Ne izbim tot mai mult de atitudini radicale atunci când este vorba de manifestarea credinţei, mai ales în Europa Occidentală. Discursuri care incită la ură sau chiar la crimă, replieri defetiste marcate de accente apocaliptice sau lipsa de orientare socială sunt doar câteva caracteristici ale anumitor categorii de manifestare religioasă din Occidentul european.
Într-o declaraţie recentă făcută pe un canal de televiziune suedez, imamul de Rinkeby (un cartier al capitalei suedeze) a declarat public că pentru cei apostaţi de la islam pedeapsa cea mai adecvată este moartea.
Apostazia în islam
Această luare de poziţie publică împotriva apostaţilor de la islam vine pe fondul unor alte emisiuni, prezentate la acelaşi post de televiziune, şi care au avut ca temă descrierea şi popularizarea misiunii de evanghelizare întreprinsă de un grup de somalieni creştini în cartierul mai sus amintit.
Un alt caz, de această dată petrecut în Franţa, a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor locale în primăvara acestui an. În localitatea Toulon, din sudul Franţei, justiţia a decis expulzarea imamului responsabil al comunităţii musulmane din zonă. Motivele invocate de judecători au fost violenţa limbajului, precum şi caracteristicile anti-occidentale ale discursurilor liderului religios: îndemnuri la luptă contra creştinilor, devalorizarea imaginii societăţii moderne şi a valorilor sale democratice şi sociale. Incitările repetate la violenţă, precum şi accentul obsesiv pus pe rolul "djihadului" au tras un semnal de alarmă puternic. Justiţia franceză a replicat dur, hotărând expulzarea respectivului imam. Declaraţia ministrului de interne francez este relevantă în acest sens: "Republica franceză respectă şi asigură libertatea religioasă, indiferent de credinţă, rasă sau orientare socială. Însă, în momentul în care un discurs religios predică ura şi crima, considerăm că este de datoria noastră să punem capăt unor astfel de atitudini periculoase". Decizia ministerială de "expulzare în urgenţă" a fost executată imediat după ce justiţia s-a pronunţat la rândul ei în acest sens.
Frica de Europa
Cazuri de incitare antisocială au loc nu numai în spaţiul musulman. O serie de mesaje care circulă pe internet, provenite din spaţiul crestin-ortodox, îndeamnă la lupta contra prezenţei României fie în structura NATO, fie în Uniunea Europeană. Pactizarea cu aceste structuri ar fi, în opinia autorilor respectivelor anunţuri, o apostazie mascată, care poate fi reparată doar prin excluderea din sânul Bisericii a celor care aderă la astfel de poziţionări politice. Mesajul antieuropean este îmbrăcat într-o haină apocaliptică bine argumentată care, deşi nu prezintă aceleaşi nuanţe violente ca discursurile imamilor amintiţi mai sus, reprezintă incitări mai mult sau mai puţin voalate la destabilizare.
Sfântul Grigorie Palama şi tensiunile politice din timpul său
Este interesant să observăm un pic atitudinea Sfântului Grigorie Palama în faţa tensiunilor politice şi sociale din timpul său. La o lectură atentă a operelor sale, nu observăm nici incitare la ură religioasă şi nici vreun accent apocaliptic îndreptat contra contemporanelor alianţe politice sau militare, care păstrând proporţiile, nu erau cu nimic mai prejos, cel puţin la nivel de proiecţie şi de idee, decât situaţiile politice şi militare din zilele noastre. Luptele erau mai mult sau chiar la fel de sângeroase, alianţele politice şi militare erau poate la fel de des-creştinate, iar ameninţarea pierderii identităţii creştine era şi atunci destul de prezentă. Ce spune însă Sfântul Grigorie în prima Omilie, rostită la instalarea sa în Tesalonic? Oraşul fusese devastat de lupte interne, oamenii erau la capătul puterilor, crimele ajunseseră un fapt obişnuit, iar vinovaţii nu erau tot timpul traşi la răspundere: "Suntem fraţi cu toţii întrucât provenim din unul şi acelaşi Domn şi Creator pe Care ni L-am câştigat ca Tată comun. Dar această fraternitate o avem comună şi cu natura lipsită de raţiune şi simţire. Noi însă suntem fraţi, unii cu alţii, ca fii ai lui Adam şi ca unii care singuri suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Lucrul acesta ne e comun nouă şi tuturor neamurilor. În mai mare măsură însă suntem fraţi noi, întrucât ne-am născut şi locuim în acelaşi ţinut, dar mai ales pentru că avem aceeaşi Biserică drept mamă şi avem aceeaşi evlavie, al cărei începător şi desăvârşitor este Hristos, Fiul natural al lui Dumnezeu, Care a binevoit să ne fie nu numai Dumnezeu, dar şi Frate şi Tată. Mai mult: El, Hristos, este capul care ne adună într-un singur trup pe toţi şi ne face să fim membre atât unii altora, cât şi ale Lui". Nu găsim nici un accent defetist şi nici vreo incitare la adăpostire de tăvălugul apocaliptic provocat de mai-marii vremii sale. Teocentrismul viziunii Sfântului Grigorie Palama este net superior şi incomparabil cu declaraţiile iritate ale anunţurilor ortodoxe apocaliptice care invadează internetul. Nu mai vorbim de faptul că nu există grad de comparaţie cu declaraţiile şi îndemnurile la ură ale unor lideri musulmani, despre care am amintit la începutul articolului.
Sfântul Grigorie Palama este foarte conştient că una dintre cauzele dezbinărilor sociale şi ale intervenţiilor militare este lucrarea păcatului: "Dar, strecurându-se ura între noi prin conlucrarea celui rău, şi izgonind dragostea - asaltându-ne el nu o dată, ci de mai multe ori - şi desfăcând unirea cea dintre noi şi cu Dumnezeu, realizată prin dragoste - nu numai că desface unele de altele părţile componente ale cetăţii, dar le şi opune ca vrăjmaşe pe unele altora, pune-n mişcare fracţiunile politice, răscoalele, neorânduielile şi tumulturile nesănătoase, face din cetăţeni duşmani, dă cetăţii noastre înfăţişarea unei cetăţi ocupate de inamici, ridicând-o într-un chip vrednic de milă, contra ei însăşi şi făcând-o primejdioasă şi duşmană ei însăşi. Astfel că ea, în starea aceasta primejdioasă ia înfăţişarea unei enigme. Căci cine sunt oare cei ce năvălesc asupra cetăţii, răstoarnă casele, jefuiesc bunurile din ele, percheziţionează cu furie sălbatică pe stăpânii lor şi asmută în chip nelegiuit şi inuman contra lor? Oare nu înşişi locuitorii cetăţii? Nu este oare a acestora şi furia năprasnică şi strigătul, şi atacul şi năvala? Şi iarăşi, oare nu cei ce locuiesc cetatea aceasta sunt cei cu ajutorul cărora ea s-a bucurat de atâtea bunuri? O, ce durere! O, ce înfricoşată nenorocire! Cetatea se ridică cu război contra ei însăşi, se loveşte pe sine însăşi, se calcă pe sine în picioare, e doborâtă cu propriile mâini, piere prin propriile fapte de ruşine, după ce oamenii de frunte au fost ucişi şi au ajuns la conducere cei de jos, cei răi. Oare boala aceasta care vă atinge pe voi nu-i mai rea decât aceea a paraliticilor de care vorbeşte Evanghelia? Oare nu-i cu mult mai rea şi mai dăunătoare viclenia decât lenea?"
Sfântul Grigorie nu se opreşte însă la constatarea faptelor. Nu trimite în infern şi nu se panichează în faţa ororilor produse de război. Este conştient că aşezarea lumii acesteia este tributară unui alt duh decât cel al Evangheliei. Însă nu se mulţumeşte, precum mulţi autori de îndemnuri antisociale din zilele noastre, doar să critice sistemul şi să îndemne la repliere defetistă marcată de panică apocaliptică. Iată unul din îndemnuri, care poate fi valabil şi pentru cei care văd la fiecare pas un complot contra credinţei: "Dar să nu vă dezgustaţi ascultând acestea; căci vorbindu-vă n-o fac ca să vă ocărăsc, ci pentru ca, dându-vă seama de boală, acum când ajutaţi de neplăcerile ei aţi devenit prudenţi, să cercetaţi cauza care v-a făcut să vă îmbolnăviţi, şi apoi să doriţi însănătoşirea, căutând cu ardoare s-o câştigaţi şi s-o păstraţi, Dumnezeu fiind Cel Ce v-o dăruieşte şi v-o întăreşte, cum a făcut şi cu paraliticii aceia".
