Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
„De cele mai multe ori, ne grăbim nicăieri şi pentru nici un motiv justificat“
Părintele Vasile Gavrilă (foto), doctor în teologie şi preot paroh la Biserica "Sfântul Nicolae" din Bucureşti, spune că şi traficul - acest detaliu aparent "rece şi tehnic" - arată nivelul de sănătate al unei societăţi, deoarece însumează o multitudine de caractere, personalităţi, norme legale, dar şi morale. Cu privire la acest ultim aspect, părintele Gavrilă atrage atenţia asupra a ceea ce el numeşte, simplu, "lipsa smereniei".
Părinte, unde şi de ce ne grăbim atât de tare? De cele mai multe ori, nicăieri şi pentru nici un motiv justificat. Dar este o stare de agitaţie a oamenilor, pe care eu o pun pe seama lipsei echilibrului şi a smereniei. O întâlnesc inclusiv în biserică şi s-a întâmplat, spre exemplu, ca anumite persoane să plece fără să se mai spovedească, pentru că, fiind o perioadă mai aglomerată în Postul Mare al Paştilor, nu am putut să-i ascult atunci când doreau ei. Evident că sunt mulţi factori sociali - presiunea de la locul de muncă, lipsa banilor, aglomeraţia uneori infernală de pe străzi -, care determină această agitaţie, iar mulţi dintre noi am pierdut tocmai echilibrul care trebuie să ne călăuzească în astfel de situaţii. Cei mulţi, la care faceţi referire, îi grăbesc pe cei puţini şi ajungem să acceptăm ca pe ceva normal faptul că traficul "este o junglă, în care trebuie să te descurci". Să nu acceptăm acest lucru şi să nu uităm ceea ce suntem în primul rând: oameni, nu pietoni, nu şoferi şi nici maşinile pe care le conducem. Să nu ne lăsăm prinşi în această capcană a lipsei de normalitate, care ne spune "aşa trebuie să procedezi, pentru că aşa procedăm toţi". Mie îmi este uneori greu să înţeleg cum oameni de la care ai anumite aşteptări, profesori, doctori, chiar preoţi, uită ceea ce sunt şi ajung să se comporte la fel de violent în trafic. Să nu ne lăsăm grăbiţi sau influenţaţi în rău de ceilalţi, pentru că ne pierdem demnitatea. În ultimii ani, şi pe fondul aglomeraţiei din ce în ce mai sufocante, asistăm la o creştere a numărului cazurilor de violenţă în trafic, unele dintre ele, cum este cel petrecut de curând la Craiova, încheindu-se cu adevărate tragedii. Nimic nu poate justifica un astfel de comportament. Nimeni nu are nici un drept asupra vieţii celorlalţi. Dar, în astfel de cazuri, omul nu are pace cu el, nu are pace cu Dumnezeu şi, drept urmare, nici cu semenii săi. Din păcate, acest fenomen ia amploare şi avem nevoie inclusiv de măsuri mai drastice, pentru ca oamenii să conştientizeze pericolele la care se expun şi, mai ales, la care îi expun pe ceilalţi. Maşina, în mâna unui om iresponsabil, devine o armă foarte periculoasă.
