Odată cu adoptarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (fizic sau psihic) în 2006, s-a produs o schimbare în percepţia acestora din obiecte ale carităţii în subiecţi cu drepturi şi capacitate de autodeterminare. În timp ce societatea pune pe seama mediului neprielnic majoritatea suferinţelor psihice, teologia ortodoxă subliniază că la originea acestora sunt patimile. De aceea, tămăduirea bolilor psihice impune participarea la Tainele Bisericii, sub îndrumarea unui duhovnic, iubirea necondiţionată şi susţinută din partea celorlalţi. Numeroşi credincioşi îl invocă în rugăciunile lor şi pe Sfântul Gherasim al Kefaloniei, considerat tămăduitorul bolilor psihice.
Peste jumătate de miliard de persoane suferă de boli psihice, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), întocmit în 2010 ("Mental health and development: targeting people with mental health conditions as a vulnerable group"/Michelle Funk ş.a.). Dintre aceştia, sunt persoane care suferă de depresie (151 de milioane), schizofrenie (26 de milioane), epilepsie (40 de milioane), Alzheimer şi alte demenţe (24 de milioane). Mai nou, în categoria bolilor psihice intră şi alcoolismul (125 de milioane de persoane), şi consumatorii de droguri (200 de milioane, dintre care 70 de milioane numai în Europa). Aproximativ 844.000 de oameni mor de sinucidere.
Din punct de vedere al incidenţei bolilor psihice, România ocupă locul al cincilea în lume. Traficul cu certificate de bolnav psihic, afaceri imobiliare care profită de vulnerabilitatea psihică a bolnavilor, pentru a-i determina să semneze contracte de vânzare-cumpărare, în schimbul achitării unor restanţe la întreţinere de câteva zeci de milioane, sunt doar câteva probleme care au ţinut prima pagină a ziarelor pentru multă vreme.
Potrivit raportului OMS citat, se remarcă o interdependenţă între sărăcie şi incidenţa bolilor psihice. Pe de o parte, oamenii care trăiesc în sărăcie duc lipsă atât de resurse financiare pentru a menţine un nivel decent de trai, cât şi de oportunităţi educaţionale şi de muncă. De asemenea, aceste persoane sunt expuse la medii de viaţă adverse (zone de mahala sau locuinţe fără canalizare sau apă potabilă), iar accesul la servicii medicale de bună calitate este restrâns. Aceste condiţii stresante reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea de afecţiuni psihice.
Pe de altă parte, unele persoane care suferă de boli psihice sunt, uneori, în incapacitate de muncă, din cauza simptomelor specifice. Sau, ca urmare a discriminării, altora li se refuză încadrarea în muncă sau îşi pierd serviciile, ceea ce le adânceşte mai mult sărăcia. Mulţi nu dispun de mijloacele pentru a plăti tratamentele necesare sau cheltuiesc toată bruma de bani pe care o mai au pentru îngrijirea sănătăţii mentale (care necesită, uneori, şi internare). În cazul în care personalul specializat este ineficient, problemele se complică şi mai mult, pentru că oamenii şi-au cheltuit poate ultimii bănuţi pentru tratament şi nici nu au obţinut o ameliorare pentru suferinţele lor.
Influenţa mediului asupra dezvoltării de boli psihice
Spre exemplu, în Australia, cercetătorii au descoperit că două treimi din oamenii fără adăpost ajung să consume substanţe halucinogene sau fac abuz de medicamente şi mai mult de jumătate dezvoltă afecţiuni psihice, în lipsa unui domiciliu stabil. Un alt studiu efectuat în Statele Unite ale Americii, care implică mai mult de 10.000 de participanţi, a arătat că 15% dintre persoanele diagnosticate cu schizofrenie, tulburări bipolare sau depresie provin din rândurile celor fără adăpost ("homeless"). În Africa de Sud, potrivit unui alt sondaj, 44% dintre persoanele care suferă de HIV au fost diagnosticate cu probleme de sănătate mintală, în timp ce prevalenţa bolilor psihice în rândul populaţiei generale este de doar 17%.
În plus, anumite credinţe religioase contribuie la marginalizarea şi izolarea persoanelor cu boli psihice. Astfel, în Afganistan şi Thailanda se crede, de obicei, că bolile mentale sunt cauzate de duhuri, vrăjitorie, posesie demonică, deochi sau o viaţă anterioară păcătoasă. Aceste credinţe au ca rezultate stigmatizarea, marginalizarea şi excluderea persoanelor suferinde de la tratament şi îngrijire, pe principiul că îşi primesc, în fond, ceea ce merită.
Vindecarea şi sănătatea sufletului la Sfinţii Părinţi
"Sănătatea sufletului, spunea Sfântul Talasie Libianul, este nepătimirea şi cunoştinţa". Decurge de aici că numai sufletele sfinţilor sunt cu desăvârşire sănătoase, noi, ceilalţi, pătimind încă de anumite boli sufleteşti, corespunzătoare patimilor care ne domină: senzualitate, mânie sau mândrie. Mitropolitul Hierotheos Vlachos, fără a subaprecia contribuţia psihiatriei, accentua însă că "nu sfaturile sau medicamentele sunt cele care vindecă sufletul bolnav (...), ci metodele ascetice ale Bisericii Ortodoxe: înfrânarea, dragostea, rugăciunea şi paza minţii de provocările satanei, şerpuite prin cugetări rele" ("Psihoterapia ortodoxă: Ştiinţa Sfinţilor Părinţi", Editura Învierea - Arhiepiscopia Timişoarei, 1998, p. 136).
Patimile, şi nu mediul, determină suferinţe psihice
Aşadar, teologia ortodoxă nu raportează boala atât la condiţiile de mediu, cât la relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii. În acest sens, Arhiepiscopul Hristodoulos remarca (în Omilia "Tărie sufletească şi neputinţă trupească") faptul că numărul bolilor psihice a sporit, în ciuda îmbunătăţirii generale a condiţiilor de viaţă, prin progresul spectaculos al tehnologiei. Strămoşii noştri nu dispuneau de acelaşi confort şi tehnologie, dar trăiau mai simplu şi se bucurau de viaţa lor, fără a fi măcinaţi de grijile şi anxietatea omului de azi. Din aceste fapte reiese că nu există o corelaţie directă între condiţiile de trai şi incidenţa bolilor psihice. Aşadar, nu în exterior, ci în "iarmarocul" interior al patimilor trebuie să detectăm cauzele suferinţelor psihice.
Mai precis, "bolile psihice se datorează neascultării omului în multe situaţii", în folosirea libertăţii contrar voii lui Dumnezeu, "încălcând adică regulile naturale şi legile care sunt aşezate de Însuşi Creatorul". Suntem slabi în faţa încercărilor vieţii, nu avem resursele interioare pentru a suferi, a răbda sau îndura nici măcar pe cei care ne iubesc. Iar "vlăguirea sistemului nostru nervos nu este numai o chestiune de enzime, ci este o chestiune legată de situarea noastră spirituală faţă de problemele acestei vieţi". Pe de altă parte, nimeni nu este de pierdut şi de abandonat, nici măcar cei căzuţi în "calvarul drogurilor". "Noi credem în acest har al lui Dumnezeu, care face minuni (...), poate să-i ridice din moarte şi să-i readucă înapoi" şi pe cei care par să nu mai aibă nici o speranţă sau portiţă de salvare.
Iubirea multă este cel mai bun medicament, chiar "panaceul" pentru readucerea oamenilor loviţi de boli psihice pe drumul echilibrului interior.
Sfântul Gherasim al Kefaloniei, tămăduitorul bolilor psihice
Călugărit de tânăr, Sfântul Gherasim (1506-1579) din Kefalonia (insulă în sud-vestul Greciei) primeşte Schima Mare la Muntele Athos. Petrece 12 ani la Ierusalim, unde este şi hirotonit preot. Se reîntoarce în Grecia şi pentru cinci ani va vieţui într-o peşteră. Ulterior va restaura o biserică cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi ridică o mănăstire de maici, numită "Noul Ierusalim", ce va purta grijă mai ales de cei săraci. Încă din timpul vieţii pământeşti este dăruit cu puterea de a săvârşi vindecări trupeşti şi sufleteşti, alungând cu rugăciunea duhurile necurate. Îşi cunoaşte dinainte ziua mutării la Domnul, aceasta fiind 15 august 1579. Trupul său a fost de două ori înhumat şi deshumat intact, la deschiderea mormântului, la data de 20 octombrie 1581, acesta răspândind bună mireasmă, iar veşmintele fiind întregi. În zilele de prăznuire (16 august şi 20 octombrie), racla cu moaştele sfântului este purtată în picioare pe deasupra persoanelor suferinde de boli psihice sau demonizate, numeroase tămăduiri având loc şi în zilele noastre.
