Deşi există şi socri care te "ung" la inimă, numeroase persoane căsătorite se plâng de neînţelegere cu aceştia. Şi ceea ce scapă multora din vedere este că "atunci când ai probleme cu socrii, ai probleme în căsătorie". Socrii "toxici" sunt cei al căror comportament ne afectează sănătatea psihică, emoţională, respectul de sine şi relaţia cu partenerul.
În funcţie de dominanta negativă, literatura de specialitate distinge: "criticul", cel care vânează greşeli reale sau imaginare, "autoritarul", care nu se poate stăpâni să nu ne controleze viaţa, "acaparatorul", care are pretenţii permanente asupra timpului nostru, "stăpânii haosului", adică socrii vicioşi care ne atrag în rezolvarea unor probleme şi achitarea de datorii care nu se mai termină.
Avem o serie de credinţe cu privire la socri, ce sunt simple mituri. Aşa se face că, deşi observăm că relaţia cu viitorii socri poate "scârţâie" încă de la început, sperăm că, după nuntă, după ce vor ajunge să ne cunoască şi să avem un copil, relaţia se va îmbunătăţi. Totuşi, chiar după nuntă, "majoritatea oamenilor află că socrii otrăvitori sunt consecvenţi", că ei "ştiu", în continuare, ce este mai bine pentru tine şi pentru copilul tău (Susan Forward & Donna Frazier, "Socrii toxici. Strategii pentru protejarea căsătoriei", Editura Trei, Bucureşti, 2010).
Ne iluzionăm că vom câştiga simpatia acestora dacă facem compromisuri şi executăm ceea ce ei deliberează. Însă, văzând că vrem să le facem pe plac, unii socri măresc miza până într-acolo unde vor face o solicitare imposibilă. De exemplu, să doarmă şi ei în patul conjugal, cu partenerul tău, pentru a se asigura că nu faceţi copii, pentru simplul motiv că ei nu consideră că este momentul oportun. Iar dacă te conformezi docil tuturor solicitărilor, îţi vei pierde şi respectul de sine, îţi periclitezi poate mântuirea şi nici socrii nu vor ajunge să cunoască omul din spatele măştii.
Triunghiul cu socrii
Problemele cu socrii sunt urmarea faptului că partenerul nu te susţine în trasarea unor limite, ceea ce generează un triunghi familial: socrii, partenerul tău şi tu. Socrii "toxici" profită la maximum de privilegiul de a fi "al treilea" membru din cuplu, pentru a încălca sistematic regula de amabilitate şi respect pe care o impun relaţiile civilizate cu semenii, "cu scopul de a măcina loialitatea partenerului faţă de tine". Aceştia folosesc "bogăţia sau dependenţa, pretenţia lor de o viaţă la iubirea partenerului, vârsta sau autoritatea - pentru a-şi controla copilul şi, în cel mai rău caz, pentru a submina relaţia adultă, independentă, dintre tine şi perechea ta", conform aceloraşi autori.
Socrii critici se folosesc de orice interacţiune cu tine pentru a-şi etala calităţile superioare. Insistă, sâcâie, dau sfaturi, cicălesc. Unii merg până acolo încât să afirme că îşi iubesc copilul mai mult decât poţi tu să îl iubeşti ca soţ, pentru că iubirea de părinte este mai mare decât iubirea dintre soţi. Sacrificiile pe care le fac părinţii nu le va putea face şi soţul, pe principiul că mama sau tata sunt unici, dar soţii pot fi mai mulţi. Nu este nevoie să greşeşti cu ceva pentru a primi o ploaie de reproşuri, este suficient să exişti în calitatea de ginere sau noră, pentru a stârni şi a provoca animozităţi.
Critici altruişti şi critici făţarnici
O subspecie de critici sunt cei aşa-numiţi "altruişti", care îţi spun că nu urmăresc decât interesul tău, să te corecteze, să te înveţe, chiar şi atunci când îţi impun preferinţele şi obiceiurile lor sau îţi pun la îndoială deciziile şi capacitatea de a-ţi realiza idealurile. Spre exemplu, dacă locuieşti cu socrii, îţi pot impune regimul lor alimentar, fără mic dejun sau cină, duşuri o dată pe săptămână, deşi tu poate vrei să te speli mai des etc.
Socrii făţarnici sunt cei care se poartă frumos cu tine, dar te denigrează şi când partenerul tău lipseşte, şi atunci când este de faţă. Putem înţelege că socrii nu ne simpatizează, dar să negăm realitatea ca să nu ne supărăm partenerul şi socrii. În plus, nu găsim întotdeauna în partener un aliat în faţa violenţelor psihice pe care le comit socrii asupra noastră. Partenerul s-ar putea să cheltuiască cantităţi semnificative de timp şi energie pentru a scuza comportamentul lor sau a-şi "ajuta" soţul să îşi recunoască defectele imputate.
Criticii nu încetează a-ţi identifica "minusurile" şi te păstrează ca ţap ispăşitor "de serviciu" pentru tot ce nu merge bine. Dar "faptul că eşti mereu învinovăţit te poate face să te îndoieşti de propria percepţie asupra realităţii" (Ibidem, p. 57). Ajungi să îţi pierzi încrederea în tine însuţi şi să doreşti să faci aşa cum îţi prescriu socrii, numai să intri în graţiile lor şi să ai tihnă.
Bunica "ştie-tot"
Nu de puţine ori, remarca aceeaşi autoare, "este probabil ca socrii să îşi rezolve problemele personale în căsnicia voastră" (Ibidem, p. 11). Susan Forward face referire la "soacra care se foloseşte de naşterea unui nepot ca de o ocazie nesfârşită de a-şi demonstra superioritatea" (Ibidem, p. 43).
Astfel, întâlnim soacre "convertite" târziu, care au pe conştiinţă o seamă de avorturi şi, odată ce fiica lor s-a căsătorit, se angajează într-o cursă contra cronometru, prin care stimulează naşterea de prunci. Faptul este în sine îmbucurător, numai că soacra nu îşi învaţă fiica dezinteresat să nu păcătuiască. Ea aşteaptă cu sufletul la gură venirea pe lume a tot mai mulţi nepoţi, pentru a-i creşte ca pe proprii copii, cu conştiinţa că îşi ispăşeşte cumva din păcate. În acest scop, soacra îşi dezvoltă un întreg arsenal critic îndreptat împotriva ginerelui sau norei, pe care îi desconsideră ca incapabili să îşi crească propriul copil fără ajutorul ei.
Intervin chiar situaţii hilare, ce amintesc de povestea lui Hansel şi Gretel, când soacra şi soţia îşi "îngraşă" soţul, mai ales când se decid că a venit vremea pentru un nou copil. După ce soţia rămâne grea, regimul alimentar al soţului revine la mesele ocazionale şi sărăcăcioase de mai înainte.
Sigur că aportul adus de o bunică la creşterea nepoţelului nu este neglijabil. Tinerii părinţi nu pot fi decât recunoscători, deşi nu vor putea împiedica acuzele inevitabile de nerecunoştinţă, indiferent cât de frumos s-au purtat. Dar, pe de altă parte, există riscul real ca partenerul tău, mama copilului, să cadă pradă unei dependenţe nesănătoase de serviciile bunicii, ceea ce împiedică maturizarea căsniciei şi a femeii ca mamă.
Portretul socrilor buni, după Sfântul Apostol Pavel
În "Epistola către Tit", Sfântul Apostol Pavel îi desluşeşte ucenicului său învăţătura sănătoasă pe care o are de transmis, printre altele, celor în etate şi tinerilor. Pe cei bătrâni îi îndemnă "să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare" (Tit 2, 2). Pe bătrâne le povăţuieşte mai multe, cunoscând influenţa importantă pe care o au mamele noastre în familie şi chiar în relaţia de căsătorie a copiilor, putând contribui la întărirea sau destrămarea unui cămin. Întâi, le cere să fie un exemplu în purtări, să aibă "sfinţită cuviinţă" în îmbrăcăminte şi atitudine, "să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult" (Tit 2, 3). Exemplul personal de evlavie le conferă şi o anumită autoritate ca "să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu" (Tit 2, 3-5).
La forţa exemplului personal şi la cuvintele înţelepte, socrii buni pot contribui prin rugăciune, ştiut fiind că rugăciunile părinţilor întăresc temelia casei copiilor.
