Ne întrebăm adesea: oare e bine ce facem cu tinereţea noastră? Suntem, într-adevăr, pe drumul cel bun? Vom reuşi în viaţă? Suntem tineri şi ne dorim foarte mult, uneori imposibilul, dar, când eşti tânăr, imposibilul nu e o limită, ci o provocare. Aşa cum o provocare este să şi vorbim despre noi, tinerii acestor timpuri, să privim, cu luciditatea şi discernământul vârstei, încă fragede, la mutaţiile pe care le simţim în modul de gândire şi acţiune al generaţiei noastre.
Despre schimbările de mentalitate ale generaţiei tinere, despre cum gândeau adolescenţii de ieri şi cum ar dori să trăiască tinerii de azi, despre întrebările şi neliniştile pe care le au tinerii începutului de mileniu al treilea se vorbeşte prea puţin. Tocmai de aceea, am unit în aceste rânduri păreri şi impresii ale unor tineri ce activează în domenii diverse, au profesii diferite. În urma unor astfel de discuţii ne dăm seama că mental, sufleteşte, ne izbim zilnic de aceleaşi probleme cărora, prin metode diferite, dar având acelaşi scop, trebuie să le facem faţă şi să încercăm să ne construim un viitor.
Ce ne dorim de fapt? Zilnic, visăm la ceva de care nu suntem siguri că, în momentul în care s-ar transforma în realitate, ne-ar aduce şi satisfacţiile pe care le dorim. Unul dintre efectele globalizării este şi extinderea dorinţelor noastre spre o multitudine de posibilităţi. Cunoaştem şi vedem foarte multe, pe o orizontală trasată de procesul secularizării, şi ne dorim şi mai multe. Tocmai de aici provine şi gradul tot mai ridicat de dezorientare al tinerilor - nu mai ştiu ce să aleagă din multele, variatele şi atractivele oferte ale unei pieţe tot mai globalizate. De aici şi schimbarea bruscă a mentalităţilor între generaţii apropiate ca vârstă.
Ne propunem adesea idealuri care nu ne zidesc
Până acum, părerile sunt unanime - ne dorim foarte mult şi ajungem să realizăm tot mai puţin, roadele muncii noastre sunt din ce în ce mai sărace. De ce? Pentru că ne propunem, de cele mai multe ori, idealuri care nu ne zidesc, nu ne clădesc temeinic, ci se zdrobesc la o uşoară adiere de schimbare. Astăzi, conform mentalităţii comune, orice băiat trebuie să ajungă manager de succes, miliardar şi nu doar "de carton", fotbalist, iar moda este ca fetele să se viseze fotomodele, prezentatoare TV, cântăreţe sau "vedete" ale lumii mondene, "lume" cu care suntem agasaţi zi de zi pe micile ecrane şi pe primele pagini ale ziarelor care tronează pe tarabele distribuitorilor de presă. Şi s-a ajuns aici nu din pricina entuziasmului tinereţii, când, aşa cum spun bunicii noştri, credem că tot ce zboară se mănâncă, ci din pricina faptului că suntem o generaţie educată mai mult în faţa televizorului decât în duhul dumnezeiesc al Bisericii şi în liniştea şi blândeţea familiei creştine. Nu este un lucru greşit să avem dorinţe şi năzuinţe înalte, însă nu unele lipsite de realitate şi de folos pentru viaţa noastră. Şi ne este uşor să visăm cu ochii deschişi pentru că suntem şi stimulaţi prin cultul personalităţii cu care suntem injectaţi adesea: "fii popular, fii provocator, fă-te remarcat" - acestea sunt îndemnuri "inteligente" şi "la modă".
A venit vremea să avem şi păreri bune despre tinerii noştri
Specialiştii în ştiinţele educaţiei consideră că trebuie să avem mai multă încredere în viitorul copiilor noştri şi mai ales să avem şi păreri bune despre tinerii noştri. Studiile ultimilor ani arată că adulţii nu mai au o părere bună despre tineri, considerând că sunt pe o pantă greşită şi comportamentul lor este, de multe ori, indecent şi depăşeşte graniţele bunului-simţ. Dar nu putem transforma dialogul între generaţii într-un război al orgoliilor. Şi chiar dacă ne izbim de aşa-numitele cauzalităţi, cum ar fi că educaţia e de vină sau că porneşti din familie şi societate cu ideea preconcepută de a face carieră, de a atinge un standard de viaţă, fără de care nu poţi fi întreg, nu poţi avea o familie şi, peste toate, concluzia "majoră" că s-a schimbat lumea, nu putem rămâne blocaţi în "conflictul generaţiilor" şi construi o demonstraţie pe baza acestor ipoteze. "Trecerea bruscă de la comunism la capitalism a "schilodit" societatea românească. Fără nişte repere morale elocvente, fără o societate civilă bine conturată, tânărul cade pradă nonvalorilor care iau locul vidului lăsat de comunism. Fiecare individ şi-a construit propria lui "societate" care intră în conflict cu masa. Contrar părerilor generale, globalizarea şi Uniunea Europeană au tendinţa de a produce o anumită formă de segregare în societatea noastră. Societatea de turmă, de care se temeau gânditorii secolului al XIX-lea, se vede creionată în ţara noastră. Sub o formă mult mai hidoasă, a unei societăţi ţintuite de piroanele globalizării şi, în acelaşi timp, ale "diversităţii" promovate de Uniunea Europeană. Tânărul român se simte captiv într-un "purgatoriu" spiritual. Nu ai cum să nu te simţi abandonat într-o societate aflată în derivă şi în căutarea unei noi identităţi. Biserica are un rol vital şi se poate constitui într-un vector catalizator al societăţii româneşti. Şi de aici, din Biserica Ortodoxă strămoşească, se pot începe reconstrucţia şi readucerea normalităţii şi bunul-simţ în societatea românească", ne-a declarat Andrei Ghiţă, de 27 de ani, jurnalist şi politolog.
Dorinţa de sincronizare cu lumea modernă
Cristina Pană, o tânără de 21 de ani, studentă la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, consideră că tinerii contemporani s-au înstrăinat mult de Dumnezeu şi nu resimt această îndepărtare ca o lipsă acută, nu îşi asumă acest act al individualizării excesive şi al izolării într-o lume materială, egoistă şi mult prea arogantă. "Se manifestă azi, sub masca globalizării, o dorinţă de sincronizare şi unificare cu lumea modernă evoluată, care a uitat însă ce înseamnă să privească în sine pentru a se regăsi, să îşi caute propria identitate în încercarea de a dobândi virtuţile care să îi încununeze destinul. Hristos Mântuitorul nu ne-a interzis niciodată nimic: Dumnezeu ne-a lăsat darul libertăţii şi al raţiunii tocmai pentru a fi conştienţi de fiecare alegere pe care o facem şi pentru a ne-o asuma aşa cum se cuvine. Dumnezeu ne-a dat doar o infinită dragoste şi preţuire şi libertatea de a alege. Am ştiut oare să facem alegerea cea dreaptă?"
Cum ne construim veşnicia
"Trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinţe cugetătoare, fiinţe nobile şi ne-a hărăzit fericirii veşnice. Trebuie să ne străduim - e interesul nostru! - să moştenim fericirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea. Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit. Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică, noi nu facem nimic? Căci ştim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieţii pe pământ, să înceapă veşnicia. Iar veşnicia poate să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înşine". (părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos)
