Forţa de a te opune teribilismului vine din suflet

Am început, în numerele trecute, o radiografie a problemelor cu care tinerii se confruntă în societatea actuală, încercând, împreună cu ei, să realizăm un tablou cât mai obiectiv şi realist al motivelor pentru care se optează pentru un mod de comportament ce nu este, întotdeauna, conform cu etica, morala şi bunele practici creştine. Discutând cu tinerii despre motivele pentru care unii dintre ei aleg modul violent de manifestare ca reacţie la nemulţumirile pe care le acumulează acasă, în familie, la şcoală, în societate, am ajuns la un subiect la fel de fierbinte, teribilismul. De ce unii dintre tineri sunt teribilişti şi cred că această atitudine îi face superiori?

Specialiştii în psihologie ar răspunde la întrebarea de mai sus că teribilismul este un comportament prin care tânărul doreşte şi simte că trebuie să iasă cumva în evidenţă, să fie "important", această tendinţă manifestându-se concomitent cu o căutare a "propriei identităţi", o încercare de formare prea rapidă, din păcate, a propriei structuri de personalitate. Este o încadrare cuprinzătoare, dar insuficient de elocventă din punctul de vedere al unei abordări creştineşti ce va ţine întotdeauna seama şi de suflet, dar mai ales de raportarea acestuia la Dumnezeu, la Biserică, la o moralitate şi etică creştină ce nu a dat greş în evaluări şi analize.

Se vorbeşte foarte des de ieşirile comportamentale teribiliste ale unor tineri, discuţiile fiind legate, în special, de teribilismul la volan al unor foarte tineri şoferi, care profită de maşinile puternice ce le cad în mâini şi se dezlănţuie. Tocmai despre această "poftă nebună" de a te dezlănţui este vorba. Dar ea nu se manifestă doar pe şoselele ţării, acte de teribilism întâlnindu-se şi în familie, la şcoală sau în alte medii sociale.

Buna educaţie a copiilor stă în răbdarea părinţilor

"Cred că o parte importantă din vină o avem şi noi, părinţii, pentru că suntem preocupaţi, în primul rând, să asigurăm condiţiile materiale ale copiilor noştri şi nu observăm schimbările prin care aceştia trec. Atât eu, cât şi soţul, lucrăm de dimineaţă, de la 8:00, până seara şi comunicăm foarte puţin cu cei doi copii. În weekend, recuperăm, dar insuficient", ne-a mărturisit o mamă a doi adolescenţi, care recunoaşte că are doi copii înţelegători, dar uneori îi simte că sunt mai apropiaţi de colegii şi prietenii lor decât de ea, fiind conştientă de faptul că atunci când copilul se apropie de un străin există pericolul însuşirii şi săvârşirii unor fapte antisociale, cum sunt fumatul, consumul de alcool, de droguri, agresivitatea faţă de cei din jur. "Anturajul îşi va pune amprenta pe personalitatea lui. Dacă noi nu vom şti să-i ascultăm şi să avem răbdare cu copiii noştri, nu doar să le dăm directive fără explicaţii, cu siguranţă că ei vor căuta răspunsuri în afara familiei şi îşi vor dezvolta personalitatea în funcţie de ceea ce anturajul, gaşca, strada le vor oferi şi vedem limpede de ceea ce au parte în stradă - libertinaj şi acte de teribilism, care uneori se pot dovedi ireparabile", crede şi Anton Popescu, un tânăr tată al unui băiat de 10 ani, de a cărui educaţie este preocupat în mod deosebit.

Nu te poţi afirma prin acte teribiliste

Consecinţele unor acte de teribilism sunt, de asemenea, cunoscute foarte bine: abandonul şcolar, consumul de tutun, alcool şi droguri, "inconştienţa" la volan, toate acestea ducând cel mai adesea la ruperea legăturii cu familia şi societatea, ba chiar şi la suicid sau ajungerea după gratii.

Am dorit să aflăm câteva păreri de la elevii unui liceu aflat în centrul Capitalei, tinerii adolescenţi din clasa a X-a ai Liceului "George Călinescu" din Bucureşti fiind foarte deschişi dialogului şi atenţi, în acelaşi timp, la fenomenele ce se succed în mediul lor. Alexandru G. este de părere că tot mai mulţi elevi sunt atraşi şi cad pradă acestui fenomen, teribilismul, tocmai pentru că dorinţa de afirmare este atât de mare, încât felul în care se realizează contează mai puţin. Anca B. este de părere că "teribiliştii se gândesc, într-un fel sau altul, doar la persoana lor, sunt foarte egoişti şi vor să pară extraordinari sau, cum ar spune anumite persoane, "wanna be" (vor să fie - şi nu sunt)… Anca are sentimentul că este o "junglă" a tinerilor. "Dacă nu eşti aşa cum se cere, eşti imediat exclus din orice grup la care ai vrea să iei parte, ori iei parte deja… Cu alte cuvinte, tinerii încep de "mici" să "se mănânce" unii pe alţii. Pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu acest curent, totul devine un coşmar. Dar până la urmă, aceştia sunt paşii pe care viaţa ne face să îi păşim; aşa decurg lucrurile, citând o vorbă americană: "In or Out. No middle ways" ( "Eşti în sau afară. Fără drumuri de mijloc")… Teribiliştilor nu le poţi face nimic; nu le poţi schimba mentalitatea, cel puţin nu până şi-o schimbă ei, dar asta nu înseamnă că este un lucru bun. Este modalitatea lor de a trece prin vârsta tinereţii", consideră Anca. Şi Mădălina I. crede că teribiliştii "doresc să iasă în evidenţă într-un mod extravagant, neluând în seamă faptul că în urma lor produc adevărate dezastre".

Libertatea de a spune Nu

În adoptarea unui comportament teribilist, un rol negativ îl pot avea şi anturajul unui tânăr, mediul şi prietenii cu care îşi petrece timpul. Ioana R., de 17 ani, dintr-o clasă terminală a aceluiaşi liceu, s-a apucat acum un an de fumat, "din curiozitate", după cum ne-a mărturisit, şi acum spune că nu poate renunţa la ţigări. "Sunt conştientă că îmi fac rău, dacă nu acum, în timp sigur vor apărea probleme, însă m-am obişnuit cu fumatul şi am impresia, falsă - ştiu, că fumatul te linişteşte atunci când eşti stresat. Din contră, de când fumez sunt mult mai agitată şi rezultatele mele la şcoală nu mai sunt aceleaşi". Există şi mulţi elevi care sunt împotriva fumatului activ şi pasiv, căci nu găsesc nici o plăcere în acest lucru. Roxana T., de 18 ani, nu a fumat niciodată şi este împotriva fumatului. "Mi se pare o mare prostie. Nu văd de ce te-ai apuca de fumat, întrucât nu ai nici un avantaj." Roxana crede că pe mulţi i-a convins anturajul, însă nu este o condiţie.

Din discuţiile cu elevi ai Liceului "George Călinescu" din Capitală, am putut trage concluzia că cea mai eficientă şi sigură cale de a forma un caracter şi de a corecta un comportament teribilist este aceea de a lucra zilnic la câştigarea încrederii tinerilor adolescenţi, prin cunoaşterea şi înţelegerea particularităţilor vârstei şi prin abordarea unei căi diplomatice de comunicare părinţi-copii, profesori-elevi, dar mai ales prin oferirea unei inimi deschise, iubitoare, lipsită de judecată neiertătoare şi de cruzimea pe care viaţa ne-o imprimă uneori în suflet, fără voia noastră.

Ce este de făcut?

Nu putem găsi o reţetă universal valabilă, ne-a spus părintele Valentin Temeş, slujitor la Capela "Sfântul Nectarie Taumaturgul" a Spitalului Witing din Bucureşti şi profesor de religie la Liceul "George Călinescu", întrucât cazurile sunt diferite, iar persoanele sunt unice. Însă ştim că noi toţi suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să tindem la asemănarea cu El şi că datorită Lui avem viaţă. Pornind de la îndemnul Domnului Iisus Hristos "Fără mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5), singura noastră şansă este de a ne întoarce faţa către Dumnezeu şi a ne ruga pentru aceşti tineri, încercând să schimbăm ceea ce am greşit în atitudinea faţă de ei şi să le explicăm inutilitatea gesturilor lor. "Cu siguranţă că dacă vom avea credinţă, vom reuşi, aşa cum mama Fericitului Augustin s-a rugat pentru acesta până ce rebelul Augustin a devenit Fericitul Augustin. Noi nu trebuie să ne depărtăm de aceşti tineri, ci să încercăm să-i apropiem. Acest lucru ne îndeamnă şi Sfântul Grigorie Teologul, spunându-ne: "Ceea ce nu îmbrăţişezi nu poţi vindeca!""