conflict între Evanghelie şi societate. Acesta se traduce printr-o respingere din partea societăţii a exigenţelor Evangheliei. Pentru că oamenii aleg întotdeauna calea uşoară. În aceste condiţii, şi cel care a îmbrăţişat Evanghelia, cel care se străduieşte să urmeze preceptelor evanghelice, este aproape automat respins de societate. În primul rând, el nu trebuie să aibă o atitudine creştinească exagerată şi să îşi etaleze anumite gesturi. El trebuie să fie cât se poate de discret. De altfel, Evanghelia şi viaţa duhovnicească presupun foarte mare discreţie. Indiscreţia şi prea multa familiaritate în problemele de credinţă şi probleme duhovniceşti strică duhovnicia.
Pe de altă parte, nici nu trebuie să se ferească a fi creştin. Trebuie să se manifeste ca orice creştin. În intimitatea lui, în societate sau oriunde ar fi. Nu poţi să fii creştin doar în biserică şi să nu fii creştin acasă şi la locul de muncă.
Cred însă că apare un oarecare conflict mai ales atunci când o persoană îşi manifestă într-un mod mai accentuat comportamentul de creştin", spune părintele Vasile Gavrilă.
Postim la serviciu sau la petrecerile de la serviciu?
De multe ori se întâmplă ca un coleg să-şi aniverseze ziua de naştere, onomastica într-o zi de post. Se poate ca firma la care lucrezi să organizeze o petrecere de socializare tocmai într-o vineri sau în Postul Mare. Cum trebuie să procedăm în astfel de cazuri ne spune tot părintele Gavrilă.
"În primul rând, poate solicita mâncare de post. Vorbeşte discret cu persoanele care servesc şi solicită ceva de post.
Dar să nu se şifoneze foarte tare pentru că persoanele respective folosesc o lingură sau o furculiţă care a fost atinsă de mâncare de dulce. Pentru că nu asta este problema, că s-a atins de mâncare. S-ar putea ca cei de acolo să fie receptivi şi să se conformeze cu cerinţele oamenilor. După aceea vor vedea că lângă el mai îndrăzneşte cineva şi mai cere.
La Banca Turco-Română, în urmă cu 10-15 ani, o tânără a întrebat dacă au ceva de post. Şi a auzit-o o colegă şi a zis că şi ea ar vrea să ceară ceva de post, însă nu a îndrăznit până atunci, aşa că să încerce împreună. Au venit cele două, apoi alţii şi alţii şi în scurt timp, vinerea, la această bancă se dădea mâncare de post. Oamenii au avut curaj să fie ei înşişi şi să-şi manifeste foarte discret şi elegant credinţa, nu cu duritate", spune părintele Gavrilă.
Apoi, în ceea ce priveşte zilele de onomastică sau o masă festivă, o persoană care posteşte poate să servească anumite bucate care sunt de post. Pentru că sunt cu siguranţă şi produse de post acolo. Important este să nu faci caz, să nu strigi în gura mare că tu posteşti, pentru că dacă vei lua două-trei măsline şi o salată de vinete, vei mânca în timp ce colegii vor fi ocupaţi cu farfuria lor şi nu vor băga de seamă că mănânci de post.
"Dacă nu, creştinul practicant poate să facă mici compromisuri. Ia o bucăţică de peşte, de brânză sau de tort. Consider că nu este atât de grav, dacă el merge apoi şi se spovedeşte şi continuă să postească. Asta nu înseamnă că după ce a mâncat continuă să mănânce şi acasă de dulce pentru că oricum a mâncat la petrecere. Ci îşi continuă postul. Pentru că aici se face o greşeală. Mulţi zic că oricum au mâncat, aşa că vor continua să mănânce de toate şi acasă, pentru că oricum au mâncat împreună cu colegii. În aceste cazuri cred că masa festivă a fost doar un pretext pentru ei să nu postească", este de părere duhovnicul studenţilor.
Ironiile să fie răsplătite cu bunăvoinţă
Mulţi oameni pot fi şi marginalizaţi, iar cei cu anumite sensibilităţi sunt foarte răniţi. De aceea nu trebuie răspuns la nici un fel de provocări. Pentru că dacă nu răspunzi azi, nu răspunzi mâine, te lasă, se liniştesc, spune părintele Gavrilă. Dar ar putea avea şi o discuţie elegantă, în care să ceară colegilor să aibă un pic de respect faţă de opţiunea lui şi să îi dea pace pentru că aceasta este opţiunea lui. Şi cea mai mare, mai dureroasă pedeapsă din partea cuiva este indiferenţa. Să nu răspundă provocărilor.
De asemenea, însă, ar mai putea avea şi o altă atitudine, să răspundă cu bine. Cel care l-a ironizat va avea la un momendat nevoie de ceva.
"Mergi şi îl ajută şi vei vedea că omul respectiv va avea o atitudine corectă, frumoasă şi chiar de bunăvoinţă şi va fi ruşinat. Se va împlini cuvântul Scripturii: poartă-te cu dragoste faţă de duşmanii tăi şi vei pune cărbuni aprinşi peste capul lui.
Un creştin, chiar dacă este ironizat, chiar dacă este mai discret sau foarte discret şi lumea aproape că nu îşi dă seama, el nu numai că poate, ci chiar trebuie să fie un misionar, şi uneori lucrarea pe care o face el poate depăşi lucrarea pe care ar putea-o face un preot, care este receptat ca unul care îşi face menirea, misiunea. Iar când vine din partea unui prieten, a unui cunoscut, a unui om la fel ca el, altfel priveşte", ne-a explicat părintele profesor.
Dacă vom reuşi să stăm departe de toate bârfele, intrigile şi ostilităţile colegilor şi cele ale şefilor vom vedea mai târziu că şi colegii noştri au fost atenţi la tot ce am făcut sau ce am spus şi dacă nu am fost ca ei, chiar dacă am fost etichetaţi "ciudaţi" sau "pocăiţi", după un timp, când o să aibă nevoie de noi, de sinceritatea noastră şi nu de o bârfă, o să apeleze cu încredere la sfatul şi părerile noastre.
