Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Efectele nocive ale plantelor şi ciupercilor halucinogene

Efectele nocive ale plantelor şi ciupercilor halucinogene

Un articol de: Ostin Mungiu - 28 Mar, 2010

În ultimul an, în presa scrisă şi audiovizuală au fost semnalate frecvent cazuri de intoxicaţii cu produse provenind din unele magazine care comercializează plante sau extracte de plante care conţin principii active halucinogene. Pornind de la aceste cazuri, câţiva politicieni au avut o iniţiativă legislativă pentru interzicerea vânzării la liber a acestor produse. Tocmai din aceste motive socotesc util să-mi exprim opiniile personale în legătură cu utilizarea plantelor incriminate.

Pentru o corectă informare voi trece în revistă câteva caracteristici ale acestor plante:

- Argyreia nervosa - este o specie care conţine ergină. Originară din India şi răspândită în toată emisfera sudică, planta conţine în seminţe mai multe substanţe psihoactive. Utilizarea a şapte-opt seminţe mestecate şi înghiţite determină tulburări vizuale cu ochii deschişi, precum şi tulburări auditive care pot dura 4-12 ore. La unele persoane pot apărea greţuri şi vărsături.

- Ibogaina - este o substanţă izolată din scoarţa unui arbore african - Tabenathe iboga, având efecte stimulante posibil halucinogene.

Interesant de remarcat că această substanţă, care nu pare a avea potenţial abuziv, are proprietatea de a scădea dependenţa de droguri (cocaină, morfină, alcool, nicotină). În aceste condiţii credem că ar trebui intensificate studiile pentru utilizarea medicală, şi nu în alt scop, a acestei plante.

- Kawa kawa - planta se numeşte Piper methysticum, face parte din familia piperului şi a fost utilizată în medicina populară, din zona Pacificului de sud, de peste 300 de ani. Adusă şi în ţările dezvoltate, ea este folosită pentru efectele sale relaxante în Germania, SUA, Australia. Dacă în Germania este folosită ca anxiolitic, fără prescripţie medicală, înlocuind diazepamul, în restul ţărilor este utilizată atât ca analgezic (în locul aspirinei şi paracetamolului), cât şi în scopuri recreaţionale. Este interzisă gravidelor, femeilor care alăptează şi bolnavilor cu Parkinson.

- Salvia - varietatea Salvia divinorum este o plantă psihoactivă, originară din Mexic. Frunzele sale, care conţin principiul salvinorină, se mestecă sau se fumează. La doze mari au fost raportate senzaţii de distorsiuni temporale, călătorii în timp şi spaţiu. Se afirmă că fumatul salviei neprocesate duce doar la efecte uşoare, care apar într-un minut şi durează între 5-20 minute. La doze mici pot apărea accese de râs, efecte vizuale, tulburări auditive şi o creştere a percepţiei culorilor. Din această cauză, salvia este considerată un "drog de petrecere". La doze mari se produc, însă, halucinaţii auditive, vertij, experimentarea unei realităţi alternante, disoluţia eu-lui. După intoxicaţia primară rămân efecte reziduale care se manifestă prin senzaţie de calm, de plutire, de căldură, de conexiune cu întregul univers şi creşterea încrederii în sine. Totuşi, nu s-a demonstrat că salvia ar avea proprietăţi psihice sau fizice adictive.

Ciuperci cu proprietăţi halucinogene

Una dintre ciupercile foarte răspândite, atât în emisfera nordică, cât şi în Africa de sud, America de sud şi Australia este Amanita. Se cunosc cel puţin două varietăţi: Amanita muscaria (cunoscută la noi sub numele "pălăria şarpelui") şi Amanita pantherina. Există informaţii că aceste ciuperci erau folosite în ritualurile şamanice, cât şi de către populaţia din Siberia. Consumul acestei ciuperci (aproximativ un gram în stare uscată) determină simptome care apar în 20 până la 120 de minute, efectele putând dura până la câteva zile. Iniţial, se instalează o stare de somnolenţă şi ameţeală, urmate de bună dispoziţie, creşterea activităţii motorii, agitaţie şi halucinaţii. Aceste efecte apar în urma consumului prelungit de cantităţi mici din aceste ciuperci. De remarcat, însă, că dozele mai mari pot determina o intoxicaţie acută, în care apar fenomene neurologice care pot merge de la agitaţie până la comă şi moarte. Fenomenele sunt cauzate de unele principii active din ciupercă, numite muscimol, muscarină şi acidul ibotenic. Deşi s-a crezut, la început, că cea mai importantă toxină este muscarina (descoperită în 1869), s-a observat ulterior că ceilalţi doi agenţi sunt incriminaţi în declanşarea simptomelor sus-amintite. Tratamentul intoxicaţiei este dificil, deoarece pentru muscimol nu există antidot specific. De aceea, se încearcă mai întâi spălătură gastrică, pentru eliminarea conţinutului, diazepam pentru calmarea agitaţiei şi a convulsiilor şi susţinerea funcţiilor vitale. La dozele mici, pacienţii se recuperează complet în 6-8 ore, uneori fiind necesară şi o evaluare psihiatrică, dacă simptomele psihice persistă. Se menţionează în literatură şi un grad de toxicitate cardiacă. Speciile de ciuperci Psylocibe cu varietăţile Psylociba mexicană, Psylociba aeruginosa, Psylociba cubensis (toate prezente în America Centrală) şi Psylociba semilancelata (Europa, Australia, Noua Zeelandă) cuprind în total peste 140 de varietăţi dintre care 80 conţin principii psihotrope. De altfel, Psylociba mexicană este cunoscută şi sub denumirea de "ciuperca sfântă, ciuperca divină, carnea zeilor" şi a fost utilizată de azteci în ritualuri semireligioase încă înainte de anul 1.500 î.e.n. După cucerirea aztecilor de către spanioli a fost interzisă utilizarea ciupercilor sacre, dar consumul a continuat pe ascuns. În anumite cantităţi aceste ciuperci produc halucinaţii auditive şi vizuale şi perturbări profunde în perceperea spaţiului şi timpului. Agenţii activi prezenţi în aceste ciuperci sunt psilocibina şi psilocina (denumită "Rolls-Royce-ul psihodislepticelor"). Cei aflaţi sub efectul acestor substanţe au impresia că îşi amintesc şi conştientizează trăiri uitate din vremuri trecute. Se observă o schimbare profundă a perceperii timpului şi spaţiului. Atenţia este extrem de focalizată, iar uneori subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în mod bizar. Doze de câteva miligrame determină o relaxare psihică şi fizică percepută de subiect ca fiind plăcută. Dozele mari, însă, dau tulburări mult mai pronunţate, în care apar iluzii, activări afective, hipotensiune, greaţă, tremor, creşterea reflexelor osteotendinoase, fenomene care necesită o medicaţie simptomatică. De remarcat că dependenţa fizică şi psihică apar şi dispar repede, iar dacă subiectul ia drogul mai mult de 3-4 ori pe săptămână efectele scad vizibil.

După această trecere în revistă a fenomenelor datorate consumului plantelor şi ciupercilor halucinogene se poate observa că nu există droguri vegetale total lipsite de riscuri şi că orice plăcere are preţul ei. Pe de altă parte, să nu fim ipocriţi şi să ne facem că uităm faptul că societatea plăteşte mult mai scump consumul altor droguri, "legale", cum sunt alcoolul şi tutunul.