Omul a muncit mereu pentru a avea o viaţă mai bună, mai uşoară, pentru a fi respectat şi "pentru a face un viitor copiilor". Numai că foarte mulţi dintre cei care muncesc şi care au reuşit să acumuleze o bază materială consistentă nu s-au oprit după ce au ajuns la un anumit nivel. Au continuat să adune tot mai multe "bogăţii", trăind în lux şi pentru lux.
Nevoia omului de a acumula bunuri este permanentă şi veche de când lumea, spun sociologii, fiecare dintre noi dorindu-ne o locuinţă mai bună, haine cât mai frumoase, mâncăruri cât mai bune şi să fim respectaţi de ceilalţi. În societatea zilelor de astăzi, de la omul simplu până la cei mai bogaţi oameni ai planetei, fiecare se zbate pentru a câştiga şi mai mult. Au ajuns să acumuleze capital pe care nu l-ar putea cheltui nici până la bătrâneţe, fără să facă nimic altceva, însă vor mai mult. Vor noi proprietăţi, maşini tot mai scumpe şi mai performante sau haine "de firmă".
Este "la modă" să ai profituri tot mai mari la firmă, să câştigi tot mai mult şi să te lauzi cu haine tot mai scumpe şi mai sofisticate. Aceşti oameni consideră că nu îşi mai pot "permite" să îşi cumpere haine ieftine, chiar dacă sunt poate mai calitative decât cele scumpe, pentru că s-ar înjosi, având în vedere noul lor statut. Luxul şi viaţa trăită mult peste limitele decenţei îndeamnă însă spre păcat, cum ar fi desfrânarea, mândria sau lăcomia. Luxul şi bogăţia în sine nu sunt neapărat condamnabile, decât atunci când au devenit un scop în sine, iar cel care a ajuns să acumuleze bogăţii nu se gândeşte şi la propriul suflet, sau la ajutarea celor din jur aflaţi în suferinţe. De aceea şi sunt numeroase exemple în Sfânta Scriptură în care se recomandă renunţarea la avere, la împărţirea acesteia săracilor, pentru a putea trăi în spiritul învăţăturii creştine.
Nu doar din punct de vedere creştin luxul reprezintă o problemă, ci şi oamenii de ştiinţă vorbesc despre problemele pe care le implică luxul.
Bogăţia materială nu este compensată de cea spirituală
Sociologii spun că această dorinţă se află sădită în fiinţa noastră şi că este una naturală până la urmă, dar asta nu înseamnă că trebuie să devenim sclavi ai acesteia.
"Este o dorinţă naturală, firească a omului de a trăi cât mai bine. Omul îşi doreşte din ce în ce mai mult, lucruri tot mai multe şi mai bune. Dar, în acelaşi timp, semnificativ e faptul că această abundenţă de bogăţie materială nu este compensată aproape în nici o situaţie de o bogăţie spirituală. Omul respectiv nu are echilibru sufletesc, nu are viaţă interioară, nu are viaţă spirituală şi ajunge în situaţia paradoxală, dramatică, mai târziu, să le dea toate pe una, cum e vorba românului. Îşi dă seama că la prima încercare teribilă a vieţii, o boală, de exemplu, nu face faţă pentru că nu are acea viaţă spirituală.
Viaţa unui om normal nu trebuie să se desfăşoare în exuberanţă, în lux, bogăţie, ci trebuie să fie una echilibrată, care să presupună şi confort material, ceea ce omul are nevoie, pentru că este şi firesc să îţi doreşti produse de ultimă oră, dar să ţină seama şi de viaţa lui interioară, de confortul spiritual. Un echilibru şi o prudenţă în toate, şi a demonstrat istoria acest lucru, au avut întotdeauna succes. Excesul a dus întotdeauna la pagubă şi la nenorocire", este de părere sociologul Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Atunci când trăieşti în lux se pierde umanitatea din om
În ceea ce priveşte perspectiva creştină asupra luxului şi a averilor acumulate aici pe pământ, Sfânta Scriptură este plină de învăţături venite fie direct de la Mântuitorul, fie prin vocile Apostolilor.
Sfânta Scriptură este precisă, indicând oamenilor să caute mai întâi Împărăţia Cerurilor şi apoi celelalte se vor adăuga după.
În plus, din punct de vedere creştin, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, credinţa este moartă fără fapte bune, prin acestea înţelegându-se inclusiv milostenia, ajutarea semenilor.
"Este o problemă sensibilă a societăţii zilelor noastre. Mesajul creştin este unul clar, care cere decenţă, o anumită înfrânare, însă s-au pierdut o parte din reperele morale ale omului zilelor noastre.
Sunt anumite persoane care trăiesc în lux, în opulenţă. Nu mai manifestă nici un fel de sensibilitate faţă de cei care au nevoie, de cei aflaţi în sărăcie. Biserica nu respinge bogăţia, însă doreşte ca această bogăţie să fie acumulată prin mijloace corecte, prin muncă cinstită", este de părere părintele Gheorghe Petraru, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi.
În plus, consideră acesta, un creştin trebuie să şi ajute pe cei de lângă el, pe cei aflaţi în dificultate, pentru că de regulă se pierde umanitatea din om atunci când trăieşti în lux. Luxul este în acelaşi timp şi aducător de păcate, omului fiindu-i aproape imposibil să mai păstreze un echilibru moral în el, aşa cum ar fi normal. "Este periculos când bogăţia devine un scop în sine şi ne îndepărtează de Dumnezeu. Bogăţia ne închide într-un orizont al imanenţei, şi aduce şi foarte multe griji. Dar trăim într-o lume în care trebuie să muncim şi trebuie să ne şi bucurăm de roadele muncii noastre. Însă luxul nu trebuie să fie un ideal, pentru că între sfinţenia creştină şi lux este o prăpastie foarte mare şi cuvântul Mântuitorului este foarte actual şi acum. Luxul aduce lăcomia, desfrânarea, mândria, păcate capitale care ucid sufletul", a mai adăugat părintele Gheorghe Petraru.
Exemple biblice pentru păstrarea echilibrului
În capitalismul nostru postdecembrist este nevoie de un echilibru, consideră părintele Gheorghe Petraru, pentru a ne putea păstra legătura cu Dumnezeu.
Situaţia prezentată în Biblie, cu pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, este grăitoare şi în zilele noastre, iar cei care au posibilitatea ar trebui să ajute pe cei aflaţi în suferinţă şi nevoie, cum ar fi spitalele, azilurile de bătrâni sau de copii.
Omul trebuie să adune bogăţii, însă, în acelaşi timp, trebuie să şi dăruiască celor nevoiaşi.
La fel, grăitor este şi exemplul crinilor câmpului dat de Mântuitorul, precum şi cel al păsărilor cerului, care, deşi nu se îngrijesc cu nimic de ele, sunt mai frumoşi decât Împăratul Solomon, în toată splendoarea sa.
În acelaşi timp, lipsa preocupărilor faţă de lucrurile necesare traiului nu înseamnă un îndemn la inactivitate, la lene, ci la faptul că omul trebuie să ştie să îşi stabilească priorităţile, pe primul loc fiind preocupările care aduc folos duhovnicesc. Mesajul este eliberarea de grijile vieţii, faţă de lucrurile materiale.
