Mai există alimente sănătoase?

Omul zilelor noastre vrea să mănânce sănătos. Oricine îşi doreşte să folosească numai alimente "fără E-uri", fără conservanţi, doar ecologice, mulţi dezvoltând o adevărată fobie faţă de aceste adaosuri la alimente. Din păcate, cele mai multe alimente conţin substanţe chimice, fie că este vorba de coloranţi, conservanţi, fie de potenţiatori de gust şi aromă.

Dezvoltarea cercetării în domeniul agriculturii şi transformarea acesteia în una intensivă au adus importante modificări în ceea ce priveşte alimentaţia omului. Rafturile magazinelor s-au umplut de produse de toate genurile, care mai de care mai arătoase, dar care nu mai au aproape nimic în comun cu naturalul. Nici în pieţele agroalimentare, acolo unde micii producători ar trebui să-şi vândă fructele şi legumele produse în gospodării, nu sunt excepţii. Găsim la tarabe fructe şi legume importate din Grecia, Israel, Turcia, Spania, Olanda. Problema însă este că aceste produse nu sunt doar lipsite de gust, ci sunt şi nesănătoase, în felul acesta afectându-ne organismul. Singurul merit este că sunt plăcute privirii, în rest, toate acestea nu fac decât să ne ofere soluţia perfectă pentru o sinucidere lentă.

Chiar şi cel care vrea să consume numai alimente sănătoase este pus în situaţia de a nu avea de unde să aleagă, deoarece, de la micul producător şi până la marile companii, toată lumea foloseşte substanţe chimice pentru fertilizarea solului, substanţe pentru erbicidare, furaje cu hormoni pentru creşterea animalelor. Rezultatul: în produsul obţinut nu mai este curat din punct de vedere ecologic. În plus, la prelucrarea fructelor şi legumelor în scopul obţinerii unor alimente se adaugă o sumă de conservanţi, de substanţe potenţatoare de gust şi aromă, coloranţi şi alte substanţe chimice care fac ca produsul să aibă termen de valabilitate cât mai prelungit.

Şi chiar dacă există oameni la ţară care nu folosesc decât îngrăşământul natural în agricultura pe care o practică, totuşi, există ploile acide care afectează culturile. Aşa se face că aproape nimic din ceea ce consumăm în momentul de faţă nu mai este 100% natural.

Cum verificăm autenticitatea

Cu toate acestea, există şi firme care susţin că produc alimente ecologice. Pentru a produce acest tip de alimente este nevoie de un control total al producţiei, de la pregătirea solului şi până la procesarea şi ambalarea produsului finit. În cazul acestora nu se folosesc îngrăşăminte chimice, nu erbicide sau alte substanţe care să grăbească sau stopeze coacerea şi nici conservanţi care să le păstreze forma şi culoarea. "În sistemul ecologic, un aliment, pentru a putea fi vândut ca produs ecologic, trebuie să fie certificat de un organism neutru de certificare a conformităţii şi să fie înregistrat la Ministerul Agriculturii. Pe ambalajul produsului ecologic trebuie să avem două ştampile, una cu AE, adică "aliment ecologic", şi încă una, de la organismul care certifică conformitatea. La produsele industriale, firmele sunt controlate, însă, în cazul micilor producători de la ţară, nu ai de unde să ştii dacă a folosit sau nu îngrăşăminte chimice sau alte produse", este de părere profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Profesorul Mencinicopschi atrage atenţia tuturor consumatorilor să fie atenţi în momentul în care cumpără ceva din magazin, să citească eticheta. Acolo trebuie să fie trecută compoziţia produsului, în ordine descrescătoare a cantităţilor folosite.

Chimicale cu denumiri viclene

Marii producători folosesc o strategie simplă pentru a atrage cumpărători. De cele mai multe ori folosesc denumiri ce duc cu gândul la produsele naturale, deşi în compoziţia produsului respectiv nu se află nimic natural. Spre exemplu, numeroase sucuri au pe etichete scris mare "portocale", "fructe de pădure", "lămâie" , deşi doar gustul este apropiat de aceste fructe, gust obţinut din substanţe chimice. Apoi, folosesc imagini sugestive cu fructe proaspete şi gustoase, fotografiile dând impresia falsă că acel produs este obţinut din astfel de fructe. De asemenea, tot pentru a atrage atenţia consumatorilor, unii producători folosesc denumiri precum "natură" sau alte cuvinte ce duc cu gândul la natural, deşi ele sunt numai din chimicale.

Aceste produse folosesc arome de fructe sau legume, potenţatori de aromă şi gust, coloranţi sintetici. Când vedeţi scris pe etichetă "glutamat de sodiu", ori acidul x, colorantul y, conservantul z, fiţi convinşi că sunt substanţe de laborator, nu ceva natural.

Gustul legumelor este conferit de prezenţa sărurilor minerale într-o proporţie mai mare ori mai mică. În legumele din import, graţie cultivării intensive, acestea conţin şi o mare cantitate de glucide, obţinută prin creşterea plantelor la lumină artificială. Pe de altă parte, cele mai multe legume importate nu sunt cultivate direct pe pământ, ca la noi, ci în ghivece ori lădiţe speciale, de unde şi insuficienţa sărurilor minerale, cu precădere în conţinutul tomatelor. Culturile intensive, folosirea fertilizatorilor şi a pesticidelor fac ca legumele să îşi piardă savoarea. Principala problemă a legumelor din magazine este că provin din culturi industriale şi pentru profit - sunt făcute să se coacă repede, să fie frumoase şi să se strice cât mai târziu, spun specialiştii.

Alegem, fără voie, otrăvirea organismului

Deşi aparent consumarea produselor care ucid are doar implicaţii medicale, există şi implicaţii teologice. Consumând asemenea produse, ne facem rău singuri şi ne otrăvim trupul. "Din punct de vedere religios, consumarea cu bună ştiinţă a produselor care fac rău organismului poate fi considerată un păcat. Este ca şi cum ai fuma sau cum ai bea, ştiind că acestea îţi distrug sănătatea. Consumarea produselor alimentare care afectează sănătatea poate fi considerată o sinucidere lentă. Însă se pune problema că nu prea avem de ales, având în vedere că marea majoritate a produselor conţin aditivi care nu au nimic în comun cu naturalul, conţin hormoni pentru creştere sau pentru legare sau alte substanţe chimice care nu au nimic în comun cu realitatea. În condiţiile în care nu ai nimic altceva de ales, este dificil să mai consideri acest lucru un păcat", consideră părintele Vasile Răducă, profesor de teologie morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, şi secretarul Comisiei de Bioetică a Patriarhiei Române.