Hirotonire şi „-ism“

În acest an, pe 15 mai, lumea creştină a asistat la o premieră controversată: dioceza episcopală din Los Angeles a hirotonit pentru prima dată o femeie de orientare homosexuală, în persoana lui Mary Douglas Glasspool. În acest context, episcopul de Los Angeles a declarat: "Am ales nu doar o femeie, ci o femeie care este pe deplin femeie".

Ea a fost aleasă episcop-vicar al diocezei de Los Angeles a Bisericii Episcopale, deşi recunoaşte public că are ca partener de viaţă încă din 1988 tot o femeie. Astfel, a devenit al doilea caz de episcop homosexual din Statele Unite ale Americii, după V. Gene Robinson, hirotonit în 2003 episcop de New Hampshire. Biserica Episcopală din Statele Unite ale Americii face parte din Anglican Communion (Comunitatea Anglicană), motiv pentru care Biserica Anglicană a intrat într-un proces de dezbatere, gândindu-se să rupă comuniunea cu Biserica Episcopală din SUA, care se consideră mai degrabă o Biserică protestantă decât una catolică. Ea păstrează teologia anglicană, dar s-a separat de Biserica Angliei odată cu Revoluţia Americană pe considerente pur politice, nedorind să jure credinţă regelui Marii Britanii, care este şi şeful Bisericii. Evenimentul şocant pentru lumea creştină nu s-a petrecut întâmplător în Biserica Epicopală din Statele Unite. Astfel, după ce în 1974 au hirotonit prima femeie preot, la 14 iulie 2009 membrii conducerii aceleiaşi Biserici au votat inclusiv accesul gay-ilor şi lesbienelor la hirotonie. Înainte de a fi o problemă teologică, este mai degrabă o problemă de antropologie politică, tributară feminismului şi altor mişcări care se luptă pentru drepturile minorităţilor.

Femin(-)ism(-)ul

Inspirate din ideile socialiste de după Revoluţia Franceză, mişcările feministe s-au revendicat de-a lungul timpului din stânga revoluţionară, pentru ca în secolul al XX-lea să se întâlnească cu liberalismul pe terenul exaltării libertăţii umane. Astfel, feminismul, ca orice "-ism" cu miros ideologic, propune un set de valori şi acţiuni fabricate în laboratoarele gândirii. Printre revendicările mişcării feministe amintim: dreptul de a face avort, dreptul de a studia şi de preda în universităţi, plată egală cu a bărbaţilor la muncă egală, inculparea hărţuirii sexuale, accesul la orice meserie etc. Socialiştii feminişti au interpretat subjugarea femeii de către bărbat ca o continuare a luptei de clasă din discursul marxist, considerând chiar şi căsătoria ca fiind un mod tipic al societăţii patriarhale de a supune femeia. Revendicările oneste ale femeilor au fost atinse, de altfel, abia foarte târziu de către societăţile moderne. Astfel, prima dată când li se recunoaşte femeilor capacitatea de a vota este în 1869 în statul american Wyoming.

Teologia feministă

Dorinţa femeilor de a fi văzute şi tratate în toate domeniile ca fiind absolut egale cu bărbaţii a pătruns şi în Biserici sub forma teologiei feministe, care debutează ca un strigăt după dreptate şi ca o viziune asupra reînnoirii ordinii sociale patriarhale, în care femeia era localizabilă doar în gospodărie. Istoric, feminismul teologic îşi are originea în secolul al XVII-lea, fiind iniţiat în mediile socialiste revoluţionare. Răspândirea puternică a mesajului anabaptiştilor, al sectelor puritane etc., cum că oricine poate interpreta Sfânta Scriptură, deci chiar şi femeile, a făcut ca vocea acestora să fie mult mai ascultată în spaţiul public. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, aceeaşi fuziune între o teologie nonconformistă (neo-protestantă) şi reformele sociale a creat cadrul oportun pentru ca femeile să dobândească abilităţile necesare în leadership-ul politic şi organizaţional. Aceste femei nu s­au luptat doar pentru abolirea sclaviei sau introducerea votului universal indiferent de sexe, ci şi pentru distrugerea a ceea ce numeau o "cultură a obedienţei". Se considera că amprenta pusă de religie asupra culturii şi tradiţiei europene a făcut ca societăţile să devină androcentrice. Cu alte cuvinte, a fi om era echivalent cu a fi bărbat.

Un alt element esenţial pentru teologia feministă a fost înţelegerea păcatului. Dacă bărbaţilor li se recomandau de către Biserică smerenia şi supunerea ca antidot pentru păcat, femeile se considerau deja în posesia acestor virtuţi prin supunerea lor de către bărbaţi în căsnicie. Cu alte cuvinte, pentru femei echivalentul păcatului erau dorinţa de independenţă şi autodeterminarea (dispunerea de propriul eu). Prin analogie poate fi interpretată şi chestiunea rasismului: păcatul de a-i urî pe negri este practic impus de considerente politice sau sociale, nefiind o culpă personală.

Preluându-se o astfel de logică, la care, după 1945 s-au adăugat în societăţile nord-americane şi vest-europene şi inovaţiile tehnologice, cum ar fi descoperirea şi perfecţionarea a noi metode de contracepţie, mişcările feministe produc în mediile universitare anglo-saxone mugurii unei teologii scrise pentru a folosi nu în primul rând mântuirii, ci nevoilor de emancipare a femeilor. Unele Biserici s-au aliat cu teoriile dominante ale vremii şi au adus în societate noi argumente în favoarea justiţiei sociale. Primele lucrări de teologie feministă - Valerie Saiving - "The Human Situation: A Feminist View" (1960), Mary Daly - "The Church and the Second Sex" (1968), au devenit rapid foarte citite şi influente. Dacă unii autori ca Dorothee Sölle au încrucişat feminismul cu o citire materialistă a Bibliei şi existenţialismul liberal protestant, alţi teologi anglo-americani ai anilor â60 - â70 au fost inspiraţi de teologia eliberării din America Latină, tributară la rându-i progresismului romano-catolic. Inspirată din doctrina socială marxistă, teologia eliberării s-a concentrat astfel asupra problemelor săracilor, răscumpărarea acestora în istorie şi rolul nu tocmai exact al Bisericii de a aduce Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Deviza teologiei eliberării - "Dumnezeu îi preferă pe cei săraci!" - s-a aplicat şi luptei pentru emanciparea femeilor.

Bisericile şi femeia

Rapidele schimbări sociale şi politice le-au făcut pe femei să iasă din gospodărie şi să-şi asume roluri care în mod tradiţional nu erau exercitate de ele. Plecându-se de la premisa că "nu există o eliberare totală fără eliberarea femeii din societate", mişcarea de emancipare a femeilor însoţeşte emanciparea societăţilor de sub tutela sistemelor politice autoritare. Pentru că egalitatea bărbatului cu femeia a fost ignorată în istorie, iar Dumnezeu nu face diferenţa între cele două sexe, s-a ajuns la concluzia că este necesar ca şi femeile să participe la celebrarea cultului şi la conducerea Bisericii.

Identificând greşit instituţiile religioase şi sistemele teologice ca fiind surse culturale ale opresiunii politice, teologia feministă îşi pierde astfel orice urmă de adevăr revelat şi se apropie cu paşi grăbiţi de improprierea diferitelor "-isme" menite să-i lărgească publicul aderent. Suntem astăzi la a treia generaţie de teologi universitari feminişti, care, după ce au atins dorinţele primei generaţii (accesul la vot, libertatea sexuală, plată egală cu a bărbaţilor, accesul la contracepţie, avort şi la posibilitatea de exprimare culturală), găsesc noi teme de interes pe agenda de lucru, cum este şi cea de faţă. Astfel, hirotonia unei femei lesbiene episcop devine o temă foarte politică, chiar ideologică şi mai puţin teologică. Ea ne vorbeşte despre pervertirea credinţei prin diferite pasiuni ideologice şi ne spune că foarte puţine Biserici sunt capabile să conserve sacrul într­o lume în curs de desacralizare.

Învăţăturile Bisericii arată că nici o ocupaţie profesională nu i se poate nega femeii decât în situaţia în care distruge rolul ei natural în arhitectura vieţii umane. De asemenea, rolul ei spiritual complet egal cu al bărbatului nu implică o identitate de funcţii şi activităţi. Dimpotrivă, acest lucru ar duce la anularea distincţiei şi a unicităţii fiecăruia dintre cei doi. Femeia şi bărbatul sunt perfect egali în primul rând din punct de vedere spiritual şi moral, fiecare având nevoie de celălalt pentru a se mântui, dar şi pentru a-şi îndeplini rolul social. Creştinismul a ridicat femeia la acest statut, stabilind căsătoria ca fiind o Sfântă Taină în care Dumnezeu uneşte într-un singur trup două persoane ontologic distincte. Acest lucru ne spune că Biserica este pro-feminină, dar anti-feministă.