Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Durerile de cap cauzate de stările de tensiune
Cefaleea datorată stărilor de tensiune se manifestă printr-o durere constantă sau senzaţie de apăsare la nivelul frunţii şi tâmplelor sau la nivelul cefei şi gâtului. De obicei, cefaleea are o intensitate medie sau uşoară şi nu împiedică efectuarea activităţilor zilnice. Acest tip de cefalee este comun şi are tendinţă de recurenţă, în special în perioadele de stres. Episoadele pot dura de la 30 de minute până la câteva zile.
Cauzele acestei afecţiuni nu sunt determinate. Specialiştii consideră că există mai mulţi factori ce pot determina acest tip de cefalee. Aceasta poate fi provocată de stres, anxietate, depresie, foame, furie, oboseală, extenuare, poziţie incorectă şi tensiune musculară. Durerile de cap se pot instala lent sau brusc. Poziţia şezândă îndelungată sau poziţia incorectă, incomodă şi tulburările de vedere pot, de asemenea, să declanşeze durerile de cap. Se consideră că poate avea un rol important şi modificarea compoziţiei chimice a creierului. Spre deosebire de migrene, durerile de cap datorate stărilor de tensiune nu se asociază cu greaţă, vărsături, sensibilitate la lumină şi la zgomot şi nu sunt aşa de puternice încât să interfereze cu activitatea zilnică. Cefaleea cronică poate determina anxietate şi depresie. Terapia ajută la reducerea frecvenţei sau sistarea acestor dureri. De asemenea, frecvenţa şi severitatea durerilor de cap provocate de stările de tensiune pot fi prevenite prin reducerea tensiunii musculare şi evitarea triggerilor. (C.S.)