20 Dec, 2024
Cum să facem faţă situaţiilor stresante
În producerea anxietăţii, factorii genetici şi de mediu au un cuvânt de spus, dar factorul uman este decisiv. Ceea ce gândim, ceea ce ne spunem nouă înşine (în dialogul nostru interior), atunci când evenimente nefericite/probleme apar în viaţa noastră, va declanşa diferite emoţii, pe care le trăim la o anumită intensitate.
Dacă survin emoţiile negative nesănătoase (ca panica, depresia, furia, ura de sine, devalorizarea, gelozia, vina etc.) şi nu cele negative sănătoase sau funcţionale (regretul, tristeţea, frustrarea, plictisul, dezamăgirea, neplăcerea etc), cu greu sau aproape imposibil va fi să facem faţă situaţiei cu care ne confruntăm.
De ce se întâmplă acest lucru? Emoţiile negative nesănătoase, fiind foarte puternice ca intensitate, fac ca problema să ne acapareze complet, să ne obsedeze sau paralizeze, să interfereze cu gândirea şi capacitatea noastră de a rezolva probleme. Şi ca tabloul să fie complet, adăugăm şi manifestările psihosomatice pe care acestea le generează (palpitaţii, dureri de cap, stomac, ameţeli, senzaţie de leşin, insomnie etc), care ne împiedică să acţionăm corespunzător.
Convingerile raţionale nu garantează succesul
Anxietatea are la bază mai multe cauze, pe care nu le putem controla. De exemplu, frica de a nu greşi/pica la examenul de matematică este alimentată de existenţa subiectelor dificile care pot fi date la proba scrisă, de prezenţa evaluatorilor exigenţi care ne pot corecta lucrarea etc.
Şi noi ce putea controla? În afară de nivelul de cunoştinţe şi abilităţi de calcul matematic învăţate/exersate (şi prin studiul individual), putem controla convingerile personale despre situaţia în sine, care uneori e de preferat să fie ajustate corespunzător.
Să comparăm două moduri de a gândi (frecvent întâlnite la copii şi tineri) care declanşează sau întreţin într-o măsură mai mare sau mai mică frica de a greşi/pica la un examen. În primul scenariu persoana poate gândi astfel: „Sper să mă descurc cât de cât…, să se aprecieze ceva din ce fac…. Dacă nu voi reuşi, nu este cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla. Pot învăţa din experienţa aceasta şi pot încerca din nou. Un rezultat prost mă va întrista pe mine şi îi va dezamăgi pe ceilalţi, dar nu voi fi distrus sau anulat ca personalitate, ca om.“ Acestă convingere (care însumează gîndurile de mai sus) este una raţională, pentru că exprimă sentimente pozitive de încurajare, optimismul de a încerca din nou, iar în caz de nereuşită persoana recunoaşte sentimentele/emoţiile negative pe care le poate trăi ea sau ceilalţi. Convingerile raţionale (CR) sunt convingeri funcţionale care ne ajută să trecem peste situaţii în care nu ne atingem scopurile (sau e posibil să nu le atingem), în care trăim stări de nemulţumire/dezamăgire constructive. CR nu ne garantează succesul într-o activitate, dar există o probabilitate mai ridicată ca acesta să se întâmple dacă le avem în minte.
În scenariul al doilea, o persoană poate gândi aşa: ,,Dacă nu reuşesc la examen, voi fi respins de ceilalţi la care ţin. Ar fi groaznic! Trebuie să nu dau greş... N-aş suporta să nu iau examenul…. Ar însemna că nu am nici o valoare. Aş fi complet distrus şi s-ar putea să mă respingă toţi!“
Convingerile iraţionale (CI) din scenariul de mai sus sunt dăunătoare pentru că nasc anxietatea, sunt centrate numai pe eşec şi pe emoţiile negative disfuncţionale care vor fi generate de acesta (te simţi groaznic, distrus, respins, insuficient de bun, fără toleranţă/suportabilitate pentru un eşec, disperat să reuşeşti, descurajat să încerci din nou). Pentru a identifica CI putem lua în considerare următoarele aspecte: acestea apar ca şi solicitări/recomandări imperative/absolute care pun presiune sau constrângere ridicată pe individ („Trebuie să fac..., să reuşesc..., să vorbesc în public.“); CI amplifică latura negativă a situaţiei („Este cumplit, groaznic, oribil…“); există o toleranţă redusă la frustrare exprimată în CI („Nu suport asta.“); CI conduc la o depreciere de sine (,,Sunt lipsit/lipsită de valoare“).
Cu scopul de a gândi mai raţional, deci de a evita CI, putem opta pentru: formularea unor preferinţe neconstrângătoare sub forma de dorinţe, nevoi, cerinţe neimperative; evaluarea caracterului negativ al situaţiei fără tendinţa de catastrofare („Este rău, de nedorit să…“); disponibilitatea către o toleranţă mai bună/ridicată la frustrare („Nu-mi place..., dar pot să suport, mă străduiesc să suport“); analiza autoevaluării inadecvate („Dacă nu iau examenul pot spune că nu sunt bun de nimic?“).
Albert Ellis (psihiatru şi psihoterapeut) ne indică o metodă de disputare logică a convingerilor iraţionale implicate în scenariul al doilea prezenat mai sus, prin următoarele întrebări: „De ce trebuie neapărat să trec acest examen? Dacă îl ratez chiar va dovedi că sunt o persoană fără valoare sau o persoană distrusă? Este într-adevăr groaznic faptul de a nu lua acest examen? Chiar nu o să suport un eşec? Felul în care gândesc este de ajutor sau e autodistructiv?“ Răspunsurile sincere la aceste întrebări pot transforma CI în CR, pot diminua anxietatea astfel încât aceasta să nu ne blocheze într-un mod impropriu de a fi (de a gândi, de a simţi, de a ne comporta). Convingerile iraţionale sau gândurile fără suport logic, empiric sau practic, cărora omul le dă credibilitate maximă, au o mare putere de a declanşa stări negative dezadaptative, tocmai din cauza faptului că omul crede în ele.
Mintea omului nu este singura sursă de unde provin gândurile
Oamenii, de cele mai multe ori, cred în propriile gânduri, convingeri, în propriul mod de a gândi, fără a se întreba dacă este unul sănătos sau nu. Nu întâmplător Sfinţii Părinţi s-au preocupat de originea şi clasificarea gândurilor, de lucrarea minţii, de deosebirea şi cercetarea gândurilor, arătând că boala sufletului începe de la gând şi de la modul în care gândim. Distanţarea de gânduri ca abilitatea de a-ţi vedea propriile gânduri (convingeri) ca interpretări ale realităţii şi nu ca realităţi în sine se realizează cu ajutorul unui psiholog/psihoterapeut, se poate deprinde prin exerciţiu personal, dar şi prin rugăciune. În viaţa spirituală, mintea omului nu este singura sursă de unde provin gândurile pe care le numeşte „ale sale“, ci există încă două surse deloc de neglijat: de la Dumnezeu şi de la duhurile rele. Rugăciunea minţii sau rugăciunea scurtă a lui Iisus devine un exerciţiu spiritual valoros prin care învăţăm să ne distanţăm de noi înşine, să privim în noi, să vedem legătura dintre gânduri-emoţii şi comportament, să observăm lucrarea lui Dumnezeu care ne linişteşte excesele sau distorsiunile care ne tulbură şi ne fac anxioşi. Vom reuşi să ne înţelegem anxietăţile la nivel psihologic şi spiritual cu cât înaintăm în cunoaşterea celor două lumi care se intersectează permanent.
