De la 1 ianuarie 2011, Guvernul României a decis listarea vrăjitoriei şi a ghicitului în nomenclatorul de meserii, la poziţia 5161. Prin această hotărâre, aceste practici oculte se vor găsi alături de profesii respectabile ca acele de doctor, profesor sau cercetător. Un proiect de lege ce prevede impozitarea astrologiei şi a poţiunilor magice ar fi fost primit cu zâmbetul pe buze şi nimeni nu s-ar fi gândit că el va ajunge spre aprobare în Parlament.
Ministrul muncii, Ioan Botiş, a declarat, într-o conferinţă de presă, că vrăjitorii sau prezicătorii nu pot fi impozitaţi pentru că meseria lor nu există, neavând un standard ocupaţional. Ioan Botiş a explicat că Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţională de Prognoză fac raportări lunare la UE legate de profesiile din România, transmite Agenţia de ştiri Mediafax. "Ca să ai o compatibilizare cu ceea ce are în regulament UE, trebuie să ai şi tu profesiile trecute acolo. Dacă nu ai standard ocupaţional, ele nu există ca meserii. Până se creează standard ocupaţional pentru meserie şi devine meserie care poate fi impozitată, nu poţi să impozitezi, aşa cum am auzit că se impozitează prezicătoarea", a explicat ministrul.
În aceste condiţii, vrăjitoria este recunoscută de nomenclator, dar nu este impozitată. Prin aceasta se elimină eventualul avantaj economic ce s-ar fi obţinut prin taxe, păstrându-se efectele negative ale recunoaşterii oficiale a unor astfel de practici.
Impactul socio-cultural trebuie bine calculat
Dacă unele vrăjitoare sunt supărate de taxele impuse de cei pe care i-au ajutat să ajungă la putere, altele sunt bucuroase pentru că li se recunosc anumite "haruri magice". Ele doresc să-şi deschidă firme de practică privată, să beneficieze de pensie, asigurare de sănătate, ajutor de la stat. Înfiinţarea unor cabinete de vrăjitorie sau ghicit, cu posibilitatea formării de asociaţii sau federaţii care să le reprezinte şi să le apere drepturile constituie una din premisele procesului de instituţionalizare pe care îl pot adopta aceste practici oculte. Acest lucru se va dovedi favorabil pentru recunoaşterea acestora în societate şi, odată cu aceasta, pentru accesul vrăjitorilor în armată şi penitenciare, dar şi în instituţii publice ca spitale sau şcoli.
Dorinţa guvernanţilor de a scoate bani din orice aruncă România în domeniul hilarului. Şeful statului român este ridiculizat pe MSNBC, un post de televiziune american, după ce, cu puţin timp în urmă, preşedintele Parlamentului României era îndemnat pe postul de televiziune CNN să mănânce mai mult usturoi "pentru a rezista atacurilor paranormale".
Dacă până acum era doar ţara lui Dracula, România devine în ochii occidentalilor ţara în care conducătorii ei "poartă piese de îmbrăcăminte violet în zilele importante, pentru că această culoare ar face purtătorul superior şi l-ar apăra de rău", după cum informează Associated Press. Pentru omul care nu crede cu adevărat în Dumnezeu, dar nici nu îl neagă, calea vieţii este presărată de nenumărate rătăciri şi abateri de la înţelesul ei profund. Un astfel de om merge la Biserică pentru că şi alţii merg, aprinde lumânări pentru vii şi morţi, pentru că aşa se spune că e bine, face colivă şi pomană pentru morţi, pentru că aşa se face. Un om care face lucruri fără a şi le explica, fără a le înţelege raţiunea, va apela destul de uşor la "servicii" spirituale prestate pentru o sumă de bani modică. Atât timp cât cere "fericire şi noroc", nimic nu pare anormal, existând aparenţa necesităţii sau a binelui. Iar atunci când persoana care oferă "fericire şi noroc" foloseşte obiecte sfinte ca agheasmă sau cruci, înşelarea este şi mai mare. Prin înşelarea produsă, omul se introduce singur în probleme diverse care variază de la furt şi înşelăciune la drame spirituale şi maladii duhovniceşti.
Răul dispare prin întoarcerea la Dumnezeu
De foarte multe ori, problema răului nu este înţeleasă de om, aceasta aducând nelinişte şi nonsens vieţii. Cei care se consideră atei pleacă uneori de la sofisme de genul: dacă există Dumnezeu şi există şi rău în lume, atunci ori Dumnezeu e rău, ori Dumnezeu nu există. E mai plauzibilă varianta că Dumnezeu nu există decât ca El să fie rău. Şi într-un fel, aceasta e mai aproape de adevăr.
Dacă Dumnezeu există, El nu poate crea decât ceva asemănător Lui. El nu poate face ceva ce nu are sens, ceva ce nu-şi are izvorul în El. De aceea răul apare ca manifestare liberă a creaturii ce poate spune nu, ce se poate împotrivi normalului. Astfel că libertatea îndreptată împotriva naturalului devine sursa răului, acesta neavând esenţă prin sine, ci prin alegere. În acest sens, diavolul nu este decât un înger ce îşi refuză natura lui luminoasă, încercând să arunce în întunericul necunoştinţei şi al nonsensului şi pe om.
CS Lewis afirma în una din cărţile sale că diavolul se bucură atât de cei ce îl ignoră, cât şi de cei ce îi oferă prea multă importanţă. Este greşit a ignora cu totul prezenţa demonilor, ca pe o gândire retrogradă, deşi aceasta se întâmplă şi pentru faptul că ei tind să se depersonalizeze prin îndepărtarea de la viaţa de comuniune specifică Persoanelor Sfintei Treimi.
Prin îndepărtarea de Dumnezeu, omul se aseamănă şi se apropie, inconştient sau nu, de lucrarea diavolului. El intră astfel sub influenţe prea puţin conştientizate, de multe ori ridiculizate sau bagatelizate. Un astfel de om este cel ce apelează sau intră în contact cu slujitorii diavolului. Indiferent că folosesc magie albă sau neagră, aceste personaje nu pot sluji binelui. Ei se pot travesti, luând înfăţişări de călugări smeriţi sau maici cuvioase, pot folosi lumânări sau tămâie, dar nu pot aduce pacea şi liniştea simţită prin Duhul Sfânt în viaţa Bisericii. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, doar cei ce primesc deseori Sfânta Împărtăşanie nu pot fi prinşi de lupul cel înţelegător, adică diavolul. Doar în relaţie cu Dumnezeu, singurul care a creat totul din iubire pentru iubire, singurul care îi vrea binele şi care îi ştie nevoile, omul îşi poate găsi pacea şi împlinirea. Participând la viaţa Bisericii, omul nu are nevoie de practici magice sau evenimente paranormale ca să simtă că are sens, ca să simtă că are valoare. El se împlineşte şi capătă valoare supremă tocmai prin participarea şi unirea cu Dumnezeu.
