O tentaţie a omului din secolul vitezei

"Yoga este pentru oricine, atât pentru teişti, cât şi pentru ateişti, pentru că în yoga, credinţa în Dumnezeu nu este o condiţie obligatorie." Acesta este mottoul prezentat Occidentului, pentru ca răspândirea fenomenului yoga să fie fără obstacole. Unii merg pe ideea de yoga ca fiind doar un exerciţiu fizic, dar un guru spune: "Yoga nu este ceva ce doar facem, ci este ceva ce devenim. Yoga fără yoghinii ce o înţeleg este ca soarele fără căldura şi lumina sa". Alţii încearcă să scoată în evidenţă aşa-numitele asemănări dintre hinduism şi creştinism, promovând chiar ideea de o yoga creştină.

Deşi tehnicile folosite seamănă în sine, ele diferă în esenţă: percepţia asupra divinităţii, o antropologie diferită, o perspectivă diferită privind relaţia omului cu divinitatea, raportul dintre mântuire şi eliberare şi altele. Dar ce reprezintă acest termen atât de vehiculat în zilele noastre în mass-media, pe site-urile de socializare ori pe blogurile şi revistele online? Rădăcina sanscrită a cuvântului o reprezintă cuvântul yuj, care înseamnă fie "punere la jug", fie "împerechere", dar cel mai uzual termen este acela de "unire", cuvânt ce se referă la unirea dintre sinele individual cu Sinele Absolut. Scopul principal este "kaivalya" ce urmăreşte eliberarea de sine.

Ridicarea yoghinului din starea profană presupune nenumărate etape care oferă unele similitudini cu cele folosite în creştinism, dar care sunt înţelese în mod greşit. Un exemplu este actul renunţării la ispitele lumii, iar un alt exemplu, forma progresului spiritual. Sfântul Ioan Scărarul prezintă un număr de treizeci de etape ale purificării creştinului. Deosebirea majoră dintre aceste tehnici de purificare este că, în creştinism, omul poate parcurge aceste etape prin ajutorul harului divin, pe când în yoga se realizează la nivel individual, numai prin efort personal.

În Occident apare din ce în ce mai des vehiculată ideea că prin yoga se dobândesc stări precum echilibru psihic, sănătate fizică, dar nu putem înţelege cum se aşteaptă aşa ceva de la tehnicile yoga de vreme ce ele reprezintă un refuz al mişcării, o imobilitate fizică favorabilă concentrării. Yoga este nimic fără a cunoaşte doctrina sistemului. Jean Pierre Laffez spune pentru acei care practică yoga precum o terapie că nu le va aduce rezultate, ci numai o yoga practicată regulat şi în adevăratul sens, cu tot ceea ce ea reprezintă.

Guru vs duhovnicul creştin

Să amintim de funcţia unui guru, şi anume aceea de a fi un învăţător spiritual. Dar pentru hinduşi, termenul desemnează ceva mai mult decât atât: ei sunt socotiţi, după cum şi brahmanii în perioada vedică, ca fiind "gura lui Dumnezeu". Spre deosebire de guru, părintele duhovnic nu elimină niciodată personalitatea practicantului, nici nu dă reţete fixe de vindecare pentru problemele spirituale ale acestuia, ci oferă cel mult sfaturi. Maestrul guru îşi dobândeşte puterile (siddhi) prin efort zilnic al trupului şi asceză, pe când preotul duhovnic primeşte darurile, nu puterile, de la Dumnezeu, prin revărsarea harului divin. El vindecă prin simpla sa prezenţă, iar nu prin concentrare sau iradiere energetică, nu se consideră Dumnezeu, ci este conştient că Dumnezeu lucrează prin el, eliberând oamenii de boli spirituale ori fizice. Emilian Jurcan, în opera "Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, Mişcările "guruiste" într-o analiză creştină", pe drept spune că orice încercare de a-i asimila pe aceştia doi, guru şi duhovnic, este imposibilă.

Eliberarea de simţuri este un scop pentru hindus, fără de care nu se poate realiza unirea cu Absolutul impersonal. Dar în creştinism cunoaştem faptul că Dumnezeu este Dragoste, de neconceput pentru un hindus. Cuvintele de la Cina cea de Taină, "cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea" (Luca 22, 15) nu reprezintă pentru hinduism decât că Mântuitorul Hristos ar fi foarte departe de perfecţiune. Scopul suprem al hindusului este separarea eternului de lumea efemeră, indiferent de ce cuvinte definesc acest lucru. Faptul că pentru creştinism va exista o înviere a trupurilor este pentru hinduism cea mai mică improbabilitate, şi în acelaşi timp şi cel mai nedorit lucru.

Similitudini aparente, diferenţe fundamentale

Hinduismul este un sistem diferit de cel al creştinismului şi aceste diferenţe au fost subliniate cu sute de ani în urmă, după cum reiese din lucrarea "Christianity explained to a hindu or Christianity and Hinduism compared" (Bishop Caldwell). Pentru hinduism tot ceea ce există este Brahman, pe când creştinismul învaţă că Dumnezeu şi Universul creat de El sunt distincte. În hinduism este prezent atât politeismul (prin imensitatea numărului de zeităţi), cât şi panteismul. Creştinismul afirmă însă monoteismul, credinţa într-un singur Dumnezeu. Hinduismul are o divinitate care se află în starea de "nirguna", un fel de somn, pe când Dumnezeu se află mereu conştient, prezent. În hinduism există acea triadă, sau "trimurti", formată din cei trei zei, concept fără nici o legătură cu doctrina Sfintei Treimi, care este Treime-Unime. Dumnezeu a creat lumea ex nihilo prin puterea Cuvântului Său. Pentru hinduism, materia sau "prakrti" este eternă, aşadar Brahma nu este creator. Tot rolul său se reduce la "a aranja" acea materie eternă. Mai mult decât atât, lumea hindusă este iluzorie, ireală, adică la polul opus credinţei creştine, pentru care lumea este reală, omul având existenţă reală şi personală. Omul este o creatură a lui Dumnezeu, om care se naşte o singură dată, neexistând înainte de acel moment al naşterii. Hinduismul afirmă că sufletul are existenţă eternă, iar oamenii de azi deja au trecut prin nenumărate naşteri şi vor continua să o facă până la momentul "eliberării". Pentru creştinism, oamenii sunt fraţi ai aceluiaşi Tată ceresc, dar pentru hinduism, oamenii sunt împărţiţi în patru "caste" sau grupări sociale, în timp ce toţi ceilalţi sunt "impuri" sau în afara castelor; Biblia este pentru toţi, pe când Sastrele sunt numai pentru Brahmani, casta superioară. Creştinismul susţine că omul are datoria de a face bine semenilor şi de a fi supus legilor lui Dumnezeu, pe când hindusul trebuie să reducă acţiunile sale până la indiferenţă, anulând "karma", fapt ce îl duce la "eliberare". Prin "eliberare" se înţelege ieşirea din ciclul reîncarnărilor şi reintegrarea în Brahma. Creştinismul interzice închinarea la orice altceva decât a unui singur şi adevărat Dumnezeu, pe când hinduismul este de acord cu venerarea oricărui lucru din cele ce se află pe pământ ori în aer, ori apă, ori sub pământ, cum ar fi şerpi, plante, chiar şi pietre. Semnul aparţinerii la hinduism este pus pe fruntea oamenilor, pe când pentru creştinism semnul este Taina Sfântului Botez, ce conferă iertarea de păcate.

Multe persoane din Europa se opresc asupra acestui fenomen

Din cele prezentate rezultă foarte clar deosebita importanţă pe care o are cunoaşterea teoretică a acestui sistem, originile sale şi religia din care face parte. Yoga nu este nicidecum o simplă practică sportivă, ci cu mult mai mult decât atât. În acest secol al vitezei, omul pare să se oprească la unele tehnici orientale. Foarte multe persoane din Europa se opresc asupra acestui fenomen, fie înţeles ca un exerciţiu fizic, fie înţeles ca o cale spirituală. Aceste forme de exerciţiu, dar şi de meditaţie orientală pătrund în conştiinţa diferitelor culturi, având o dezvoltare foarte rapidă. După cum am amintit, "credinţa" în yoga nu este obligatorie, aşadar ea se adresează atât teiştilor, cât şi ateiştilor, având un public-ţintă nemărginit. Nu puţine secte hinduse încearcă să exprime compatibilitatea dintre cele două sisteme, dând deseori o interpretare hindusă a creştinismului. Dar nici una nu poate vorbi despre mântuire prin practica yoga, de orice natură ar fi aceasta. Yoga şi creştinismul pleacă de la o bază diferită şi ajung la o finalitate total diferită, folosind metode diferite.