Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Momentele grele din viaţă şi lecţia lor
Momentele grele din viaţă… situaţiile de criză… Cu toţii am trecut prin astfel de momente în care totul părea fără ieşire şi în care tot ceea ce ştiam despre noi nu mai părea câtuşi de puţin adevărat. Sunt momente care ne tulbură atât de profund, încât ne întrebăm ce este cu adevărat important şi ce nu.
Uneori ne este dat să experimentăm astfel de trăiri în situaţii aparent obişnuite, cum ar fi aceea de a termina la timp o lucrare sau după un conflict cu o persoană apropiată sau pur şi simplu atunci când grijile cotidiene ne copleşesc. Alteori traversăm chiar momente de cumpănă, în care sănătatea noastră sau a celor dragi este pusă în pericol sau siguranţa financiară a familiei, casa, locurile de muncă sunt puse sub semnul întrebării. Sentimentele nu se sting sub capacul negării În primul caz, în care situaţiile cu care ne confruntăm sunt aparent obişnuite şi sunt corelate cu nereuşite, când finalităţile la care ajungem nu sunt aceleaşi cu cele pe care ni le-am imaginat, la care am visat, suferinţa asociată nu este de neglijat. Cu atât mai mult cu cât persoanele apropiate, animate de bune intenţii, pot avea tendinţa de a ne explica, de a ne convinge că nu merită să suferim, să ne enervăm, să fim trişti. Acest demers al celor din jur, menit să reducă suferinţa, în realitate are efecte contrarii. Poate duce la controlarea noastră în exterior, la diminuarea reacţiilor, chiar la schimbarea discursului - aparent, afirmăm că suntem convinşi. Dar în interiorul nostru sentimentele noastre nu se sting sub capacul pe care singuri ni l-am pus. Mai mult decât atât, mesajul că "nu merită să simţim ceea ce simţim" este ca un fel de minimalizare a persoanei, a ceea ce simte, a lucrurilor la care rezonează şi a modului în care rezonează. Ceea ce este cu adevărat important în astfel de situaţii este să ne dăm seama, pe lângă evenimentul în sine, de semnificaţia pe care o are pentru noi. Formule care ne sabotează De fiecare dată când reacţiile şi suferinţa par să depăşească amploarea efectivă a situaţiei, înseamnă că evenimentul a activat, a adus la suprafaţă o suferinţă mai veche, o situaţie de abandon trăită în copilărie, lipsa de afecţiune, de atenţie, de înţelege etc. De multe ori, acest tip de experienţe neplăcute, care uneori au avut loc la vârste foarte mici, încât nici nu ni le mai putem reaminti ca atare, au fost incluse în personalitatea noastră, în imaginea de sine, au dus la convingeri greu de clintit, atât în ceea ce priveşte propria persoană, cât şi cei din jur. Deşi puternic înrădăcinate în mintea omului, acestea nu reprezintă adevărul obiectiv, ci doar convingeri personale, de cele mai multe ori foarte rigide şi având rolul de a reaminti şi de a readuce spre trăire suferinţa trecută, dar acum conştientizând că nu suntem singuri. Astfel de convingeri putem regăsi cu uşurinţă la fiecare dintre noi sub forma: trebuie să reuşesc în tot ceea ce îmi propun, altfel sunt un nimic, toată lumea trebuie să mă placă, toate lucrurile trebuie să se întâmple aşa cum îmi doresc eu, altfel nu rezist, viaţa mea trebuie să fie reuşită pe toate planurile, altfel voi cădea pradă nefericirii totale, trebuie să fac pe placul tuturor, pentru ca ei să mă accepte, să mă iubească. Sub forma lor aparent logică, dar foarte rigidă şi lipsită de folos, pe care o aduc cuvintele "trebuie", "întotdeauna", "niciodată", "toată lumea" etc. se află nevoi general umane de iubire, acceptare, de a avea o imagine de sine bună, a se simţi valoros. Situaţiile dificile din viaţa de zi cu zi, care produc multă suferinţă, ating tocmai aceste convingeri. O cheie pe care o avem în astfel de situaţii este să ne înţelegem starea de suferinţă, sentimentele trăite, fie că sunt ele de panică, furie, revoltă, ruşine, fără a ne confunda cu ea, şi să încercăm să ne amintim când, în copilărie, am mai trăit o asemenea stare. Vom vedea că atunci, ca şi copii, am învăţat să ne apărăm de suferinţe şi mai mari, pe care copilul nu le-ar fi putut suporta. Aveam nevoie să supravieţuim. Este important să Îl rugăm pe Dumnezeu să vindece acea suferinţă, să pună acceptare şi iertare în sufletele noastre. Dumnezeu a fost alături de noi, pas cu pas Există la un moment dat însă în viaţa fiecăruia momente de cumpănă, în care avem senzaţia că toate se prăbuşesc în jurul nostru. Fie că este vorba de pierderea serviciului, falimentul, pierderea casei, un accident cu urmări de durată asupra sănătăţii sau o boală gravă. În aceste situaţii este foarte important ajutorul pe care îl cerem de la Dumnezeu, precum şi încrederea că ajutorul Său va veni, în momentul cel mai potrivit şi în modul cel mai de folos pentru noi. Chiar dacă suntem obişnuiţi să aşteptăm ca ajutorul lui Dumnezeu să vină într-un fel anume, aşa cum credem noi că avem nevoie, se întâmplă ca după depăşirea momentelor, privind retrospectiv, să realizăm că am primit sprijinul cel mai de folos. De asemenea, tot retrospectiv privind, înţelegem că nu am fost singuri şi că Dumnezeu a fost alături de noi, pas cu pas. Să ne mobilizăm şi noi şi să facem tot ceea ce ne stă în putinţă şi, în acelaşi timp, să încercăm să ne bucurăm de micile bucurii simple, chiar dacă asta cere la început un exerciţiu de voinţă.