Preoţi bihoreni în închisorile comuniste (III)

Aurel Putici s-a născut la 25 iunie 1912 în familia unor învăţători din Chislaz, judeţul Bihor. După şcoala primară din satul natal, a urmat patru clase de liceu la Oradea (1921-1925), apoi Seminarul Teologic din Sibiu (1926-1930), respectiv Academia Teologică din Oradea (1930-1934). La puţin timp a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Cârpeşti, un an mai târziu fiind transferat la Peştiş, judeţul Bihor, până în 1940, când s-a refugiat la Câmpeni, pe Valea Arieşului. Aici a lucrat ca secretar al Oficiului protopopesc şi a slujit ca administrator în satul Valea Verde. În martie 1941 a revenit în Eparhia Oradiei, cu sediul la Beiuş, slujind la Bucuroaia şi Cotiglet, mai apoi la Tăşad, până în 1945, când a ajuns la Măgeşti. A fost arestat la 2 septembrie 1959.

Ioan Şendruţiu s-a născut la 26 aprilie 1907, la Inand, județul Bihor. A urmat studii de teologie şi Academia Comercială din Cluj (1928). Ajunge contabil la Şcoala Normală din Oradea. S-a implicat în activitatea legionară din 1937, încât în timpul guvernării naţional-legionare a fost casierul organizaţiei judeţului Bihor. Pentru activitatea lui politică, în 1941 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu. Mai apoi, în 1948, a fost judecat de Tribunalul Militar Cluj pentru „deţinere de cărţi interzise”, dar achitat. La 19 iulie 1952 este arestat de Securitate şi trimis în detenţie administrativă pentru 24 de luni. Cunoaşte penitenciarul de la Piteşti (iulie 1952), apoi colonia de muncă de la Valea Neagră (ianuarie 1953). Este eliberat la 27 mai 1954. Este angajat pe postul de contabil al Episcopiei Oradiei. A fost arestat la 30 septembrie 1959.

Scenariul Securităţii pentru lotul preoţilor bihoreni, în frunte cu Andrei Vascan, era simplu, dar greu de imaginat pentru zilele noastre. În urma arestărilor operate de Securitate, în 1958, în rândul clericilor cunoscuţi cu activitate în Rugul Aprins sau al foştilor profesori de la Academia Teologică arădeană, în mediul bisericesc orădean se făceau comentarii, de multe ori alimentate de însuşi Episcopul Valerian Zaharia, preocupat constant de problemele de ordin politic. Mai apropiaţi în aceste discuţii erau clericii la care am făcut referire până acum, cunoscuţi în evidenţele Securităţii ca foşti legionari.

Odată intraţi în anchetă, clericii bihoreni au devenit actorii unui scenariu montat piesă cu piesă după directivele date de ministrul afacerilor interne Alexandru Drăghici: dacă preoţii aveau activitate legionară interbelică, atunci o continuau „în mod subversiv” împotriva regimului „democrat-popular”. Altfel spus, potrivit anchetatorilor, la întoarcerea din Germania, preotul A. Vascan ar fi primit ordine de la comandamentul legionar să continue activitatea politică în ţară. Activitatea a continuat prin cultivarea relaţiilor cu legionarii din ţară, consideraţi lideri, precum Valerian Zaharia, dar mai ales Liviu Stan, care îi facilitase obţinerea unei parohii în Bihor. Relaţii ar fi întreţinut Vascan şi cu profesorii N. Mladin şi T. Bodogae, pe care îi cunoscuse în Germania şi cărora le-a fost student la Sibiu după 1954. Instrucţiuni de continuare a activităţii legionare ar fi dat lui Gh. Coman, Chiş Graţian şi Ioan Şendruţiu. De altfel, simplele întâlniri dintre Vascan şi Coman la fabrica de lumânări, conslujirile cu prilejul organizării conferinţelor protopopeşti sau la săvârşirea unor Sfinte Taine, precum Sfântul Maslu, erau considerate „întâlniri legionare”. La fel erau văzute inspecţiile protopopului Chiş sau controalele contabile făcute de Şendruţiu la parohii. În cazul preotului Gheorghe Coman, anchetatorii au pus accent pe predicile ţinute la Biserica cu lună. El era învinuit că, în loc să citească predicile avizate de împuternicitul de culte printr-un preot de la Centrul eparhial, le ţinea liber pentru a cultiva în rândul credincioşilor ostilitatea la adresa regimului politic. De pildă, părintele ar fi vorbit despre necredincioşii care vor da seamă la Judecata de Apoi şi folosea un limbaj inadecvat pentru regim, precum „neam”, cu „un înţeles şovin”, în loc de „popor”. I s-a mai reţinut afirmaţia făcută într-un mediu preoţesc cum că revenirea greco-catolicilor la Ortodoxie ar fi „o farsă politică, care aduce foloase comuniştilor”, întrucât „elementele de bază nu au trecut şi de aceea avem certuri pe această linie”. (Va urma)