Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Dacă am şti cine este omul de pe stradă...

Dacă am şti cine este omul de pe stradă...

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dan Cârlea - 12 Feb 2011

Pentru creştinul practicant există tentaţia permanentă de a se raporta numai la marile modele ale creştinismului, la personalităţile de legendă care au marcat cei două mii de ani scurşi de la viaţa Mântuitorului pe pământ. Nimic rău în asta, dacă nu se rămâne aici, caz în care avem de-a face cu un pericol: "Ei sunt prea mari, e cu neputinţă să ajungem acolo, aşa că facem şi noi ce putem!" Adică, de multe ori, te miri ce şi mai nimic.

Cu ochii ţintă la modelele supreme, putem să ratăm exemple mai accesibile pentru noi, oameni şi fapte de fiecare zi: un mare doctor care zilnic ia decizii ce pot ucide sau salva, alina sau chinui; un om care îşi face treaba bine la serviciu, îi învaţă şi pe alţii meserie, e profesionist, dar totodată bun şi cald, poate prea bun şi prea cald în condiţiile actuale, sau o femeie care stă cu mama sa în spital, zi şi noapte, agăţându-se de noptiera metalică pentru a evada, câteva minute, în lumea viselor.

Aici îmi aduc aminte de cazul unui sfânt care, la un moment dat, atins poate de aripa mândriei, s-a rugat la Dumnezeu să îi descopere dacă e altul mai nevoitor şi mai sfânt ca el. Şi Dumnezeu i-a arătat un om oarecare dintr-un sat, care muncea de dimineaţa până seara ca să-şi crească copiii, dar fără a neglija rugăciunea şi traiul creştinesc.

De curând, am ajuns în situaţia să vorbesc cu un chirurg. Şi nu cu orice chirurg, ci cu acel chirurg care mi-a operat mama. Când a ieşit din sala de operaţie, nu ştiam cum să-i spun că vreau să vorbesc cu el. Deşi ştia, trece prin asta de câteva ori pe zi.

I-am spus că aştept, gândindu-mă că vrea să se odihnească puţin după operaţia care durase în jur de patru ore. Nu. A venit imediat şi a început să-mi explice cum stau lucrurile.

Deşi în viaţa mea am avut şansa să stau de vorbă cu personalităţi precum părintele Sofian Boghiu şi părintele Ilarion Argatu, totuşi, mi-am dat seama imediat că pentru mine şi această discuţie e foarte importantă. Simţeam că o parte din ştiinţa lui Dumnezeu s-a desprins din Ceruri şi glăsuieşte spre mine, care nu pricep mai nimic. Aşa cum simţeam că părinţii amintiţi sunt părţi din iubirea lui Dumnezeu. Două faţete ale aceleiaşi dumnezeiri, un buric de deget luminos care se întinde ca din Capela Sixtină spre toate mâinile omeneşti.

Oameni care ne pot fi modele

Să stai de vorbă cu un om care zilnic pune mâna pe un bisturiu şi umblă cu el în măruntaiele oamenilor poate fi o experienţă mistică. După câteva zile, plecând de la spital, la primul semafor l-am văzut trecând pe chirurg. Şi atunci, privindu-l aureolat în verdele crud al pietonului oarecare, mica mea revelaţie s-a împlinit. Aparent, era unul dintre cei mulţi de pe zebră. Înalt, bine făcut, aproape atletic, îmbrăcat sport, cu geacă şi blugi, puteai să crezi despre el că e un profesor de sport la o şcoală de cartier. Nu-i scrie pe frunte "chirurg la cel mai mare spital de urgenţă din România", îl poţi întâlni la coadă la pâine, la benzinărie, la bancă să-şi plătească facturile. Dacă ai şti cine e, poate l-ai lăsa în faţa ta peste tot, i-ai pune tu benzină, să nu se murdărească el pe mâinile cu care salvează vieţi. Dar nu ştii niciodată cine este cel de lângă tine, poţi să fii obraznic exact cu cel care mâine te va salva şi aici, în această necunoaştere a noastră, cred că se ascunde un înţeles mare de tot: să te porţi cu toţi ca şi cum ar fi cei care mâine îţi vor opera mama.

Mucenicia celor neştiuţi

Un alt caz este al Brânduşei, o tânără femeie care stătea alături de mama ei, în salon, ca însoţitoare. O lună de zile a stat pe un scăunel metalic, sprijinită de noptieră, lângă patul mamei sale, ca s-o ajute la nevoie. Acasă avea un copil de 16 ani şi patru fraţi. Cei patru munceau pentru a contribui cu banii necesari, iar ea făcea martiraj acolo, la picioarele patului celei care i-a dat viaţă.

Aceştia sunt sfinţii şi asceţii pe care îi întâlnim cel mai des, şi la ei trebuie să luăm aminte, căci Dumnezeu are grijă să ne arate drumuri posibile printr-un suferind sau un îngrijitor, un chirurg ori o rudă îngrijorată, pe fiecare stradă, în fiecare scară de bloc, în fiecare salon de spital, în fiecare strop de viaţă care curge în sus din oamenii buni, trăgându-i, finalmente, după ei.