Generaţiile vin şi trec, oameni care au fost, fapte care rămân şi vor fi amintite în veci sunt expresii general valabile care au fost ilustrate în creaţii din toate timpurile, parte din ele constituind chiar titlul unor opere literare sau istorice ale unor autori români şi îmi vin în minte volumele lui Nicolae Iorga, "Oameni care au fost". Despre aportul unei generaţii la dezvoltarea societăţii, în general, despre moştenirea şi direcţiile pe care le conturează se vorbeşte destul de des, însă despre misiunea pe care trebuie să şi-o asume o generaţie, despre talanţii
pe care trebuie să-i înmulţească şi, în special, despre rodul pe care se aşteaptă să-l aducă sămânţa aruncată în pământul cel bun se discută mai puţin.
Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria!" - este inscripţia de pe Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în timpul Primului Război Mondial, anii 1916-1919, pe vestita "redută" a frontului, linia Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Istoricii au recunoscut, de altfel, că "fără Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, România ar fi fost dizolvată ca stat". Monumentul amintit este amplasat pe semeţul pisc al Măgurei Ocnei, pe traseul ce duce la Mănăstirea Măgura din oraşul Târgu Ocna. În copilărie am trecut de zeci de ori pe lângă el, dar acum, regăsindu-l, cu ochii tânărului ceva mai atent la detalii, am realizat adevărata semnificaţie a acestei linii spirituale, acestui drum continuu, creator, duhovnicesc pe care l-a făcut poporul nostru, între jertfă şi înviere, între renunţare şi înălţare. Este drumul între Monumentul Eroilor şi biserica mănăstirii ce se înalţă biruitoare pe culmea muntelui. Acolo s-a strigat: "Pe aici nu se trece!", şi nu s-a trecut. Oamenii acelei generaţii şi-au făcut pe deplin datoria. În acel loc totul s-a împlinit: menirea unei generaţii care şi-a făcut datoria, plămădirea în duh şi adevăr a noilor generaţii, acolo pământul s-a întâlnit cu cerul, acolo avem o preînchipuire a Bisericii triumfătoare şi pururea rugătoare. Tocmai de aceea este foarte constructivă, pentru viitor, o dezbatere despre adevărata misiune pe care o are o generaţie, însă încercând o depăşire a discursului clasic înţepenit, cel mai adesea, în considerente de ordin material. Care sunt principiile pe care îşi construieşte o generaţie viitorul, cum poate dăinui o generaţie în amintirea contemporaneităţii, ce moştenire lasă o generaţie şi modul în care îşi asumă faptele prezentului, fapte ce pot influenţa parcursul generaţiilor viitoare? Sunt întrebări deschise unei dezbateri de lungă durată, al cărei început îl punem în acest număr al săptămânalului "Lumina de Duminică".
O generaţie instruită, un viitor sigur
Multe persoane consideră că o generaţie poate lăsa o moştenire trainică, durabilă, doar dacă este o generaţie care s-a preocupat constant şi a investit timp şi resurse în formarea şi instrucţia proprie. "Nu putem vorbi de asumarea vreunui rol sau a unei misiuni, atât timp cât preluăm şi continuăm carenţele unei generaţii, tarele unei societăţi, manifestate timp îndelungat şi care
s-au dovedit că nu sunt benefice pentru reprezentanţii unei generaţii. Doar o generaţie care a investit suficient de mult în educaţie, în formare personală, poate să spună că are ce lăsa urmaşilor şi aceştia pot construi pe un fond bun, trainic. Altfel, vom ajunge la ceea ce spunea Maiorescu, vom construi forme fără fond, care nu vor avea viaţă lungă, despre viitor nici nu poate fi vorba, doar despre o amăgire pe termen scurt", consideră Elena Coman, bibliotecar al unei şcoli speciale din Capitală.
"Misiunea unei generaţii se oglindeşte foarte limpede în ceea ce îi urmează, ca parcurs social, şi cred că o generaţie instruită poate conduce la un viitor sigur din multe puncte de vedere, mă gândesc la procesul educaţional, la identificarea acelor segmente prioritare în dezvoltarea unei societăţi, o generaţie neinstruită nu va genera toate acestea, ci va crea blamare, haos şi incertitudine", crede şi Constantin Ghinea, pensionar militar, care a activat ani buni şi în învăţământul militar, mândrindu-se astăzi cu generaţiile pe care le-a
instruit şi oamenii de valoare care contribuie, la rândul lor, la ducerea mai departe şi perfecţionarea unor nobile meserii, ca aceea de doctor, profesor, militar de carieră.
Dreptate sau solidaritate între generaţii?
Aceasta este o altă ipoteză pe care putem construi o argumentaţie pornind de la încercarea de a trasa o linie teoretică de ansamblu asupra problemei echităţii între generaţii. Ipoteza ne-a fost sugerată de un tânăr istoric, Mihai Popescu, care afirmă că există, fără îndoială, dovezi istorice ale faptului că o tendinţă în continuă dezvoltare cere reconsiderarea drepturilor omului pe principiul datoriilor pe care le avem faţă de ceilalţi cetăţeni şi comunităţile noastre. Şi aceste cereri sunt fundamentate pe drepturile pe care le-ar putea avea generaţiile viitoare, drepturi care nu sunt condiţionate de o moştenire, ci de un dat istoric. Astfel, nu mai vorbim de misiunea, ci de drepturile unei generaţii, dar atunci nu vom mai găsi în această ecuaţie nimic duhovnicesc şi, ca o rezultantă a acestei abordări, principiile creştine şi mai ales porunca iubirii aproapelui sunt drastic estompate. Personal, Mihai crede că abordarea acestei probleme prin prisma unor întrebări de genul: Datorăm sau nu ceva generaţiilor viitoare? Dacă da, de ce datorăm şi care este conţinutul datoriilor noastre? Există vreo ierarhie de obligaţii care ar putea fi construită? Mai mult chiar, ce justifică relaţia pe care se presupune că ar trebui să o avem cu generaţiile viitoare sau trecute?, nu va duce decât la o adâncire a rupturii între generaţii, principiul solidarităţii însă fiind cel care va uni, va întări şi va facilita trecerea de la o perioadă la alta, transformând misiunea unei generaţii într-o certitudine a succesului.
"Sistemul de solidaritate între generaţii există şi funcţionează, dar parcursul şi viaţa generaţiilor viitoare depind foarte mult, dacă nu chiar în totalitate, de modul în care gândim astăzi şi felul în care ne trasăm coordonatele viitorului, atât profesional, cultural, dar mai ales spiritual, pentru că eu cred că aceasta este misiunea unei generaţii - de a construi o societate pe principii subordonate eticii şi profesionalismului, valori care nu pot veni decât dintr-o moralitate ireproşabilă, mai greu de găsit în zilele noastre, dar nu imposibil. Doar atunci vom putea vorbi de faptul că lăsăm o moştenire durabilă, indiferent de domeniul de care vorbim: administraţie, economie, cultură, educaţie etc.", este de părere şi Emilia Tudorache, asistent social.
Să fim pildă de sacrificiu generaţiilor viitoare
Tinerii pot face foarte multe, misiunea noastră fiind să-i ascultăm şi să le acordăm atenţia cuvenită şi în aceasta constă datoria noastră de păstori de suflete, de trimişi ai Mântuitorului Hristos în căutarea oii celei rătăcite, după cum ne explică părintele Cristian Manolache, slujitor la Capela "Sfântul Mina" a Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici". "Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Hristos prin Sfinţii Apostoli şi care s-a transmis de peste 2.000 de ani prin Biserică şi slujitorii ei patriarhi, episcopi, preoţi şi diaconi, noi, generaţia tânără a preoţilor de astăzi, trebuie să o ducem mai departe cu simţul răspunderii şi al sacrificiului pentru familie, pentru semeni şi pentru societatea tot mai păgânizată, în mijlocul căreia ne desfăşurăm activitatea. Preoţii tineri, de astăzi şi de mâine, trebuie să vadă preoţia ca pe o vocaţie, nu ca pe o meserie, să iubească ceea ce fac, să facă totul din dragoste pentru Hristos şi
semeni, să aibă simţul sfinţeniei, să intre în Sfântul Altar de fiecare dată ca şi cum ar intra pentru prima dată, cu frică şi cutremur. Pentru ca neamul nostru românesc să reziste în societatea de
astăzi, trebuie să se întoarcă cu inima spre Dumnezeu,
spre Biserică, spre slujitorii ei, să fie creştini ortodocşi
practicanţi, mărturisitori şi întotdeauna deschişi spre aproapele, spre cel aflat
în nevoi."
