În articolul de azi dorim să vorbim despre comportamentele a căror motivaţie pare clar definită, dar care în realitate se sprijină pe resorturi mult mai complexe.
Cu puţin timp în urmă vorbeam cu o bună prietenă, care îmi povestea că este nemulţumită de faptul că se trezeşte efectiv cum strânge bani, îi aşază într-un loc frumos, puşi într-o ordine studiată, care trădează o repetată numărare, şi continuă să facă acest lucru, deşi se simte ruşinată.
Explicaţia ei era aceea că a simţit la un anumit moment al vieţii, la modul acut şi plin de spaime, panica sărăciei. Aceste trări din trecut sunt cele care o împing acum să strângă, să facă economie, să gândească foarte strict modul în care sunt motivate sau nu cheltuielile prezente şi viitoare. Comportamentul este asemănător persoanelor care au trăit în timp alte forme de privaţiune severă, ca foamea spre exemplu, şi care în faţa unei mese bogate mănâncă necontrolat, până la starea de rău fizic, îşi fac provizii mai mari decât necesarul, păstrează o atitudine grăbită la masă, măsoară atent porţiile celorlalţi pentru a vedea dacă cineva a primit mai mult în farfurie.
Frica, singura trăire a părţii arhaice din creier
Deci, pentru cazul prezentat, lipsa banilor a fost, la acel moment din trecut, factorul identificat care a generat un important sentiment de frică. Frica este singura trăire pe care o înţelege partea arhaică a creierului nostru, parte care, deşi mult mai puţin performantă în a face conexiuni şi a ne impulsiona spre ceruri viaţa interioară şi chiar exterioară, este cea care se ocupă eficient şi tăcut doar de supravieţuirea noastră. Din cauza faptului că lipsa banilor s-a tradus la nivelul creierului printr-un pericol posibil a avea un risc vital, s-au creat circuite neuronale care au rolul de a semnaliza această ameninţare iminentă.
Pericolul este asociat nu atât cu hârtiile colorate şi cu cifre, care sunt pe undeva o noţiune abstractă pentru creierul nostru, cât mai ales de efectele posibile legate de lipsa lor. Un exemplu ar putea fi: "fără bani nu ai cum să-ţi cumperi mâncare sau medicamente, nu o să ai casă şi aşa poţi să mori". Dar, dacă priviţi mai atent înşiruirea logică, se observă că pentru acest exemplu şi, de fapt, pentru oricare alt exemplu, esenţială în alcătuirea acestui circuit a fost o alegere: cea prin care noi am ales din mai multe concluzii posibile cea care spune că lipsa banilor ne omoară (putea fi orice altceva: lipsa unei familii, a unei integrări sociale, a unui renume bun, a puterii de orice fel, lipsa unui copil etc).
Şi în acest fel, am declanşat formarea unor căi neuronale, care se pot tranforma, prin folosire repetată, prin memorare, în adevărate "autostrăzi" cerebrale. Acestea deservesc fidel calea de transmitere, care în puţine cuvinte spune doar atât: "fără bani vei muri". Cu adevărat, aceste circuite sunt eficiente şi au o fundaţie impresionantă, pentru că prin frică ele s-au legat de acele părţi ale creierului nostru care se ocupă cu supravieţuirea şi care "nu discută" legat de ce s-a recunoscut a fi un pericol vital. Frica trăită atunci le convinge. Totodată, aceste căi explică de ce, deşi uneori suntem incomodaţi de repetarea acestor comportamente învăţate şi ne surprindem trăindu-le inconştient, nu ne putem opri din ele şi chiar ne impulsionează mica senzaţie de plăcere, care în fapt este doar o linişte tranzitorie a celui care se simte ceva mai departe de un pericol.
Orice circuit neuronal se dezasamblează prin nefolosire
Întrebarea este cum le putem transforma în ceva mai adaptat nevoilor prezente?
Atunci când s-au format, au fost pe tiparul "de luptă", adică au fost rapid instituite, fără timp pentru o logică adâncă şi deci mai puţin sub controlul gândirii profunde şi a corelaţiilor complexe. Dar, o dată descoperite şi dacă noi chiar ne simţim incomodaţi de ele pentru că ne formatează foarte mult modul de reacţie şi gândire, se poate folosi un alt fel de gândire. S-a demonstrat prin neuroimagistică performanţa că orice fel de circuit neuronal se dezasamblează prin nefolosire, pentru că acest organ, creierul, este ca o uzină perfectă care nu dă energie şi muncitori pentru cauze nerentabile pentru "patron", adică pentru noi. A fi nerentabil înseamnă să nu fie cerut, dorit, ales. Asta se realizează schimbând cererea, adică gândind altfel acum şi instaurând o nouă linie de producţie pentru o altă concluzie. Recunoscând că este un exemplu dificil, mai ales în lumea zilelor noastre, în care a avea bani înseamnă pentru mulţi nu numai viaţa, ci şi valoare proprie, şansa constă într-o redefinire a ceea ce înţelegem acum din termenii care ne-au creat vechile raţionamente. De exemplu, prin a redefini ce înseamnă a fi viu, a fi în viaţă, a trăi, a fi mort.
În cazul prietenei mele a fi viu înseamnă să "fie împreună cu Dumnezeu", iar a fi mort înseamnă "să fie fără Dumnezeu". Prin această credinţă nou-aleasă şi-a instaurat ca valoare totală relaţia cu Dumnezeu, punând net în inferioritate orice altceva. La această concluzie a ajutat-o enorm şi experienţa de viaţă care i-a confirmat repetat că nimic din ce a putut cumpăra nu a putut să-i aducă vindecarea acelui dor interior, care, mângâiat, a învăţat-o ce înseamnă viaţa. Banii nu îşi pierd rolul sau utilitatea certă, doar îşi pierd o poziţie nemeritată şi îşi câştigă o alta nouă, pe care o deservesc la modul real. Deci, privind întreg exemplul, nu faptul că ea aduna banii era păcatul, ci ceea ce o determina să facă asta, acea credinţă care pune orice altceva în locul care era în fapt al lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi avem comportamente care par instaurate de la sine, care aparent sunt extrem de logice şi pe care le protejăm cu sintagma "experienţa de viaţă". Dacă la un anume moment al vieţii ele ajung să ne incomodeze, o soluţie ar fi să redefinim după noi - cel de azi - elementele care au dus la instaurarea poziţiei lor, adică să creăm o nouă "linie de viaţă", pe care mintea noastră, care este un foarte bun executant, o va sprijini cu acelaşi devotament.
Dumnezeu să ne ajute şi să ne miluiască cu această înţelegere a unei mari porţi către libertatea dorită!
