Mărturisirea de credinţă a părintelui Sofian Boghiu în vremea comunismului (II)

Citeşte şi: Mărturisirea de credinţă a părintelui Sofian Boghiu în vremea comunismului

Într-o operaţiune de amploare a Securităţii, care îi viza pe membrii fostului grup al Rugului Aprins, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, părintele Sofian este arestat din Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploieşti, unde lucra la şantierul de pictură, împreună cu părintele Felix Dubneac. Este suspectat de „activitate legionară” în cadrul „grupului clandestin Rugul Aprins”, pentru legăturile strânse pe care le cultivase cu Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuş şi profesorul Alexandru Mironescu. În fapt, de fiecare dată când venea în Bucureşti, părintele Daniil Sandu Tudor slujea împreună cu părintele Sofian Boghiu la Mănăstirea Plumbuita. De asemenea, tinerii care cercetau Mănăstirea Plumbuita erau catehizaţi de către părintele Sofian şi îndrumaţi să-şi aprofundeze credinţa prin vizitarea Schitului Rarău, unde egumen era ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Etichetarea ideologică dată de anchetatori părintelui Sofian a pornit de la deţinerea unui caiet cu poezii scrise de Radu Gyr şi reproduse de persoane eliberate recent din închisoare.

Prin Sentinţa nr. 125 din 8 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Sofian a fost condamnat la 16 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. După arestul Ministerului Afacerilor Interne, părintele Sofian a cunoscut penitenciarele Jilava (aprilie 1959 şi mai 1962), Aiud (mai 1959) şi Galaţi (mai 1962), apoi lagărul de muncă de la Salcia-Ostrov (mai 1962).

Cum era mărturisită credinţa în lagărul de la Salcia, spune părintele Sofian: „Duminica nu lucram. Era zi de odihnă. Sub aceeași pază a soldaților înarmați, de la cele patru colțuri ale curții cu gard ghimpat, deținuții umpleau curtea în grupuri de câte cinci-șase-zece persoane. Între ei era, de obicei, câte un preot. Se rugau. Se țineau un fel de predici ori cuvinte de folos și de îmbărbătare. Aceste grupuri erau ca niște mici bisericuțe cu preoți și enoriași”. La 29 iulie 1964 a fost eliberat de la Salcia. Este recuperat de către Patriarhul Justinian, care îl angajează la Atelierul de pictură al Institutului Biblic de la Schitul Maicilor şi îl numeşte slujitor la Mănăstirea Plumbuita. Este apreciat inclusiv de informatorii Securităţii, din ale căror note spicuim: „Sofian Boghiu este un artist cărturar. Om citit şi înţelept, bun gospodar şi preot cu mare priză în mase... Om corect şi muncitor. [...] Ambiţios şi harnic. Insistent în muncă şi mulţumit adesea numai cu laudele în loc de recompense materiale pentru lucrările de pictură. Foarte iubit de cei ce l-au cunoscut ca preot, dar şi cu atitudini de îndrumător şi dascăl. Dornic să fie peste tot, luând parte cumva şi de a nu lipsi nicăieri; în general, un om plin de talent şi de o mare capacitate de muncă. S-a ală­turat lui Benedict Ghiuş şi cetei sale dintr-o afinitate intelectuală ideală; şi poate din cauza simpatiilor sale naţionaliste anterioare. Ca om trebuie socotit printre cei capabili şi integri, care se acoperă peste toată existenţa cu muncă meritorie”. Părintele Sofian pictează numeroase locaşuri de cult, precum cele de la Schitul Darvari (1964), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Radu Vodă (1973), dar şi în străinăt­a­te la Mănăstirea Deir-El-Harf, Liban (1971), catedrala din Homs (1978) şi biserica din Hama (1979), ultimele două din Siria. Revine în obştea Mănăstirii Antim, pe care o conduce până până la trecerea în veşnicie. A fost un duhovnic căutat mult de către cei însetaţi de izvorul de credinţă. La 14 septembrie 2002 a trecut în cortul drepţilor.