„De multe ori, cu tinerii nu vorbeşte nimeni, nici chiar proprii lor părinţi“

Educaţia creştină a copiilor reprezintă pentru noi toţi nu numai o temă interesantă de cercetare şi dezbatere, dar şi o mare provocare.

Parohia „Sfântul Haralambie“, unde paroh este părintele Radu Brânză (foto), are o frumoasă şi bogată experienţă în activitatea misionară de pastoraţie a copiilor şi a tinerilor. Părintele Brânză este recunoscut, în cadrul Protopopiatului Iaşi 1, drept unul dintre preoţii cu preocupări de adevărat cercetător în domeniu, dar şi de căutător permanent al unor noi modalităţi de lucru cu tinerii. Pornind de la experienţa pe care a împărtăşit-o preoţilor din protopopiat la una dintre şedinţele lunare,

l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări privind pastoraţia copiilor şi a tinerilor în contextul social şi cultural actual.

De ce consideraţi o prioritate pastoraţia copiilor şi a tinerilor?

Consider că activitatea cu copii, cu tinerii este sau trebuie sa fie o prioritate din cel puţin trei motive. Primul constă în datoria pe care o avem de a modela caractere, lucru ce se face, aşa cum arată toate studiile de psihologie, cel mai bine la vârsta când personalitatea umană se află în procesul primar de formare. E mai uşor să formezi de la început o personalitate creştină decât să intervii la vârsta înaintată.

Tinerii au nevoie de modele

Apoi nu trebuie să uităm că tinerii de azi sunt viitorii membri maturi ai Bisericii. Ei sunt viitorii credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi sau …viitorii duşmani ai Bisericii. De educaţia iniţială depinde într-o foarte mare măsura ce cale vor urma. În sfârşit, în al treilea rând, ştim cu toţii că tinerii au, în general, nevoie de modele, de exemple din realitatea de zi cu zi, care să le călăuzească viaţa. Ori noi, prin mesajul ce-l propovăduim, putem să le oferim exemple de urmat. Avem foarte multe exemple de sfinţi tineri care, dacă ştim să le prezentăm corect, pot să devină lucrătoare. Pastoraţia tinerilor devine lucrătoare prin strădania preotului.

Vi se pare că intervin diferenţe în modul de abordare pastorală a copiilor şi a tinerilor de la un an la altul?

Aş îndrăzni să spun că timpul în care noi trăim nu este fundamental diferit de altă epocă. Şi nici că de la an la an situaţia nu se schimbă semnificativ. În esenţă, problemele sunt mereu aceleaşi, se schimbă doar forma de manifestare. De aceea ne putem baza pe experienţa Bisericii noastre în activitatea cu tinerii, că avem conturate atât problemele cu care ne confruntăm, cât şi soluţiile de rezolvare. Că viaţa trebuie trăită din plin, noi ştim că nu e o problemă de generaţie, ci de vârstă, că la fel au gândit şi bătrânii de azi, la anii tinereţii lor, sau cei de acum o mie de ani în urma. Şi tinerii de azi vor obeserva aceeaşi atitudine la nepoţii lor.

Ispitele lumii de azi

Întâmpinaţi şi destule obstacole în misiunea pe care v-aţi asumat-o, aşa e?

Mai degrabă m-aş referi la oportunităţi şi riscuri. Încercând o scurtă trecere în revistă a contextului actual, observăm riscuri, dar şi şanse. Vorbind de riscuri, vedem impactul negativ al mass-media, care promovează peste măsură violenţa şi sexualitatea. Apoi, încă trăim sub impactul mentalităţii de după 1989, sub psihoza îmbogăţirii rapide, de cele mai multe ori prin furt, prin păcăleală. Rezultatul: a dispărut bucuria sfântă a muncii, care modelează sufletul. Alt risc derivă din faptul că azi avem de a face, pe multiple planuri, cu preluarea de către tineri a modelelor laicizate de sărbătorire a evenimentelor creştine. Spre exemplu Valentineâs Day, o sărbătoare frumoasă în esenţa ei, o sărbătoare despre iubire la care însă nu se vorbeşte deloc despre semnificaţia creştină a evenimentului, totul reducându-se la petrecerea a două-trei nopţi în baruri, cu muzică la maxim, cu băutură, cu droguri etc. Sau petrecerile excesive organizate cu ocazia Crăciunului şi a Paştelui, când nu se mai vede elementul esenţial al Naşterii sau Învierii Domnului, ci doar organizarea de spectacole.

Mai mult internauţi decât creştini?

Tot în categoria riscurilor aş încadra şi întâlnirea cu diverse forme de spiritualitate necreştină, cum sunt yoga, scientismul, bahai, new age etc. care, de multe ori, duc la dezechilibre serioase ale personalităţii.

Aş adăuga la acestea problemele pe care le creează drogurile sau chiar internetul. Referitor la acesta din urmă, nu discut neapărat numai de proasta sau buna lui folosinţă ori alegerea între un site pornografic sau unul duhovnicesc. Riscul cel mare este că unii tineri consumă foarte mult timp cu jocuri interactive sau cu discuţii interminabile, în special pe teme sexuale, prin serviciile de tip messenger, lăudându-se nu cu viaţa lor plină de virtuţi, ci cu calitatea de… internauţi.

Care sunt şansele unei pastoraţii eficiente la aceste categorii de vârstă?

Fără îndoială, avem multe oportunităţi. Libertatea de exprimare a credinţei creştine, concretizată prin ora de religie, atragerea pe care noi, ca Biserică, o avem faţă de tineri prin programe profesioniste, deschiderea către culturile occidentale prin libera circulaţie în Uniunea Europeană sunt oportunităţi bune. E adevărat că migraţia forţei de muncă spre Occident e un fenomen care creează şi o mare problemă: multe familii se destramă prin plecarea la muncă a ambilor părinţilor, sau doar a unuia dintre ei. Însă, numeroasele parohii înfiinţate în străinătate, la iniţiativele celor din ţările cu imigranţi români, sunt consecinţe pozitive demne de reţinut.

Privind astfel lucrurile, nouă, ca Biserică, nu ne rămâne decât să ne asumăm activitatea cu tinerii şi să încercăm să le oferim şansa unei vieţi cu adevărat frumoase.

Reuşesc preoţii întotdeauna, părinte?

Trebuie să avem puterea să recunoaştem că şi noi avem limitele noastre. Pentru că noi, preoţii, suntem puşi în situaţia de a ne adapta din mers. Sau trebuie să ne ocupăm tot timpul cu alte activităţi. Mă refer, în primul rând, la generaţia din care fac parte, generaţie care a fost pregătită pentru un anumit tip de activitate pastorală. Îmi amintesc de primarul din prima mea parohie care, după ce i-am spus despre preocupările mele pe această linie, cu tinerii, m-a pus repede la punct cu cuvintele: „Părinte, de tineri ne ocupăm noi. Dumneavoastră ocupaţi-vă de bătrâni, de îngropări şi de parastase.“

Revenind la timpurile actuale, când pastoraţia cere strategii, planuri, bune organizări, apar alte stavile. De pildă, nu am fost instruiţi în timpul studiilor cum se face un proiect sau cum se pot atrage fonduri în mod profesionist. Nici despre principiile pedagogice specifice activităţilor cu tinerii nu am ştiut mare lucru la absolvirea studiilor. Alţi preoţi nu au timpul fizic necesar datorită implicării lor în activităţile administrative legate de executarea lucrărilor la bisericile în construcţie, la renovări, la întreţinerea terenurilor agricole, ori la alte activităţi auxiliare.

Şi totuşi Biserica noastră face foarte multe pentru tineri…

Da, putem începe cu menţionarea şcolilor teologice care instruiesc tineri. Este cazul facultăţilor de teologie şi al seminariilor teologice, instituţii bisericeşti unde se formează nu doar slujitori ai altarelor, ci şi tineri care, chiar dacă ajung să lucreze în alte medii, au o formare creştină. Aş continua cu asociaţiile creştine pentru tineri patronate de Biserică. Aici, la Iaşi, grădiniţele „Sf. Nicolae“, casele de copii „Familia nostra“, taberele de tineri de la Popeşti, concursurile sportive proiectele la nivel de parohie, implicarea tinerilor la activitatea cantinelor, catehezele şi pelerinajele pentru tineri sunt doar câteva exemple ce reflectă prioritatea acordată pastoraţiei copiilor şi tinerilor în parohii.

▲ „Important este să vorbim cât mai mult cu ei“

Foarte eficiente s-au dovedit, în practica noastră, spovedania şi discuţia duhovnicească cu tinerii. Cu o condiţie: spovedania să nu se rezume doar la întrebări legate de unele păcate. Important este să vorbim cât mai mult cu ei. Pentru că, de multe ori, cu tinerii nu vorbeşte nimeni, nici chiar proprii lor părinţi. Ei nu sunt ascultaţi, nu sunt îndemnaţi, nu sunt îndrumaţi. De dorinţele lor nu se ţine seama. În foarte multe cazuri, din acest punct de vedere, am devenit prietenii copiilor, ai tinerilor, şi nu numai confesorii lor, nu doar parteneri în actul de spovedanie.

În acelaşi scop am iniţiat activităţi parohiale în care ei îşi exercită talentele. Mulţi copii şi tineri ne-au devenit utili în activităţile noastre zilnice. Ei au căpătat astfel mai multă încredere în puterile lor. Aş aminti apoi, tot la acest capitol al modalităţilor, creşterea numărului anual de tabere creştine, de pelerinaje, de concursuri pe diverse teme sau înfrăţirile grupurilor de tineri şi copii din parohia noastră cu cele din alte parohii, în special din mediul rural.

În concluzie, nimeni nu poate, din nefericire, nega faptul că duhul epocii noastre are o mare influenţă asupra copiilor şi mai ales asupra tinerilor. Acest fapt însă nu poate şi nu trebuie să fie o stavilă în pastoraţia noastră în mijlocul lor, pastoraţie pe care trebuie să o adaptăm la cerinţele epocii, s-o modernizăm în ceea ce priveşte căile şi modalităţile, păstrând, desigur, esenţa învăţăturii creştin-ortodoxe şi spiritul Evangheliei lui Iisus Hristos.