Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Elevii ieşeni, învăţaţi de tineri să preţuiască viaţa
▲ La începutul anului 2006, Sectorul „Biserica şi Societatea“ al Arhiepiscopiei Iaşilor a înfiinţat în şcolile, liceele şi parohiile ieşene mai multe cluburi, în scopul de a le oferi elevilor modalităţi plăcute şi constructive şi de a-şi petrece timpul liber, dar şi de a le crea o perspectivă creştină asupra tuturor problemelor care îi aşteaptă de acum înainte ▲ Pe lângă multe alte activităţi prilejuite de anumite evenimente sau sărbători religioase, pe parcursul anului şcolar 2006-2007, cele mai active cluburi de licee, respectiv Clubul Arhitectonicus şi Clubul Energeticus, au colaborat în derularea proiectului antiavort, „Dă şansă vieţii“ ▲ Luni, 11 iunie, a avut loc o dezbatere evaluativă a proiectului, la care au participat partenerii proiectului, profesorii coordonatori şi cei colaboratori, dar şi membri ai celor două cluburi ▲
În scopul de a le oferi elevilor modalităţi plăcute şi constructive de a-şi petrece timpul liber, de a-i ajuta să dezvolte atitudini vis-a-vis de anumite probleme, de a prilejui buna comunicare şi împărtăşire a experienţelor pozitive, de a le crea o perspectivă creştină asupra tuturor problemelor care îi aşteaptă de acum înainte, în anul 2006, Sectorul „Biserica şi Societatea“ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a înfiinţat în şcolile, liceele şi parohiile ieşene mai multe cluburi. Cele 11 cluburi din Iaşi îşi desfăşoară activitatea săptămânal, în coordonarea lor fiind implicaţi profesori de religie, membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, studenţi la teologie sau la alte facultăţi (medicină, litere sau psihologie), seminarişti. După cum ne-a spus pr. Gheorghe Mihăilă, referent în cadrul Sectorului „Biserica şi Societatea“, prin activităţile care au loc, la fiecare întâlnire se urmăresc catehezele, jocurile pentru formarea echipei şi proiectele care să-i implice pe tineri în viaţa socială a şcolii sau a parohiei şi nu numai. „Rolul acestor cluburi constă în crearea unei îmbinări armonioase între şcoală/învăţare şi distracţie. Jocul asigură dinamismul întâlnirilor şi oferă starea necesară pentru a menţine ridicat entuziasmul tinerilor. La sfârşitul fiecărui joc, tinerii sunt ajutaţi să-şi însuşească mesajele care se vor a fi transmise prin aceste activităţi şi să aplice ceea ce au învăţat la cluburi, în viaţa de zi cu zi“, ne-a mai spus pr. Gheorghe Mihăilă. Printre cele mai active cluburi din şcoli sunt cele de la Şcoala „Elena Cuza“ şi Şcoala „Vasile Conta“; la licee amintim Colegiul Energetic „Dimitrie Leonida“ (Club energeticus) şi Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ (Arhitectonicus). Printre cele mai active cluburi din parohii trebuie amintite clubul de la Biserica „Sf. Ap. Toma“ - Alexandru cel Bun - şi clubul de la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ - Bucium. În cadrul activităţilor desfăşurate la cluburi, o atenţie deosebită este acordată tinerilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate sau care provin din familii monoparentale. De exemplu, aceştia s-au bucurat, gratuit, în 2005 şi 2006, de tabăra organizată de Sectorul „Biserica şi Societatea“ la Seminarul „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ şi la Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie“ de la Mănăstirea Miclăuşeni, judeţul Iaşi. Viaţa este mai importantă decât orice Pe lângă multe alte activităţi prilejuite de anumite evenimente sau sărbători religioase, pe parcursul anului şcolar 2006-2007, cele mai active cluburi de licee, respectiv Clubul Arhitectonicus şi Club energeticus, au derulat, în colaborare, proiectul antiavort, „Dă şansă vieţii“. Acesta s-a derulat în parteneriat cu Asociaţia „Primul Pas“ (director Geanina Ungureanu), cu Direcţia Judeţeană de Tineret (director Radu Ursanu), cu Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (preşedinte Margareta Vlad) şi evident cu Arhiepiscopia Iaşilor prin Sectorul Biserica şi societatea (consilier, pr. Constantin Sturzu). În cele două semestre, tinerii s-au adunat în fiecare săptămână, chiar şi de două ori, şi au pus la cale tot felul de modalităţi prin care să se ajute pe ei înşişi, dar şi pe cei de o vârstă cu ei. Au participat la şedinţe de consiliere antiavort sau postavort, au participat la „Marşul vieţii“, organizat în fiecare an, la 1 iunie, de ONG-uri din Iaşi, pentru a susţine dreptul la viaţă a oricărui copil, s-au documentat şi au scris referate pe această temă, pe care le-au prezentat în cadrul unor sesiuni speciale de comunicări. Au scris chiar ei câte o piesă de teatru, pe care au regizat-o şi au pus-o în scenă la Sala „Azur“ a Casei de Cultură a Studenţilor, au realizat o expoziţie de desene la Biserica „Sf. Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ (pr. paroh Neculai Dorneanu). De asemenea, au participat la diverse campanii de informare referitoare la pericolele care pot apărea în urma avorturilor, au participat la conferinţe susţinute de medici sau preoţi, înţelegând din toate acestea că viaţa unui om este mai importantă decât orice, că viaţa unui om este dar de la Dumnezeu şi acesta trebuie preţuit cu orice chip. Aşa se face, că, o dată cu sfârşitul anului şcolar, luni, 11 iunie, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, a avut loc o dezbatere de evaluare a proiectului. La aceasta au participat reprezentanţi ai partenerilor implicaţi în proiect, directorul Colegiului „Gheorghe Asachi“, Anda Tănasă, şi directorul adjunct, Cristian Pravăţ, profesorii din liceu care au colaborat cu profesoarele coordonatoare de proiect, Mariana Mujdei şi Camelia Apopei, şi cu cei aproape 50 de elevi. Atât conducerea liceului, cât şi profesorii şi fiecare dintre parteneri (DJT - finanţator al proiectului, reprezentat de Dana Drăguş, Asociaţia „Primul Pas“, reprezentată de Luminiţa Barta, asistent social, şi SOFR, reprezentată de preşedinta Margareta Vald şi Emilia Chichirău, de la maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi) şi-au exprimat mulţumirea vis-a-vis de rezultatele de până acum, declarându-şi sprijinul în continuare. Prin activităţile clubului, copiii vin în contact cu viaţa reală În urma discuţiilor, s-au schiţat câteva concluzii care subliniază că activităţile clubului urmăresc promovarea valorilor creştine, deşi elevii nu desfăşoară activităţi numai din perspectivă religioasă; în urma unor astfel de activităţi, copiii se detaşează de învăţământul clasic şi vin în contact cu viaţa reală şi cu problemele societăţii de astăzi, învăţând să dezvolte atitudini şi să caute soluţii la probleme cotidiene; elevii sunt puşi în faţa situaţiei de a alege ce e mai bine pentru ei şi pentru colegii lor; învaţă să facă fapte bune şi să se se apropie de Biserică. „Mă număr printre elevii care au participat încă de la început la activităţile clubului şi de atunci încercăm să rezolvăm problemele pe care ni le-am propus. Pot spune că în urma acestei experienţe am învăţat că viaţa contează mai mult decât orice şi pentru viaţă, vârsta pe care o avem noi contează foarte mult. Consider că nu se poate preţui mai bine decât prin activităţile pe care le-am făcut şi prin comunicarea cu celălalt. Vin aici pentru că îmi place, pentru că am mai avut şi eu nişte probleme în familie, care m-au determinat să vreau să fac un bine celorlalţi“, ne-a spus Mihai Andrieş, elev în clasa XI-a la Colegiul „Dimtirie Leonida“. La sfârşitul întrunirii de luni, profesoarele de religie coordonatoare au oferit elevilor dimplome care să ateste activitatea lor cadrul proiectului „Dă şansă vieţii“ şi, în general, în toate acţiunile iniţiate de cluburi. Şi profesorii colaboratori au primit diplome de onoare. Ca şi în luna februarie, când au fost premiaţi cei mai buni autori de referate despre avort, dna Emilia Chichirău, a oferit tinerilor care au jucat în piesele de teatru „Dă şansă vieţii“ şi „Nelinişte“ premii consistente pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor, cel mai bun regizor şi cel mai bun textier. Premiile au fost acordate din partea SOFR, cu sprijinul formaţiunii politice pe care o reprezintă. ▲ „Spectactori pentru non-discriminare“ Club Energeticus s-a înfiinţat în februarie 2006 şi este coordonat de profesoara de religie Camelia Apopei, până în prezent desfăşurând mai multe activităţi ca: donaţii de bunuri (alimente şi haine) şi susţinerea unor programe artistice la Căminul de bătrâni „Constantin şi Elena“ din Iaşi, expoziţie de desene lucrate de un elev bolnav de SIDA la Centrul de Plasament Galata, expoziţie de felicitări cu ocazia Zilei de 8 martie, donaţii de haine şi alimente la Centrul „Maternus“ Galata; donaţii de bunuri şi susţinerea unui program artistic la Centrul de plasament Gulliver în mai multe rânduri; donaţie de bani pentru persoanele sinistrate, prin intermediul bisericii „Sf. Nicolae“ (Socola); participare la Campania pentru Educaţie „Toţi copiii au nevoie de un profesor“ etc. Începând cu luna septembrie a anului şcolar 2006-2007, Club energeticus a derulat Campania de informare „Învaţă să fii politicos!“ prin colaborarea medicului şcolar, a medicului stomatolog, a psihologului şi a bibliotecarului şcolii. „La 14 decembrie 2006, elevii membri ai Club energeticus au spus «Nu» discriminării în cadrul proiectului naţional «Spectactori pentru non-discriminare», desfăşurat la Iaşi prin Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară. La 19 decembrie 2006, elevii de la Club energeticus au vestit apropierea sărbătorilor «Naşterii Domnului» la Centrul Maternal «Maternus» din Iaşi, unde s-au întâlnit cu reprezentantele SOFR. la 1 mai, împreună cu elevii de la Clubul Arhitectonicus, am mers la Cetăţuia, unde a avut loc o campanie de ecologizare“, ne-a spus Camelia Apopei. ▲ „Promovăm un stil de viaţă armonios în cadrul familiei“ Clubul Arhitectonicus care are ca membri activi în jur de 20 de elevi (însă la unele activităţi participă chiar mai mulţi) s-a înfiinţat în noiembrie 2006 şi este coordonat de profesoara de religie Mariana Mujdei. Principalul proiect derulat anul acesta este „Dă şansă vieţii“. Pe lângă acesta, în decembrie, datorită unei bune colaborări cu Centrul de Mediere şi Securitate comunitară, clubul a desfăşurat o activitate pe tema nondiscriminării etniei rromilor. Tinerii au realizat o piesă de teatru pe tema nondiscriminării, în care personajele pe care le-au interpretat erau de etnie rromă. „Prin aceasta, ei au înţeles că trebuie să se accepte unul pe celălalt şi că fiecare are dreptul la o viaţă normală, are dreptul să fie acceptat în societate, indiferent de religie sau etnie. Înlăturăm, prin activităţile clubului, şi tentaţiile vicioase ale vârstei adolescenţei şi, totodată, încercăm să le promovăm un stil de viaţă sănătos şi armonios în cadrul familiei. Am avut chiar o elevă din clasa a X-a care a venit să-mi spună că ea a făcut deja avort şi cum o pot ajuta. Se ştie că după avort orice persoană suferă nişte traume. Spunea că nu poate să se adreseze părinţilor pentru că aceştia i-au oferit o educaţie foarte strictă. Şi atunci am îndrumat-o să meagă la preoţi, la ONG-uri care se ocupă cu astfel de consilieri, aşa cum este «Primul Pas». Este foarte important de precizat că elevii sunt cei care propun soluţii“, a declarat Mariana Mujdei. O altă activitate s-a desfăşurat de ziua Europei, 9 mai. Prin acţiunea concurs „Tinerii spre Europa“ s-a promovat o campanie de informare referitoare la semnificaţia Zilei Europei şi la valorile europene pe care tinerii trebuie să le accepte, având în vedere şi parteneriatele internaţionale care există astăzi la nivel de şcoli. S-a mers, de asemenea, în vizită la centrele de plasament pentru a-i sensibiliza pe tineri şi pentru a le întări convingerea că sunt oameni care trăiesc în condiţii mult mai dificile decât mulţi dintre ei.