Black Friday, ziua numită aşa în dialectul local al americanilor, este imediat după Ziua Recunoştinţei, când oficial începe sezonul cumpărăturilor de Crăciun. Evenimentul este marcat de multe reduceri ispititoare, iar magazinele se deschid la miezul nopţii.
Economia Statelor Unite va fi sau nu prosperă în anul următor, dacă în sezonul cumpărăturilor iese mult profit. Totul se bazează în mare parte pe consumerism. Dacă oamenii nu cumpără, cineva nu va mai avea probabil loc de muncă. Cumpărăturile constituie aproape o datorie patriotică.
Economia de consum este construită pe afirmaţia că oamenii vor cumpăra ceea ce ei vor vrea - chiar mai mult decât ceea ce au nevoie. Asta se întâmplă dacă dorinţele sunt trăite ca necesităţi. Din fericire pentru economiile de consum, sufletul uman este în condiţia lui non-spirituală cuprins de patimi. Acestea sunt energiile sufletului (şi ale trupului) care sunt ieşite din ordinea firească atât de mult, încât ele doresc în general lucruri care nu sunt pentru binele sufletului şi al trupului. Noi nu vrem anumite lucruri din simplul fapt că avem nevoie de ele sau pentru că ele sunt benefice pentru noi. Noi le vrem pentru că (pur şi simplu) le vrem.
Din acest motiv barajul constant şi omniprezent de publicitate în care trăim şi ne mişcăm este eficient.
Patimile sunt prin definiţie avide. Dacă ele ar fi dorinţe naturale, ar putea fi satisfăcute. Când ne este foame, noi mâncăm şi ne săturăm. Totuşi, lăcomia este o foame dezordonată, o patimă. Prin caracterul ei, lăcomia nu este o foame naturală şi nu poate fi satisfăcută.
Patimile cumpărătorilor sunt mult mai subtile. Ei îşi doresc frumuseţe, putere, inteligenţă, plăcere. Acestea nu sunt nevoi naturale, ci patimile unei dezordini spirituale. Existenţa noastră nefirească (Folosesc acest termen pentru a descrie existenţa noastră, deoarece noi nu suntem creaţi să fim subiecţii patimilor. Robia noastră este rezultatul păcatului.) este centrată în falsul sentiment de identitate generat în memoria, gândurile şi emoţiile noastre şi este împovărată cu incertitudine. Compararea, judecata, măsurarea, revizuirea sunt activităţi constante ale minţii noastre în rolul ei de autoapreciere falsă.
„Priveşte cum Îl urmez pe Dumnezeu“
Toate aceste nevoi experimentate sunt obiectele culturii noastre de consumerism. Bineînţeles că eu descriu această experienţă ca unul ce mă aflu în afara ei. Cu toate acestea, ea face parte din mediul nostru înconjurător. Noi nu ne catalogăm dorinţele ca fiind dezordonate - chiar dacă ocazional ne considerăm frustraţi că ne-am vândut din nou patimilor.
Până şi spiritualitatea este marcată de problema consumerismului. Noi avem o foame naturală de Dumnezeu, dar acele lucruri care sunt naturale sunt inevitabil absorbite de vocea nenaturală a patimilor. De aceea, avem nevoie de Dumnezeu - dar avem nevoie de El pentru patimile noastre. De aceea Îl găsim pe Dumnezeu care ne va subscrie naraţiunea. Povestea convertirii devine momentul nostru organizatoric („Priveşte cum Îl urmez pe Dumnezeu“). Muzica religioasă este ambalată astfel încât să încânte. Estetica experienţei religioase poate fi mult mai importantă decât însuşi conţinutul ei. Nimic nu este salvat de patimi. Cele mai înalte şi nobile scopuri pot fi la fel de mult conduse de patimi, ca şi cele mai mici dorinţe animalice. Consumatorul cumpără pentru propriul lui „dumnezeu“.
Dar aceasta este doar descrierea consumatorului. Nu este o poveste umană. Patimile, deşi dominante în viaţa fiecărei fiinţe umane, sunt doar dorinţe dezordonate ce pot fi vindecate. Se poate trăi fără ca patimile să crească. Ţelul cuvioşilor părinţi ortodocşi nu a fost niciodată lipsit de patimi. Ei foloseau cuvântul apatheia pentru a-şi descrie propria condiţie spirituală, prin care accentuau faptul că patimile nu mai sunt o regulă în viaţa lor.
Astăzi nu mai avem nevoi: nevoile ne au pe noi
Viaţa umană a fost creată ca să fie centrată în inimă, locaşul spiritual al existenţei noastre. Inima nu este supusă patimilor, nu este cundusă de plăcere sau necesitate. Nu este acelaşi lucru cu mintea. Inima nu compară sau judecă. Ea există pur şi simplu. Prin inimă noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu (cu adevărat). Estetica sa este frumuseţea adevărată.
Nu putem să-L slujim pe Dumnezeu şi pe Mamona. Nu putem fi consumatori şi iubitori de Dumnezeu în acelaşi timp. Fără patimile dezordonate, care sunt subiectul principal al chemării comerciale, noi cădem din poziţia noastră de consumatori. Ca să cumperi ceva pentru că de fapt se cere, decât se doreşte, înseamnă să respingi bazele economiei noastre moderne. Noi suntem liberi numai când scăpăm de patimile dezordonate. Norul plăcerii care ne înconjoară învăluie adevărul lucrurilor în opacitate. Numai omul cumpătat ştie totul.
Şi în mod nesurprinzător, Hristos are multe de spus despre bani. Ni s-a spus să-i dăm oricum (sau măcar mare parte din aceştia). Bogăţiile îneacă sămânţa cea bună. Nu vă îngrijiţi de nimic. Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde (Mc. 8, 35). Mai lesne este unei camile să treacă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 19, 24).
Astăzi, omul bogat este consumatorul. Productivitatea omului modern a lăsat necesitatea în urmă. Astăzi nu mai avem nevoi: nevoile ne au pe noi.
Pot consumatorii să fie salvaţi ? Aceasta este poate una dintre cele mai specifice întrebări din timpul nostru. Eu cred că ei pot fi salvaţi - dar nu ca şi consumatori. Consumerismul, în maniera în care îl ştim, este simptomul bolii, al bolii adânci a corupţiei despre care ne avertizează Scriptura: ,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el“ (Fc. 3, 6). Bineînţeles că niciuna nu a fost ideea ei proprie - au existat „comercianţi“ în Grădină. (Pr. Stephen Freeman, articol de pe situl http://glory2godforallthings.com, traducere Iulia Vintilă)
