Cuvinte pentru mamă

Cea de-a doua parte a "Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" continuă descrierea situaţiei Ţării Româneşti creştine pe care doar Dunărea o despărţea de Imperiul Otoman. De ziua mamei creştine, se cuvine să amintim rugăciunile pe care Sfântul Voievod Neagoe le închină Maicii Domnului şi felul cum îşi elogiază mama.

Partea întâi a "Învăţăturilor" se încheie cu două texte patristice: "Din omilia Despre răbdare şi că nu trebuie să plângem amar pe cei morţi, de Sfântul Ioan Gură de Aur" şi "Învăţătură pentru facerea de bine şi pentru îngăduiala şi aşteptarea lui Dumnezeu şde Sfântul Efrem Sirulţ".

Omilia hrisostomică este o meditaţie asupra rostului vieţii şi sfârşitului ei raportat la ceea ce se întâmplă după moarte cu omul. Mormântul primeşte deopotrivă şi pe regi şi pe nebuni, şi pe bogaţi şi pe săraci, şi pe stăpâni şi pe slugi, iar învăţătura creştină este că, după moarte, faptele bune sunt cele ce pledează pentru noi la judecată: "Şi cu adevărat din lucrurile lor sau să vor înălţa, sau să vor ruşina. Şi cu adevărat din lucruri vor fi cunoscuţi şi cei ce vor fi aleşi întru mărire şi întru înălţime".

Omilia Sfântului Efrem Sirul serveşte drept epilog al părţii întâi, în care Neagoe Basarab arată ce a urmărit prin scrierea sa: "Iată acum, o iubitul meu fiiu, câte pilde ţi-am arătat din scriptura Legii Noao. Aşijderea şi dumneavoastră, credincioşilor miei boiari, mari şi mici, şi tuturor slugilor mele, carii slujiţi cu buna şi sfânta adeverita credinţă, şi altor oameni, tuturor, carei cred lui Dumnezeu. Aşijderea şi din Scriptura cea veche, cât m-am priceput, m-am nevoit de v-am arătat şi v-am spus. Pentru aceia pohtiţi, iubiţi lucrurile cele bune şi drepte, iar de faptele cele rele voi vă feriţi şi vă depărtaţi, şi faceţi pre Dumnezeu să vă fie milostiv şi blându, cu ruga şi cu postul, cu curăţiia şi cu alte bunătăţi, cu multe".

"Dunăre dogmatică"

"Partea a doua a Învăţăturilor lui Neagoe Basarab, Domnul Ţării Munteneşti, care au învăţat pre fiiu-său Theodosie. Aşijderea şi pre alţi carii vor fi în urma lui de Dumnezeu unşi, încorunaţi domni şi biruitori Ţării aceştiia. Pentru multe şi bogate lucruri cari sunt domnilor folositoare de sufletu şi vrednice de cinstea şi pohvala domniei. Aşijderea şi pre toţi boiarii săi, pre cei mari şi pre cei mici" poartă titlul celei de-a doua părţi a operei domnitorului român. Primul capitol - "Carea să începe pentru cinstirea icoanelor" stă în legătură cu situaţia Ţării Româneşti în faţa Imperiului Otoman, a creştinismului în faţa islamului. Dan Zamfirescu numeşte folosirea teologiei despre icoane şi cultul lor de către Neagoe un fel de "Dunăre dogmatică", despărţitoare a celor două lumi, asemenea fluviului-graniţă. Capitolul este destinat întregii societăţi feudale laice - Theodosie, viitorii domni şi boieri: "Fătul mieu Theodosie şi voao cinstiţilor şi dulcilor miei domni, care veţi fi în urma noastră domni şi biruitori ţărâi aceştiia, aşijderea şi dumneavoastră, iubiţii miei boiari, aşa vă învăţ: întâiu să cinstiţi cinstitele şi sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat sântu semnul şi chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi pecetea Lui".

"Cel dintâi român creator de rugăciuni personale adresate Maicii Domnului"

Cultul românilor pentru Maica Domnului se regăseşte şi în paginile "Învăţăturilor". După imaginea plastică a lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) îngenunchind în faţa Maicii Domnului şi oferindu-i ctitoria sa de la Cozia, precum şi a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de pe "Tetraevangheliarul de la Humor", îngenunchiat şi oferindu-i cartea Născătoarei de Dumnezeu, Sfântul Neagoe Basarab ne oferă un alt fel de reprezentare a acestui cult: mărturia scrisă. "El este cel dintâi român creator de rugăciuni personale adresate Maicii Domnului şi va fi egalat şi - poate - depăşit numai de Eminescu" (Dan Zamfirescu): "Ţie mă rog, Preacurată Fecioară şi stăpână! Auzi glasul rugăciunii robului Tău celui neharnic şi nevrednic, al lui Neagoe, şi Te milostiveşte spre mine şi mă priimeşte, Doamna şi stăpâna mea, ca să fiu şi eu priimit şi adaos în turma Fiului şi Dumnezeului Domnului nostru Iisus Hristos. Însă nu după păcatele mele să-mi dai aceasta. Că eu căutând spre îndurările Tale cele multe, mă nădăjduiescu că Tu eşti oglinda cea cinstită, şi toţi cei ce iubescu pre Dumnezeu cătră Tine aleargă şi caută ca-ntr-o oglindă luminoasă, şi Tu eşti lumina cea înţelegătoare a toată lumea. Pentu aciaia şi eu ticălosul şi ocaianicul alergaiu cătră Tine, şi cu glas mare strigaiu şi ziş: O, doamnă, împărăteasă şi stăpână, fie numele Tău cel sfânt pomenit şi proslăvit în veci de veci!".

Pe boieri îi îndeamnă ca, la intrarea în biserică, toată grija cea lumească să o lepede: "Aşijderea, iubiţii miei, deaca întraţi în sfânta biserică, voi vă rugaţi şi faceţi slujbă cu cântări şi cu cântece sufleteşti", lăsându-ne un prim text de critică socială a obiceiurilor boiereşti: "iar deaca eşiţi din biserică voi nu faceţi ce-aţi făgăduit lui Dumnezeu că-i veţi face, ci alte gâlcevi faceţi, şi vorbiţi unul pre altul de rău şi vă mâncaţi cu pizme şi cu mozavirii şi cu minciuni".

Elogiu mamei sale, Neaga

Prima cuvântare memorială cunoscută în literatura română alcătuieşte capitolul al III-lea al "Învăţăturilor": "Cartea lui Neagoe Voevod cătră chir vlădica Macarie şi cătră alţi egumeni şi ieromomahi şi preoţi şi cătră tot clirosul, cându au îngropat a doao oară, în mănăstire la Argeş, oasele mume-sei, doamnei Neagăi, şi ale coconilor lui, Petru Voevod şi Ioan Voevod, şi a doamnei Anghelinii. Cu cuvinte şi învăţături de umilinţă". Este o cuvântare funebră, prin care fiul face elogiul mamei şi o tânguire la mormintele copiilor săi, morţi la o vârstă fragedă: Petru, Ioan şi Anghelina. Neagoe Basarab nu a putut participa nici la funeraliile maicii sale, a cărei mutare la Domnul s-a petrecut înainte ca el să ocupe tronul Ţării Româneşti, nici la această a doua îngropăciune, fiind ţintuit la pat de boala ce i-a marcat ultimii doi ani ai domniei. De aceea, cuvântul este trimis la depunerea rămăşiţelor trupeşti ale Neagăi în ctitoria de la Curtea de Argeş, după 15 iunie 1520, data morţii lui Petru, şi inclus, ulterior, în corpusul "Învăţăturilor". Cuvintele postume adresate maicii sale constituie un adevărat şi vrednic model de cinstire a celor ce ne-au dat viaţă şi s-au ostenit pentru a noastră creştere: "Iar tu, maica mea, niciodată n-ai avut odihnă, nici ziua, nici noaptea, nici măcar într-un ceas, nici te-ai săturat niciodată de osteneală. Pentr-aceia, iubita mea maică, te chem pre tine că eşti mai ostenitoare decât albina şi decât păsările ceriului şi decât peştii mării". Chipul cernit al fiului găseşte alinare la Maica Domnului, căreia îi înalţă o frumoasă rugăciune: "Deacii, maica mea, eu cu firea mea nu aflaiu alt ajutoriu mai îmbunătăţit şi mai milostiv decât pre Mariia Preacurata Fecioară şi Muma lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru cel viu". Alături de rămăşiţele trupeşti ale Neagăi, domnitorul român trimite de la Târgovişte însemnele princiare ale fiului său, Petru, ca acestea să împodobească icoanele împărăteşti drept danie pentru pomenirea celor ce s-au săvârşit: "Scoală, fătul mieu, scoală, că au venit şi oasele moaşă-ta la tine, şi-ţi iaste şi ţie mumă, ca şi mie, ca să aibă şi iale odihnă lângă tine! Şi cu dânsele am trimes şi podoabele tale: coruna şi surguciulu-ţi şi diadimele. Şi să să pue cununa şi surguciul tău la Pandocrator, să să împodobească cu dânsele, că doar s-ar milostivi Domnul Dumnezeu spre voi şi v-ar dărui cununile cele ce nu vor trece niciodată. Iar diademele să să pue la văşmântul Precistei, ca să să milostivească spre voi şi să vă acopere supt veşmântul ei, la înfricoşata judecată, şi să dea voao viaţa cea de veci, carea nu va trece niciodată".