Ni se întâmplă fiecăruia dintre noi ca măcar o dată în viaţă să avem un acces de ipohondrie. Adică, să credem că o anumită durere poate fi asociată neapărat cu o boală gravă şi să căpătăm chiar o uşoară teamă. Dacă lucrurile s-ar opri aici, ar fi bine. Există multe cazuri, însă, în care ipohondria se cronicizează, transformându-se în obsesia permanentă a unei boli. În astfel de situaţii, medicii şi preoţii fac front comun în încercarea de a determina ipohondrul să-şi recapete încrederea în sine.
Regăsim frecvent, în jurul nostru, printre prieteni, rude sau cunoscuţi, persoane care cred despre sine că suferă de nenumărate boli sau că, dacă acestea încă nu se manifestă, îmbolnăvirea este iminentă.
Ipohondrii, căci despre ei este vorba, trăiesc în permanenţă cu teama că sunt bolnavi de ceva, sunt gata oricând să-şi dea singuri diagnostice, iar obsesia bolii merge până într-acolo încât consultă zeci de medici, în speranţa că aceştia le vor confirma temerile.
Deşi nu pare o afecţiunea serioasă, ipohondria (în termeni populari) sau hipocondria (în termeni medicali) induce o suită de manifestări psihice şi fizice grave, iar consecinţele acestora sunt dintre cele mai nefericite. De cele mai multe ori, se ajunge şi la automedicaţie, cazuri în care boala devine şi mai greu de stăpânit.
Ipohondrii au reacţii şi comportamente specifice. Le place să se simtă în centrul atenţiei familiei şi medicilor, ba chiar, uneori, încearcă să obţină beneficii de pe urma bolii: să li se prescrie zile de concediu medical, să obţină recomandări pentru investigaţii medicale, să nu mai facă anumite activităţi.
Potrivit medicilor, hipocondria este o boală psiho-somatică, fiind definită ca o preocupare exagerată pentru propria sănătate; practic, este vorba de teama permanentă de a suferi de o boală gravă. "Hipocondrul se adresează foarte multor medici specialişti şi, chiar dacă în urma investigaţiilor medicale şi de laborator primeşte rezultate în limite normale, teama de boală nu dispare sau dispare parţial. Dacă dispare parţial teama de boală la un anumit organ, peste scurt timp apare teama de boală la nivelul altui organ", explică dr. Cristina Ghiciuc, medic de familie, membru AMFOR (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români).
Prima vizită, la medicul de familie
Studiile medicale arată că 5% dintre persoane suferă de hipocondrie. În unele cazuri boala se manifestă mai intens, afectând capacitatea de muncă, activitatea zilnică şi viaţa socială. Specialiştii susţin chiar că două treimi dintre ipohondri prezintă şi alte tulburări de ordin psihic: stări de depresie, atacuri de panică, stări de anxietate.
Abordarea terapeutică a bolii este una dificilă, mai ales că nu există un tratament medicamentos specific. Totuşi, primul lucru pe care un ipohondru trebuie să îl afle de la medic este acela că face parte dintr-o categorie de persoane foarte sensibile la fluctuaţiile care se produc în modul de funcţionare normală a organelor. Dacă înţelege acest lucru, îşi va da seama că nu va mai trebui să exagereze orice percepţie care i se pare, la un moment dat, anormală.
"Obligatoriu, prima adresare trebuie făcută la medicul de familie, pentru că acesta cunoaşte şi antecedentele patologice ale persoanei. Dacă este vorba despre un ipohondru, medicul va investiga în ce situaţii apare simptomatologia invocată de pacient şi va încerca să-l convingă că ceea ce a încadrat într-o boală este din cauza informării incomplete sau incorect prelucrate. Totodată, medicul va încerca să-i diminueze senzaţia de teamă", subliniază dr. Ghiciuc.
Internetul, una dintre cauzele actuale ale hipocondriei
Incorecta informare a pacientului despre o anumită boală duce discuţia despre hipocondrie către un alt palier, acela al surselor medicale. Există certitudinea, în rândul medicilor, că internetul este una dintre cauzele creşterii numărului de ipohondri cu fiecare zi. Asta, pentru că în cele mai multe dintre cazuri, atunci când o persoană cu un grad ceva mai ridicat de sensibilitate resimte un anumit disconfort la nivel fizic, primul imbold este acela de a căuta pe internet informaţii despre bolile cărora le-ar putea asocia simptomele pe care crede că le manifestă.
Automedicaţia, o consecinţă cu efecte grave
În condiţiile unor simptome minore, uneori exagerate pe un fond de stres, unele persoane apelează la medicamente. Apare, astfel, o altă problemă gravă, consecinţă a ipohondriei - automedicaţia, care, dacă nu este oprită la timp, poate avea consecinţe dintre cele mai grave. Un tratament medicamentos specific acestei boli nu există, însă medicii pot prescrie scheme de tratament pe termen scurt, pentru diminuarea stării de anxietate care însoţeşte foarte adesea tulburarea. Însă, de bun augur sunt activităţile sociale, activităţile în gospodărie, plimbările în aer liber, care distrag atenţia de la preocuparea continuă de a percepe în mod exagerat anumite simptome.
Ipohondria, o ispită
O vindecare completă a ipohondrului presupune, pe lângă vizita obligatorie la medicul de familie sau la psiholog, şi o bună consiliere duhovnicească, astfel încât să se refacă acel echilibru psihic normal. "Persoanele care suferă de ipohondrie, din păcate, ajung la o anumită deznădejde şi nu mai au încredere în puterea lui Dumnezeu de a vindeca orice boală. Acestea ar trebui îndrumate către un duhovnic. Din scaunul duhovniciei, prin metode specifice, preotul poate să sondeze adâncul omului, sufletul şi psihicul, şi, prin rugăciune, prin Împărtăşanie, prin Sfântul Maslu, poate să-i inducă bolnavului încrederea în Dumnezeu şi în sine însuşi. Pe de altă parte, preotul poate să îndemne persoana respectivă să meargă şi la un psiholog. Am avut astfel de cazuri la parohie şi am reuşit să le ajut prin consiliere duhovnicească şi mai ales prin împreuna-rugăciune. Pentru că nu numai penitentul trebuie să se roage, ci şi preotul trebuie să se roage pentru el. În general, cei care se îndepărtează de iubirea lui Dumnezeu rămân pradă tuturor ispitelor, iar ipohondria este o ispită, a neîncrederii în puterea lui Dumnezeu de a ne ţine sănătoşi sau, dacă suntem bolnavi, de a ne vindeca", consideră pr. prof. Constantin Pătuleanu, parohul Bisericii Udricani din Bucureşti.
