În numărul de săptămâna trecută ne-am oprit asupra unui subiect ce îngrijorează societatea românească într-o măsură tot mai mare, violenţa şi agresivitatea în rândul tinerilor, şi am văzut cum percep această ameninţare persoanele direct implicate în activităţi cu tinerii, şi anume profesori, psihologi, slujitori ai Sfintelor Altare. Pentru acest număr am dorit să aflăm şi părerea mai multor tineri despre motivele pe care le văd ca stând la originea actelor de violenţă ale colegilor, prietenilor sau cunoscuţilor de o vârstă apropiată cu ei.
Câtă voinţă mai au tinerii să spună NU violenţei şi să nu se lase pradă unui comportament nedemn de statutul lor în societate, de educaţia primită şi de aşteptările proprii sunt întrebări pe care le-am adresat chiar lor, tinerilor.
L-am întrebat pe Andrei de ce crede că tocmai şcoala, care are ca principală misiune promovarea valorilor civice, educaţionale, socio-profesionale şi a unui comportament model, este, din păcate, chiar mediul în care violenţa este cel mai des întâlnită în manifestările elevilor. "Şcoala are, într-adevăr, cea mai mare influenţă pozitivă asupra copiilor şi tinerilor, însă eu cred că sursa violenţei din şcoli nu are nimic de a face cu valorile care sunt promovate în instituţiile de învăţământ sau cu modelele de comportament pe care profesorii noştri ni le propun. Cred că ar trebui să ne limităm la a spune că şcoala este doar spaţiul de manifestare a unor acte de violenţă care îşi au originea în altă parte. Şi este normal - la şcoală ne petrecem cea mai mare parte a timpului, aici ne manifestăm bucuriile, tristeţele şi nu doar cele de la şcoală, ci mai ales cele de acasă. Şi aici văd eu o mare problemă - mulţi tineri îşi manifestă în şcoală toate ofurile de acasă, aici se descarcă sau, mai bine zis, aici pot să se manifeste în voie, nu îi îngrădeşte nimeni. Eu am prieteni despre care ştiu sigur că au probleme acasă - părinţii nu se înţeleg, se ceartă foarte des, au o atmosferă foarte stresantă în familie şi vin la şcoală şi se manifestă altfel decât ar trebui - au un aer de superioritate, încearcă să mascheze diferite frustrări prin abordarea unei atitudini agresive, mai ales prin limbaj. Eu îi înţeleg şi acum, că am discutat despre asta, îmi dau seama că trebuie să fiu mai atent şi să încerc să comunic mai mult cu un prieten al meu şi poate îl pot ajuta, măcar cu o vorbă bună", ne-a mărturisit Andrei P., elev în clasa a XI-a la un liceu din Ploieşti.
Violenţa verbală, o armă periculoasă la îndemâna elevilor
Fetele au o concepţie puţin diferită, reducând problema violenţei la acte de teribilism pe care unii tineri le fac din dorinţa expresă de a ieşi în evidenţă cu ceva, de cele mai multe ori cu acte interzise sau cu fapte care îi fac mai "cool". "La noi în şcoală nu am auzit de acte de violenţă, omoruri, violuri, se mai bat băieţii sau chiar şi fetele, dar cel mai adesea se întâmplă tot felul de incidente, cele mai multe verbale, provocate de elevi care, din lipsă de inspiraţie sau de alte preocupări, vor cu tot dinadinsul să iasă în evidenţă cu ceva, să fie "cool". Foarte mulţi colegi sunt dezorientaţi, nu îşi găsesc locul, unii sunt greu adaptabili sau s-au mutat de la altă şcoală şi vor să se afirme, da, asta e problema - toţi vor să fie lideri, să fie ascultaţi", crede Denisa, elevă în clasa a X-a la un colegiu bucureştean. Şi Oana, colega şi prietena ei, este de părere că ideile negative şi acţiunile teribiliste se nasc în găşti, de fapt în rândul celor care formează o gaşcă, tineri care sunt mereu împreună şi le vin tot felul de idei. "Ne-a spus o doamnă profesoară că la vârsta noastră ne confruntăm cu tranziţia de la copilărie la tinereţe, prin adolescenţă şi cred că este o vârstă foarte dificilă, o simt şi eu, de multe ori îmi dau seama că mă apucă furia pentru motive minore. Iar violenţa verbală este chiar o problemă în şcoală, a devenit un lucru comun, ne-am obişnuit cu ea, toată lumea ţipă, e stresată. Nu cred că trebuie să vorbim de pistoale în şcoală, focuri de armă, cum se întâmplă în America, la noi, violenţa verbală este cea mai puternică şi periculoasă armă."
Jocurile video duc la dependenţă de violenţă
"Chiar dacă elevii nu recunosc şi eu însumi încerc să mă mint în fiecare zi, violenţa noastră a explodat odată cu jocurile video", mărturiseşte sincer şi foarte responsabil în afirmaţii Alex G., care ne-a spus că nu are nimic împotrivă să îi facem cunoscut numele, doar că "riscul" va fi ca mama lui să îi confişte playstationul 3 HD şi momentan "nu e dispus la sacrificii". "Jocurile video au fost de la început cu un grad ridicat de violenţă, părinţii deştepţi ştiu asta, dar cele de acum se întrec în promovarea violenţei, arme sofisticate, strategii de luptă, planificarea unor asasinate, tot tacâmul. Pe noi ne încântă complexitatea şi diversitatea jocurilor video, nu ai timp să te plictiseşti, dar puţini dintre noi recunosc că duc la dependenţă, nu te mai poţi dezlipi de ele, aşa că trebuie să fii atent la modificările de comportament. Dar îţi mai dai seama că te-ai schimbat sau îi crezi pe cei care îţi spun asta? Eu nu cred! Toţi în jurul tău îţi vor răul, te invidiază pentru că eşti cel mai deştept, frumos şi descurcăreţ; te culci la 4 dimineaţa, mai ajungi şi la şcoală, din când în când, şi mai iei şi BAC-ul. Asta da, performanţă, nu? Vedeţi, aici este o imensă minciună şi tocmai obişnuinţa cu această minciună duce la violenţă. Pentru că cineva, căruia îi pasă de tine şi te iubeşte, va dori să te tragă din această plasă şi în acel moment tu vei reacţiona violent, pentru că adevărul doare", ne-a împărtăşit Alex câteva dintre gândurile lui "din afara" playstationului.
Teama şi violenţa, duşmanii de azi ai tinerilor de mâine
"Violenţa, în perspectivă creştină, nu îşi găseşte nici un temei sau fundament care să o explice sau să o încurajeze. Desigur, viziunile psihosociologice şi alte teorii ştiinţifice diverse pot, până la un punct, lămuri cauzele şi pot oferi soluţii pentru ameliorarea sau eliminarea violenţei din viaţa oamenilor. Cu toate acestea, experienţa istorică ne demonstrează indubitabil că violenţa a crescut exponenţial, mai ales în perioade în care, paradoxal, nivelul de civilizaţie şi de informare era cel mai ridicat. Mai mult, tinerii de azi, spre deosebire de generaţiile trecute, sunt copleşiţi de o multitudine de "atacuri" externe şi interioare care îi fac predispuşi la exacerbarea a două stări şi fenomene: teama şi violenţa. Teama de a nu face faţă noilor provocări ale lumii contemporane şi răspunsul la o astfel de lume care de multe ori e sub forma violenţelor de tot felul (psihică, verbală, fizică). Uimitor e faptul că tinereţea a fost mereu privită ca perioada îndrăznelii, a descoperirilor, a curajului şi a luptei benefice pentru mai bine şi mai frumos, toate inspirate de elanul vârstei. Din păcate, aceste trăsături conduc regretabil spre acte de teamă, de închidere în sine şi dezamăgire complete (actele de violenţă se întorc asupra tânărului: consumul de alcool şi droguri, libertinajul sexual pasiv şi suicidul) sau spre acte de violenţă verbală şi fizică îndreptate spre cei din jur (culminând cu crima)", ne-a explicat părintele Ioan Antoci, de la Biserica "Sfântul Vasile" a Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman.
