De la pedagogia Sfinţilor Părinţi la metodele psihologiei moderne

Astăzi, mai mult ca oricând, simţim nevoia de a intra în lumea copiilor din necesitatea descoperirii unor premise ale unei educaţii sănătoase. În încercarea de a oferi societăţii tineri care să nu trăiască într-un haos existenţial, ci "întru lumina cea adevărată", avem la îndemână două căi. Psihologia ne ajută în a înţelege lumea aparte a copiilor, iar credinţa şi învăţătura înţeleaptă a Părinţilor Bisericii ne ajută să-i conducem spre desăvârşire duhovnicească.

În decursul timpului s-au realizat multe studii de cercetare, în încercarea de a descoperi cât mai multe despre psihicul uman. Rădăcinile acestei ramuri a psihologiei le găsim la mari pedagogi ca Rousseau, Comenius, Pestalozzi continuând cu Binet, Wallon la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar apoi în secolul al XX-lea cu Jean Piaget care lasă o amprentă puternică în epocă asupra psihologiei copilului. Liniile majore pe care se axează studiul dezvoltării copilului sunt cele centrate pe dezvoltarea cognitivă, afectivă, sau, cu alte cuvinte, pe dezvoltarea comportamentului şi chiar a conştiinţei.

Mult timp au existat întrebări legate de influenţa mediului înconjurător asupra dezvoltării copilului. Mulţi au crezut în rolul decisiv al eredităţii când vine de vorba de dezvoltarea psihică a omului. Însă factorii care îşi pun amprenta asupra personalităţii umane sunt şi mediul înconjurător, şi educaţia, bineînţeles

ţinând cont că aceştia acţionează asupra particularităţilor individuale ale copilului, asupra zestrei native a acestuia.

Dezvoltarea psihică şi morală a copilului

Este important să cunoaştem stadiile de dezvoltare fizică şi psihică a copilului în primii lui ani de viaţă. În această perioadă există în copil o dorinţă arzătoare de a descoperi lumea care îl înconjoară, sufletul fiind însetat de cunoaştere. Depinde de părinţi ce cunoaştere îi vor oferi... cea care îi va conduce spre viaţa veşnică în Hristos sau spre cea efemeră.

Expresia "cei şapte ani de acasă" pe care o folosim destul de des reflectă tocmai importanţa acestei perioade în formarea personalităţii şi în dezvoltarea psihică a copilului. În această perioadă au loc primele contacte cu mediul social şi cultural, copilul integrându-se tot mai activ în societate.

Psihologii au încercat să împartă dezvoltarea copilului în mai multe etape, ţinând cont de trei domenii: dezvoltarea fizică, cognitivă şi psiho-socială. În încercarea de a nu transforma acest articol într-o lecţie de psihologie ne-am propus să discutăm, dintre aceste trei domenii, despre dimensiunea psiho-socială a dezvoltării copilului.

În şcoala românească de psihologie s-au identificat şase etape ale dezvoltării psihice a copilului începând de la primul an de viaţă, apoi prima copilărie (1-3 ani), preşcolaritatea (3-6 ani), şcolarul mic (6-11 ani), continuând cu pubertatea (11-14 ani) şi adolescenţa (14-18 ani) în care copilul de ieri devine adultul de astăzi. Încă din primul anişor de viaţă se poate observa că cei mici încep să experimenteze primele emoţii - bucuria, teama, surprinderea, supărarea. Relaţiile dintre părinţi, influenţele sociale şi culturale îşi pot pune încă de acum amprenta asupra copilului.

Poate unii părinţi se întreabă ce pot face în această perioadă în afară de a avea grijă de el, de a-i dărui şi a-l înconjura cu dragoste părintească? Pot să-i dăruiască un lucru de mare preţ... iubirea lui Hristos prin Taina Sfintei Euharistii.

Este important ca părinţii să conştientizeze cât de necesară este unirea copiilor cu Hristos, fiind pentru ei prilej de fortificare interioară şi izvor de putere şi înţelepciune.

"Lăsaţi copiii să vină la Mine"

Cu cât înaintează în vârstă, conduitele afective ale copilului devin din ce în ce mai complexe. În jurul vârstei de 18 luni copilul devine mult mai sensibil şi impresionabil. Apare simpatia sau antipatia pentru diferite persoane, atitudinea faţă de membrii familiei poate deveni uneori ostilă, concretizată în negativismul primar. Însă toate aceste sentimente dispar spre sfârşitul etapei a doua, sub influenţa experienţelor relaţionale, a modelelor oferite şi cu ajutorul unor metode educaţionale adecvate. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur compară sentimentele copilului cu porţile unei cetăţi, cetatea fiind sufletul copilului: "Prin aceste porţi intră şi ies cetăţenii acestui oraş, cu alte cuvinte, prin aceste porţi gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului (...). Dă aşadar legi acestui oraş, legi înfricoşătoare şi aspre pentru cetăţenii oraşului. Fii apărătorul legilor ce se calcă. Nu-i de nici un folos să dai legi ca aceste legi să nu fie puse în aplicare".

Până la 7 ani copilul devine tot mai activ, asimilează modele de viaţă şi experienţe. Solicitările care vin din partea mediului social contribuie la dezvoltarea bazelor personalităţii. Până la această perioadă trebuie realizată includerea copilului în societate, grădiniţa având un rol foarte important. Acum începe să conştientizeze că acţiunile lui au anumite urmări, aşadar apare prima formă de responsabilitate.

Înainte de intrarea în şcoală, copilul se caracterizează prin instabilitate emoţională, predominând afectele.

Se dezvoltă propriile dorinţe şi aspiraţii. În această perioadă are loc dezvoltarea sensului conduitei social-morale, dezvoltarea stărilor afective legate de relaţiile impuse de şcoală şi aprecierea socială a acţiunilor lor. Tot în această perioadă se dezvoltă sentimentele intelectuale.

Multe din lucrurile pe care copilul le asimilează de la cei din jur sunt obţinute prin imitare. De aceea este important ca în familie să găsească modele demne de urmat, să fie dus la biserică, să înveţe cum să se roage şi cum să îşi însuşească dragostea pentru Hristos. Dacă părinţii caută sfaturi care să îi înveţe cum să îşi crească copilul cât mai bine, pot lua aminte la poveţele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Marele pedagog al epocii patristice le recomandă celor care au grijă de creşterea şi educarea copilului să îşi adapteze metodele folosite în funcţie de personalitatea şi în special de vârsta fiecăruia: "După ce copilul a crescut mare, spune-i şi întâmplări care să-i sădească în suflet mai multă frică de Dumnezeu. Când mintea lui e încă fragedă, nu-i pune lui astfel de poveri, ca să nu se sperie. Dar când este de cincisprezece ani, şi chiar mai mult, să audă relatări despre gheenă (...). Când creşte mai mare, să audă istorisiri din Noul Testament, din timpul harului".