Într-o perioadă în care actul didactic este greu încercat de provocările sociale şi economice pe care le traversăm, de lipsa unei viziuni pe termen lung, de schimbătoare metodologii şi strategii, de diferenţe aparent de nedepăşit între generaţii născute în lumi diferite şi de o relaţie, în multe cazuri dificilă, dascăl-elev-părinte, a fi profesor de Religie reprezintă o provocare în care poţi fi etichetat cu uşurinţă drept "demodat", "depăşit" şi chiar "nefolositor". "Am trecut în aceşti ani prin toate situaţiile posibile. Au fost părinţi şi chiar colegi profesori care nu au privit cu ochi buni munca mea, dar mi-am dat seama că depinde doar de mine să schimb această percepţie", spune profesoara de Religie Elena Roşu.
Profesoara Elena Roşu a început să predea religia în şcoală "mai târziu decât şi-ar fi dorit", adică imediat după Revoluţie, pentru că abia atunci a fost posibil acest lucru. Înainte de 1989 a fost învăţător, "unul educat în spiritul ateismului în liceul pedagocic", dar acest "amănunt" nu a împiedicat-o să pună în practică învăţătura creştină în relaţia cu elevii ei. "Cea mai frumoasă amintire pe care o am din acea perioadă este legată de momentul în care eram învăţător la o casă de copii din satul Bogdăneşti. Majoritatea erau copii orfani, unii dintre ei nici măcar botezaţi şi, alături de câţiva colegi şi de preotul paroh al comunei, am hotărât să-i creştinăm. Am fost atenţionaţi că riscăm foarte mult făcând acest lucru, dar nu ne-am speriat, iar Dumnezeu a îngăduit în aşa fel încât totul să fie bine. Aşa am devenit naşa a doi copii orfani, cu care şi în ziua de astăzi ţin legătura", spune Elena Roşu. După 1989 şi-a putut îndeplini visul de a împărtăşi învăţătura creştină, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, oraş unde predă, de 14 ani, Religia, la şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu". "Am trecut în aceşti ani prin toate situaţiile posibile. Au fost părinţi şi chiar colegi profesori care nu au privit cu ochi buni munca mea, dar mi-am dat seama că depinde doar de mine să schimb această percepţie. Lucrurile nu se rezolvă cu încrâncenare, oricât de nedreptăţit te-ai simţi, ci doar cu dragoste, cu răbdare şi fiind tu însuţi modelul de iubire creştină pe care îl prezinţi elevilor tăi", crede Elena Roşu.
"Nu pot să le pretind elevilor ceea ce eu nu ofer"
În privinţa relaţiei cu elevii, profesoara Elena Roşu spune că încearcă să ţină pasul şi să-şi adapteze învăţătura la lumea în care ei trăiesc. "Încerc să-i fac să înţeleagă şi să folosească învăţătura creştină în situaţiile de viaţă cu care ei se confruntă. Fie că se simt singuri pentru că părinţii sunt plecaţi în străinătate sau neglijaţi de familia care nu îşi mai găseşte timpul necesar pentru ei, frustraţi de lipsurile materiale sau marginalizaţi, din diferite motive, de colegi, datoria mea e să le insuflu încredere, credinţa în mai bine, să îi învăţ să se sprijine reciproc şi să-i ajute şi pe alţii, nu să le predau principii abstracte, care nu şi-ar găsi drum spre inima lor", spune Elena Roşu.
În ceea ce priveşte "prăpastia dintre generaţii", profesoara de Religie spune că nu o simte, deoarece "fondul rămâne acelaşi". "Pentru mine e un mare dar să pot lucra cu aceşti copii. Sensibilitatea, puritatea, nevoile lor rămân aceleaşi, indiferent de generaţie. Dar pentru a avea acces la aceste lucruri trebuie să ai o relaţie corectă cu ei, care să se bazeze în primul rând pe încredere şi respect. Spre exemplu, dacă se întâmplă să întârzii cinci minute la oră, le explic de ce am făcut-o şi îmi cer scuze de la ei. Pentru că nu pot să le pretind ceea ce eu nu ofer", explică Elena Roşu.
"Deschiderea copiilor pentru lucrurile frumoase este o lecţie pentru noi toţi"
Cea mai mare satisfacţie a profesoarei Elena Roşu o reprezintă acţiunile desfăşurate în afara orelor de curs. Fie că este vorba de concursuri pe teme religioase, de ateliere de creaţie bazate pe învăţarea obiceiurilor şi tradiţiilor creştine sau pe acţiuni de voluntariat în sprijinul persoanelor aflate în situaţii dificile, Elena Roşu spune că "deschiderea copiilor pentru lucrurile frumoase şi bucuria lor simplă de a ajuta sunt o lecţie pentru noi toţi". "Ne străduim să transpunem în astfel de acţiuni voluntare lucrurile învăţate la orele de curs. Spre marea noastră bucurie, cu toate că nimeni nu este obligat în vreun fel să participe, copiii manifestă o mare deschidere şi implicare în ceea ce facem. O altă mare bucurie este aceea că şi părinţii ne susţin şi privesc cu plăcere cum copiii lor învaţă să ducă mai departe obiceiurile şi tradiţiile creştine şi, în acelaşi timp, învaţă să se implice în comunitatea în care trăiesc, ajutându-i pe cei aflaţi în dificultate", spune profesorul ieşean, care crede cu tărie că "educaţia creştină nu poate da greş, dacă este făcută cu dragoste şi cu pasiune".
▲ Copiii, învăţaţi să transmită bogăţia tradiţiilor creştine
Un alt proiect la care elevii au fost invitaţi să participe în afara orelor de curs l-a reprezentat Concursul naţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative, intitulat "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre". Concursul a fost organizat în perioada februarie-aprilie 2010. În sediul instituţiei de învăţământ amintite elevi din întreaga ţară au trimis peste 800 de lucrări pentru secţiunile Creaţie plastică clasică - Pictură, Desen (acuarelă, guaşe, creion, ceracolor), Creaţie tehnologică-abilităţi practice: colaje simple sau mixte, felicitări, mici decoraţiuni şi Creaţie tehnico-informatică: desen, grafică pe calculator. Competiţia, coordonată de prof. Adriana Năstase şi prof. Mirela-Carmen Buburuzanu, şi-a propus să îi înveţe pe copiii şi tinerii participanţi la concurs cât mai multe lucruri despre sărbătoarea Învierii, despre obiceiurile şi tradiţiile legate de marile sărbători creştine şi de a transmite mai departe bogăţia acestor tradiţii şi obiceiuri din perioada pascală.
▲
"Să adoptăm bunici", un program susţinut de copii şi părinţi
Una dintre cele mai frumoase acţiuni desfăşurate de elevii de la Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu", alături de colegii lor de la Şcoala "Ion Creangă", o reprezintă un proiect lansat în urmă cu patru ani, intitulat "Să adoptăm bunici". "Parohia noastră colaborează de mai mulţi ani cu aceste două şcoli, pe latura asistenţei sociale. În cadrul parohiei există un număr mare de bătrâni aflaţi în situaţii foarte dificile, care locuiesc în blocurile de garsoniere, cei mai mulţi fiind singuri. De aceea, cu ocazia marilor sărbători religioase, ne mobilizăm, alături de profesorii implicaţi în acest proiect, de elevi şi de părinţi, să strângem pachete cu alimente, care sunt dăruite apoi vârstnicilor din parohie. Faptul că elevii şi părinţii îşi dedică din timpul lor liber, pentru a aduce o rază de lumină în viaţa acestor oameni singuri, merită toată lauda", spune părintele Dumitru Boboc, de la parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim".
"Este imposibil să descrii în cuvinte sentimentele pe care le au aceşti bătrâni singuri, în momentul în care casa li se umple de copii veniţi să le aducă daruri. Unii plâng, pur şi simplu, pe toată durata vizitei. Iar pentru copiii care văd, poate unii dintre ei pentru prima dată, astfel de situaţii extrem de dificile de viaţă, este foarte important să vadă că pot ajuta, că pot aduce bucurie în sufletul unor oameni fără ajutor. Şi ne bucură nespus faptul că implicarea lor în astfel de proiecte sociale este din ce în ce mai mare. În ciuda vremurilor nu tocmai uşoare pe care le trăim, la ultima acţiune de acest gen, pe care am organizat-o cu ocazia sărbătorilor pascale, s-au strâns atât de multe alimente de la părinţi şi copii, încât efectiv ne-a fost dificil să le transportăm", spune profesoara Elena Roşu.
